În perioadele dificile, critice omul tinde să creadă că valorile adevărate par pierdute, neobservate pe lângă activitățile, sarcinile zilnice, considerate importante. Următoarele rânduri stau mărturie faptului, că credința noastră nu poate fi zguduită.

Azi dorim să stăm de vorbă cu Pr. Reinholdt Lovasz, originar din Bacova și care a activat mai mulți ani în calitate de decan și paroh la Caransebeș. Și pentru că părintele menține încă frumoase contacte cu Dieceza sa de origine și se află în legătură cu noi, am dorit să schimbăm câteva gânduri cu Domnia Sa cu privire la aceste vremuri mai dificile pentru toți.

– Dacă privim înapoi, în timp, vom vedea că viața noastră de ”până la Coronavirus” a fost poate adesea ceva mai aglomerată, mai stresantă, mai plină de activități, griji, etc. Cum percepeți Dumneavoastră, atât privat, cât și ca preot activ, timpul pandemiei, limitările fizice și restricțiile pe care trebuie să le respectăm?
– Dragi prieteni, atunci când privesc înapoi, îmi vine în minte nu doar activitatea mea, din noiembrie 2002 încoace, pe care am desfășurat-o aici în Germania, ci și cea din dieceza mea de origine, cea pe care am avut ocazia să o dezvolt în Dieceza de Timișoara. Mai cu seamă la aceasta din urmă am avut ocazia în ultimul timp să mă gândesc, deoarece am început să digitalizez fotografii vechi, diapozitive, imagini alb-negru și color, dar și unele filme video. Iar după cum s-a putut vedea, unele le-am postat pe internet, pe pagina mea de Facebook, precum și pe alte pagini. Fotografiile prezintă perioada de fondare și ridicare a Asociației Caritas din Caransebeș, cea a Familiei Kolping și a Mănăstirii Surorilor Franciscane care aparțin de Casa-Mamă din Salzkotten (aproape de Paderborn).
Aici, în tot acest timp de pandemie, am celebrat în mod regulat Sf. Liturghii împreună: colegul meu, parohul cel nou și capelanul, ultimul fiind un franciscan din Kerala, India. Liturghiile au fost filmate și postate în internet. În afară de asta, am putut să redactez scurte impulsuri spirituale, pe care le-au publicat în mediul virtual. La acestea se adaugă faptul că eu mă îngrijesc în mod regulat și de realizarea de pliante cu rugăciuni, pe care le punem la dispoziția credincioșilor în nu mai puțin de șapte biserici și centre (din trei parohii) unde celebrăm Sf. Liturghie pentru comunitățile noastre. Unele le pot chiar reda! Pentru că am avut ocazia să urmez Liceul de Arte Plastice din Timișoara, pe care l-am absolvit – începându-mi practic „ucenicia“ la graficiana Karola Fritz – îmi aduce multă bucurie să lucrez, până în ziua de azi, la pregătirea și realizarea grafică a foilor cu cântece, cu rugăciuni, a afișelor, pliantelor etc (inclusiv pentru nunți și botezuri, sau pentru cateheze). Tot ceea ce am învățat în liceu, îmi este azi foarte mult de folos. Inclusiv cei patru ani de fotografie și Istoria Artei au lăsat, în acest context, urme în formarea mea. Sunt nespus de recunoscător pentru toate acestea, pentru că prin toate cele învățate, cunoștințe și deprinderi, am putut fi de folos comunității parohiale, economisind o serie întreagă de cheltuieli. Când mi-a mai rămas ceva timp, am încercat să îmi practic hobby-ul și am lucrat la Cartea Familiilor din Caransebeș (Banat), pe care – dacă bunul Dumnezeu îmi va da zile – intenționez să o public, după ce am reușit să tipăresc în 2017 și Cartea Familiilor din Bacova. Munca nu a lipsit în aceste săptămâni! Și nici nu va lipsi nici în următoarele săptămâni, respectiv în viitor, chiar dacă poate acest viitor va arăta altfel, față de timpul de dinaintea izbucnirii pandemiei. Va trebui, într-adevăr, să vedem cum va arăta această „nouă normalitate“. Sper ca să nu revină totul la „cărările“ de dinainte. Această pandemie ar putea fi un strigăt de trezire pentru omenire – pentru a învăța ceva de aici: și anume, ce să nu mai facem greșit, pentru a nu ne tăia craca de sub propriile picioare. Protecția mediului și dreptatea socială sunt doar unele dintre aspectele pe care trebuie să le îndreptăm!
Ceea ce ne lipsește fiecăruia dintre noi sunt Sfintele Liturghii cu oamenii, cu membrii comunităților noastre; Primele Sfinte Împărtășanii și Miruirile, respective pregătirea pentru Sf. Mir nu au putut avea loc nici ele. De la mijlocul lunii mai, la noi în Germania se prevede că viața religioasă își va relua făgașul, însă Sf. Liturghii, botezurile, căsătoriile etc, vor „arăta“ altfel, deoarece ne sunt stabilite o serie de condiții, pe care trebuie să le respectăm. În funcție de mărimea bisericii, locurile în bănci trebuie astfel împărțite/ repartizate, încât să existe doi metri distanță între fiecare om. Astfel, în biserica noastră cea mai mare (care chiar nu este deloc mică) vor exista doar 66 de locuri în bănci, locuri pe care se pot așeza oamenii. Chiar în seara aceasta vom avea o șediță, având ca temă aceste norme și reguli ce trebuie respectate.

Ce a adus nou, în viața Dumneavoastă, atât în plan spiritual, cât și în plan profesional, această perioadă de timp?
– Mereu am fost recunoscător lui Dumnezeu pentru darul vieții mele. În aceste săptămâni am învățat să fiu și mai recunoscător. Natura ar avea nevoie de mai multă ploaie. Însă eu am fost recunoscător și pentru timpul însorit, pentru vremea frumoasă. Acestea au fost bune pentru dispoziția de zi cu zi. Din acest motiv am putut petrece mult timp afară, în aer liber, în frumoasa mea curte și grădină, unde am putut munci. Din punct de vedere al muncii pastorale, un lucru nou îl reprezintă Sf. Liturghii transmise live, care ajung astfel în internet. A face așa ceva, până acum nu a reprezentat o necesitate. La fel de neobișnuit este și faptul că, atunci când suntem solicitați să vizităm bolnavii infectați cu COVID 19, pentru a le administra Sacramentul sf. Maslu, suntem nevoiți să purtăm o mască și mănuși. Dotarea cu astfel de lucruri a fost destul de defectuoasă. Spre norocul meu, un medic din Franța, cu familia sa, cu care sunt prieten, mi-au sărit în ajutor cu măști și dezinfectanți.

Reușiți să țineți legătura cu credincioșii Dvs. din parohie și filiale, iar dacă da, atunci cum se întâmplă acest lucru?
– Avem posibilitatea aici de a intra în contact cu mulți oameni prin intermediul internetului și al telefonului. Deoarece și aici a fost redus drastic numărul de persoane care au voie să ia parte la o înmormântare, mi-am luat cu mine instalația de sonorizare. Astfel, oamenii au putut sta departe unii de alții, la distanțe mari, în cimitir, dar cu toate acestea au putut lua parte la rugăciunile înmormântării, iar reglementările legale au putut fi respectate. S-a putut astfel exprima legătura între oameni și apropierea sufletească față de familia îndoliată.
– Aproape tot Postul Mare, Sâptămâna Mare – și deja suntem și în Timpul Pascal – le-am petrecut în izolare, cu biserici închise, goale, celebrând Liturghii (unele transmise on line, unele poate nu) în fața unor bănci goale și a pereților reci. Cum ați trăit aspect din punct de vedere spiritual și pastoral?
Mental și spiritual, acest timp a fost o participare la suferința lui Cristos pe cruce. Împreună cu preoții-colegi de aici, am putut pregăti și concelebra, pe rând, Sf. Liturghii și celebrările din Săptămâna Mare – desigur cu distanța cuvenită, între noi. Apoi, fiecare dintre noi, am fost împărțiți în așa fel încât, după o săptămână de odihnă, să celebrăm Sf. Liturghii și în bisericile noastre, pentru localnici, dar și pentru răposații lor, care au decedat în aceste săptămâni. Credincioșii își scriu întențiile de rugăciune pe bilețele, le așează pe altar, foarte mulți dintre ei marcându-și cu o inimioară roșie locul preferat din biserica respectivă, inimioară pe care și-au scris numele. Aceasta în semn că ei sunt în inimă împreună cu noi… aceasta chiar dacă noi am fost în situația de a celebra în fața băncilor goale. În acest mod ne-am simțit totuși în legătură sufletească cu oamenii.
Oamenii au avut posibilitatea, în duminica sf. Paști, să își ducă acasă Lumina Învierii, aceea care a fost aprinsă în Vigilia Pascală la Lumânarea Pascală și care a fost dusă pentru a putea fi la dispoziția credincioșilor în toate cele trei biserici parohiale ale noastre. Lumânările, protejate, în pahar, au fost dăruite oamenilor. Cine a dorit, a putut face în acest scop o mică donație.

