Interviu cu Surorile Franciscane, coordonatoarele Casei Milostivirii Divine 

În Anul Sf. Scripturi, marcat în Dieceza noastră, dar și în preajma Duminicii Milostivirii Divine, sub a cărei ocrotire a fost pus hospice-ul îngrijit de Congregaţia Fiicelor „Sfântului Francisc de Assisi“ (Filiae S. Francisci Assisinati – CSFS) din Timișoara, surorile au avut bunăvoința de a ne răspunde la câteva întrebări legate de viața și carisma lor, de provocările cu care se confruntă zi de zi și de felul în care se străduiesc să trăiască asemenea unor misionari, transpunând Cuvântul lui Dumnezeu în lumea contemporană.

Cum trăiți în viața de zi cu zi carisma și misiunea voastră?
Încercăm să trăim darul și harul carismei noastre în cadrul slujirii celor bolnavi și abandonați. Unirea cu Dumnezeu ne ajută să ne desfășurăm misiunea noastră la bolnavii aflați în spitale, în căminele pentru vârstnici și la domiciliu.
Vrem să ne uităm cu credință spre viitor, să mergem înainte cu curajul de a răspunde noilor provocări ale vremurilor în care ne aflăm. Prezența și ajutorul nostru concret pentru bolnavii de cancer din Hospice-ul „Casa Milostivirii Divine“ din Timișoara am dori să fie o reflectare a dăruirii noastre, cu simplitatea și bucuria specifică franciscană. Mergând la bolnavi cu inima deschisă, cu gândul la Dumnezeu pe care-L lăudăm și Îl cinstim în frații și în surorile noastre, ale căror întreaga personalitate este adesea marcată de boala dificilă și dureroasă, care de multe ori pune capăt vieții din această lume, înseamnă pentru noi nu numai slujire, ci și har și privilegiu.

Care este cea mai mare provocare cu care se confruntă spiritualitatea voastră în societatea de astăzi ,în situația actuală ?
Suntem conștiente că acea construire a fraternității, după exemplu Sfântului nostru Părinte Papa Francisc, este un proces continuu, în care trebuie să ne implicăm în mod constant și să contribuim la construirea acestei fraternități între oameni. În enciclica sa Fratelli Tutti, Papa Francisc ne arată și drumul și ne inspiră să gândim și să acționăm concret, chiar dacă doar prin fapte mărunte, pentru crearea unei lumi noi în lumina Evangheliei.
Nu în ultimul rând, este important pentru noi, atunci când avem de-a face cu oameni, să clarificăm atitudinea corectă față de viață, de la începutul ei și până la sfârșitul natural și să abordăm deschis chestiunile avortului și eutanasiei conform învățăturii lui Cristos și a Bisericii. De asemenea, încercăm să oferim ajutor concret în limita posibilităților noastre, familiilor defavorizate din punct de vedere social.

Cum reușiti să fiți adevărați misionari ai acestui timp, să puneți cuvintele lui Isus în practică zilnic?
Succesul eforturilor noastre nu este cel mai important lucru, chiar dacă este de dorit. Cel mai important lucru este să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, cu toată gândirea și cu toată puterea și înțelepciunea noastră, ca pe noi înșine. Nu este ușor, desigur, dar legătura zilnică cu Cristos ne ajută în acest sens. Este necesar pentru că nimic nu este mai slab, decât puterea noastră fără El.
Papa Francisc vorbește adesea despre periferia în lume. Din punct de vedere al lumii, slujirea noastră pentru acești bolnavi în stadiul terminal poate fi văzută ca și o periferie a acestor persoane, a oamenilor care nu mai sunt „de folos“ societății. Și acest spațiu, această „periferie“ ar trebui să reflecte umanitatea, bunătatea și grija pe care le învățăm la școala Evangheliei: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut!“ (Mt. 25,40)

Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara