În perioadele dificile, critice omul tinde să creadă că valorile adevărate par pierdute, neobservate pe lângă activitățile, sarcinile zilnice, considerate importante. Următoarele rânduri stau mărturie faptului, că credința noastră nu poate fi zguduită.

Pr. Zoltán Toman a fost sfințit preot în anul 2013. Până în prezent a slujit în parohiile din Timișoara I Cetate și Timișoara II Fabric, fiind numit secretar al Tribunalului Bisericesc al Diecezei de Timișoara și prebendar al Capitlului Catedral. Și-a început studiile de Drept Canonic la Institutul Post-Universitar de Drept Canonic al Universității Catolice ”Pázmány Péter” din Budapesta (Pázmány Péter Katolikus Egyetem, Kánonjogi Posztgraduális Intézet). Actualmente își continuă studiile de doctorat în dreptul canonic la Roma, locuind în Institutul Pontifical S. Maria dell’Anima, colegiu preoțesc pentru clerici, vorbitori de limbă germană, care asigură totodată și pastorația catolicilor germanofoni din Cetatea Eternă.

– Dacă privim înapoi, în timp, vom vedea că viața noastră de „până la Coronavirus“ a fost poate adesea ceva mai aglomerată, mai stresantă, mai plină de activități, de griji etc. Cum percepeți Dumneavoastră, atât privat, cât și ca preot activ, timpul pandemiei, limitările fizice și restricțiile pe care trebuie să le respectăm?
– Este într-adevăr un stil de viață cu care nu eram obișnuiți. Este ceva nou și, cel puțin la prima vedere, nu este neapărat plăcut. Și pe plan spiritual este o noutate pe care nu am mai experimentat-o.
În schimb perceperea corectă a sensului acestor restricții – iubirea față de aproapele și protejarea celor expuși – ne ajută să trecem cu mai multă ușurință peste aceste momente. Este foarte greu pentru cei care locuiesc în familii sau cei care sunt obișnuiți să se vadă des cu persoanele drage lor, să păstreze distanțarea fizică. De aceea această situație a oferit nenumărate oportunități virtuale. Deseori mă gândesc ce frumoase vor fi acele momente când membrii familiilor sau prietenii se vor putea îmbrățișa din nou, când vor putea povesti din nou.
Nu doar de la o singură persoană aflată departe de familie am auzit cuvintele: „voi face altfel“, „mă voi gândi la cum să îmi schimb viața“, „nu îi voi lăsa singuri“ – cuvinte care vin din inimă și care erau sincere.

– Ce a adus nou, în viața Dumneavoastă, atât în plan spiritual, cât și în plan profesional, această perioadă de timp?
– Afirm cu certitudine că acest timp a fost o experiență spirituală utilă și frumoasă. Am perceput acest timp ca un „timp dăruit“ de Dumnezeu pentru a reconsidera ceea ce este cu adevărat important, care sunt prioritățile în viața și vocația mea, ce pot face mai mult și mai bine pentru oameni. Rugăciunile sunt parcă mult mai intense, celebrările liturgice mai concentrate și mai fervente.

– Reușiți să țineți legătura cu cei dragi Dvs., cu prietenii, iar dacă da, atunci cum se întâmplă acest lucru?
– Datorită posibilităților virtuale, am reușit să rămân în contact cu cei dragi. Au fost momente frumoase în care ne-am bucurat mult de prezența reciprocă. M-au înviorat mult discuțiile cu tinerii, cu familiile tinere, dar și cele avute cu cei care suferă. Îmi place să ascult…

– Aproape tot Postul Mare, Sâptămâna Mare – și deja suntem în Timpul Pascal – le-am petrecut în izolare, cu biserici închise, goale, celebrând Liturghii (unele transmise on line, unele poate nu) în fața unor bănci goale și a pereților reci. Cum ați trăit acest aspect din punct de vedere spiritual și pastoral?
– În colegiul în care locuiesc în Roma, suntem aproximativ 30 de preoți. Deseori celebram împreună. Acest lucru este un mare dar, deoarece astfel am putut să ne bucurăm împreună de celebrările din Săptămâna Mare, de sărbătorile pascale. Împreună timpul trece mai ușor; mă gândeam des la acei confrați care într-adevăr erau singuri, fără credincioși, fără a se putea bucura de prezența vreunei persoane.

– Ce credeți că ați învățat nou – sau dacă ați învățat ceva nou? – în această perioadă și care sunt acele lucruri pe care doriți să le schimbați sau să le abordați într-un mod diferit în Dumneavoastră sau în pastroație, după acest moment?
– Cred că un lucru nou cu care rămân este acela de a nu plănui pe termen lung. Și până acum îmi era foarte clar că orice agendă sau plan depindea de voința Providenței Divine, dar erau rare momentele când anumite evenimente mai importante trebuiau reprogramate sau chiar anulate.

– Mulțumindu-Vă pentru răspunsurile Dumneavoastră și pentru disponibilitate, Vă doresc un timp binecuvântat, cu har, răbdare și multă sănătate!
– Și eu vă mulțumesc pentru oportunitatea acordată!