Ce credeți că ați învățat nou – sau dacă ați învățat ceva nou? – în această perioadă și care sunt acele lucruri pe care doriți să le schimbați sau să le abordați într-un mod diferit în viața sau în pastroația Dvs., după acest moment?
– Nu cred că am învățat prea multe lucruri noi; cel mult am adăugat ceva la ce știam, sau am îmbunătățit câte ceva din ceea ce știam: de exemplu cum să realizez video-clipuri și altele de acest fel, mai multă comunicare și pastorație prin intermediul mass-media. Pe viitor, pentru că nimeni nu știe cât da dura această epidemie și în câte valuri va (re)veni peste noi, asemenea valurilor de gripă de până acum, trebuie să ne pregătim, dacă va fi nevoie, să respectăm și reguli mult mai severe (dacă acestea vor veni), chiar dacă deocamdată, de la mijlocul lunii mai, acestea vor fi relaxate (efectele și rezultatele lor rămân încă în aer…). Important este și ca să ne facem câteva rezerve de măști și dezinfectanți.
Pe de altă parte, eu nu pot să spun că mă simt limitat, închistat. Am putut până acum să părăsesc casa pentru a lua parte la discuțiile noastre de servici, acolo unde dispunem de o încăpere mare, unde putem păstra distanța necesară între noi.
Am putut să îmi fac și cumpărăturile necesare și m-am bucurat de grădina și de curtea mea, chiar dacă este puțin sălbăticită. Îmi pare însă foarte rău de oamenii care sunt nevoiți să trăiască și să iasă la liman cu toate, în locuințe mici, împreună cu copii lor. Ăsta este un aspect concret, substanțial. Regret nespus și faptul că în această perioadă apar tot felul de știri false, că există oameni care cred că tocmai în aceste vremuri de mare criză trebuie să profite de cele mai mari oferte de ajutor din partea statului, ajungând să pună mâna pe diverse sume de bani prin înșelăciune, bani care le sunt destinați mai degrabă acelora cu adevărat în nevoie. Deoarece locuiesc singur și în restul timpului, izolarea nu mi-a căzut ca o povară. Sigur, și eu îmi doresc mai mult contact social, contactul cu oamenii care locuiesc aici și care ne sunt încredințați grijii noastre spirituale, dar și contactul cu prietenii și prietenele mele, cu puținele mele rude pe care le mai am.
Dar iată că am ajuns la final și vreau să închei. Am fost plăcut surprins că suntem întrebați și referitor la părerea și experiența noastră… În orice situație, mă simt legat, acum ca și atunci, de vechea mea patrie, chiar dacă mă simt bine, mă simt acasă și aici. În mod surprinzător, chiar dacă nu am învățat niciodată prea bine limba maghiară – mă îngrijesc și de comunitatea catolică maghiară din Mannheim.
Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru grija, providența sa divină și vă rog să mă amintiți, în rugăciunile voastre, așa cum și eu vă includ cu mare drag, pe toți care veți citi aceste rănduri, în rugăciunile mele.
Dacă doriți, vă recomand link-urile de mai jos, din care veți afla câte ceva despre Caransebeș, Bacova și despre activitatea mea pastorală din Banat. În acele timpuri nu îmi prea rămânea multă vreme pentru a scrie cronica parohială, lucru pe care încerc să îl „recuperez“ acum, prin intermediul mediilor moderne

Vă mulțumim pentru interviul acordat! Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze în activitatea și viața Dumneavoastră!
– Vă salut cu drag și mă rog pentru binecuvântarea voastră!

Reinholdt Lovasz
https://www.facebook.com/reinholdt.lovasz
Bakowa / Bacova /  Bachovár / Bakovár
https://www.facebook.com/Bakowa-Bachov%C3%A1r-Bacova-Genealogie-882477868479084/
Caritas Karansebesch
https://www.facebook.com/Caritas-Banat-S-Gerardus-Filiala-Caransebe%C8%99-958751544184462/

Franziskanerinnen Karansebesch
https://www.facebook.com/Caransebe%C8%99-Surorile-Franciscane-Franziskanerinnen-1036909312987930/
Kolping Karansebesch
https://www.facebook.com/Karansebessch-Anf%C3%A4nge-der-Kolpingfamilie-702755816524391/
Pfarrei Karansebesch
https://www.facebook.com/Caransebe%C5%9F-Karansebesch-Kar%C3%A1nsebes-Istorie-Genealogie-965822710094849/