Turiștii care vizitează meleagurile bănățene, după câteva zile sunt într-o anumită măsură obișnuiți cu imaginea bisericilor romano-catolice ridicate în stil baroc, cele mai multe vechi de peste 200 de ani, respectiv cu cele mai noi, construite în stil neogotic, neoromanic sau chiar, mai rar art nouveau. Există însă două biserici romano-catolice în Dieceza de Timișoara, care „ies din tipare“ prin stilul lor modern, mai puțin obișnuit: cea din Orșova și cea din Dumbrăvița. Despre cele două biserici credincioșii diecezei noastre mai știu, că ambele au fost ridicate în timpul dictaturii comuniste, când construirea unui lăcaș de cult romano-catolic însemna mai mult decât o provocare. Au fost puțini preoți care și-au asumat acest risc, respectiv puțini arhitecți, ingineri constructori sau chiar muncitori, care s-au implicat în astfel de lucrări.
Anul trecut, în luna octombrie în Sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș a fost prezentat un film documentar din seria „Portret Vertical – Arhitecți în Memoria Orașului“ organizat de Ordinul Arhitecților din România, Filiala Timiș, realizat despre arhitectul Hans Fackelmann, printre ale cărui lucrări se numără și cele două biserici, din Orșova și din Dumbrăvița.
Duminică, 12 mai a.c., acest film documentar regizat de dl. Grațian Gâldău a fost proiectat și în biserica din Dumbrăvița în prezența fiului arhitectului, dl. arhitect Waldar Fackelmann și a membrilor acestei comunități, unii dintre ei martori oculari ai constuirii bisericii sau urmași ai acestora. Cei prezenți au fost salutați de către Pr. Lajos Máthé, parohul locului, iar despre împrejurările realizării filmului au vorbit însuși regizorul Grațian Gâldău și dr. Claudiu Călin, arhivist diecezan al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara.
Filmul documentar cuprinde mai multe interviuri cu foști studenți ai arhitectului Hans Fackelmann (1933-1979), dintre care unii i-au devenit și colegi, arhitecți care au lucrat cu el în diverse proiecte, cu preoții celor două biserici romano-catolice și cu fiica arhitectului, doamna Wanadis Fackelmann (Holzinger). „Tata făcea imposibilul posibil“ – a spus despre Hans Fackelmann fiica domniei sale, care a mai menționat că pentru tatăl său meseria era în același timp și pasiune. „În vacanța petrecută pe maul Mării Negre, în loc să se odihnească, tata construia pe plajă, din nisip, macheta bisericii din Orșova“ – a mai adăugat doamna Wanadis Fackelmann. Filmul mai cuprinde și fotografii vechi, de familie, planșe care reflectă mai multe lucrări ale arhitectului Fackelmann, cum ar fi clădirea Universității de Vest din Timișoara sau a Liceului de Muzică „Ion Vidu“ din Timișoara, respectiv mai multe imagini din arhivă, care evocă acea perioadă plină de represalii a comunismului.
Despre împrejurările construirii bisericii din Dumbrăvița, în cadrul filmului, au vorbit părintele paroh Lajos Máthé și dl. György Kádár (†), pe atunci primar al localității. „Biserica arată ca două mâini împreunate pentru rugăciune“ – au subliniat vorbitorii, care au mai menționat că în planurile originale apare și o clopotniță ce ar fi trebuit să fie construită lângă lăcașul de cult, dar care în acea vreme a deranjat peisajul viziunii comunist-ateiste. Planurile Bisericii din Dumbrăvița au fost realizate împreună, de soții Aurelia și Hans Fackelmann, regretatul arhitect Hans Fackelmann trecând la cele veșnice înainte de sfințirea biserici, în anul 1979. Nerealizarea turnului se datorează intoleranței regimului comunist, în anii de după 1990 acest aspect rămânând asemenea unui martor al prigoanei comunist-atee față de Biserica Catolică.
„Ceea ce m-a imresionat cel mai mult în cursul realizării acestui film este, că cele mai multe persoane care l-au cunoscut pe arhitectul Fackelman au subliniat pe lângă devotament, profesionalism și energia parcă inepuizabilă și omenia, calitățile umane pozitive deosebite ale domniei sale“ – a menționat la sfârșitul evenimentului regizorul.
Mulțumiri realizatorilor pentru acest „portret vertical“ al arhitectului Hans Fackelmann, născut la Macea într-o familie de naționalitate germană, care a învățat primele noțiuni de desen și grafică de la preotul martir Johann Kräuter (ucis de comuniști în temnița de la Aiud) și care în timpuri grele urma să devină – conform părerii unui fost student – „un reper important în istoria arhitecturii din România de după al Doilea Război Mondial“.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara
