Astăzi, în zi de sărbătoare pentru vincenţienii laici, la Reșița s-a desfășurat adunarea generală a membrilor Asociației Caritative „Sfântul Vincenţiu de Paul” din Reșița / Conferința „Maria Zăpezii”. Ziua de 9 septembrie este trecută cu roșu în calendarul vincenţienilor laici, fiind Ziua de comemorare a Fericitului Frédéric Ozanam. La întâlnirea de suflet la care au participat doar o parte dintre membrii, care sunt mai puțin vulnerabili în situația pandemică în care ne aflăm, a fost prelucrată o meditație primită prin grija președintelui național vincențian, dna Ana Doboș din Iași. În meditație sunt tratate ultimele zile din viața lui Frédéric Ozanam, autor fiind P. Robert Maloney CM, îndrumător spiritual al Consiliului General Internațional (septembrie 2018). Totodată participanții s-au rugat împreună ultima parte din Novena în cinstea Fericitului Frédéric Ozanam. În preambulul acestei novene se pot citi următoarele: „În perioada 1 – 9 septembrie, suntem invitați să ne rugăm 9 zile împreună cu Fericitul Frédéric Ozanam, promotorul catolicismului social și principalul fondator al Societății Sfântul Vincenţiu de Paul, beatificat de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în 1997. Despre ce este vorba? Timp de 9 zile se va descoperi încetul cu încetul modelul de sfințenie din secolul al XIX-lea, beatificat de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea pe 22 august 1997 și care spunea: Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți (Lc 10,27). Credincios poruncii Domnului, Frédéric Ozanam a crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are față de toți oamenii. S-a simțit chemat să iubească și ne-a arătat un exemplu de iubire față de Dumnezeu și de oameni. S-a apropiat de toți cei care aveau mai mare nevoie să fie iubiți, de toți cei la care iubirea lui Dumnezeu nu putea ajunge decât prin dragostea unui om. Aceasta este vocația pe care a descoperit-o Ozanam, calea pe care îl chema Cristos ca să-l urmeze, calea ce duce la sfințenie și a urmat-o cu hotărâre. Prin Ozanam, Biserica ne oferă un model rar, exemplul unui bărbat căsătorit, tată de familie, cu o meserie frumoasă și care a practicat iubirea față de aproapele cu multă pasiune. Să pășim împreună cu el pe calea sfințenie! Cum? Timp de 9 zile se meditează împreună anumite aspecte din viața Fericitului Frédéric Ozanam: în primele cinci zile ne vom îndrepta atenția asupra unor evenimente de viața lui Ozanam și vom medita pornind de la scrierile lui; în ultimele trei zile ne vom concentra asupra spiritualității lui și vom descoperi câteva rugăciuni scrise de el; 9 septembrie, sărbătoarea Fericitului Frédéric Ozanam. De unde provine conținutul? Conținutul novenei este alcătuit din fragmente din biografia lui Ozanam, precum și rugăciuni scrise de el, toate alese de părintele Emmanuel Coquet, fostul paroh de la Biserica Saint Joseph-des-Carmes (Sfântul Iosif al Carmelitanilor), cu colaborarea doamnei Marie-Camille Raffin și a Societății Sfântul Vincenţiu de Paul, și publicate pe site-ul aliteia.fr.”
În cadrul întâlnirii a fost actualizat Consiliul de coordonare al Asociației: președinte Erwin Josef Țigla, vicepreședinți: Elfriede Gheorghiță și Ramona Maria Obersterescu. Totodată a fost nominalizată persoana care va reprezenta asociația în relațiile privind procedurile legale determinate de Legea 129 / 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și modificările ulterioare. O parte dintre cei prezenți au răspuns invitației de a se fotografia la final.
Joi seara, 10 septembrie, la Biserica parohială romano-catolică „Maria Zăpezii” s-a celebrat o Sfântă Liturghie în cinstea Fericitului Frédéric Ozanam, la care au participat o parte dintre membrii Asociației Caritative „Sfântul Vincenţiu de Paul” din Reșița / Conferința „Maria Zăpezii”, care s-au putut deplasa în acest sens. Sfânta Liturghie a fost concelebrată de parintele decan Veniamin Pălie împreună cu P. Gheorghe Iordache SVD, capelan de Reșița / „Maria Zăpezii“. Înfrumusețarea muzicală a fost realizată de Corul parohial „Harmonia Sacra” sub coordonarea prof. Georg Colța, la orgă fiind prof. Christine Maria Surdu și Patrick Paulescu. La sfârșitul Sfintei Liturghii, președintele Asociației Caritative „Sfântul Vincenţiu de Paul” din Reșița / Conferința „Maria Zăpezii”, Erwin Josef Țigla, a prezentat o scurtă meditație a sărbătorii, după care părintele decan Veniamin Pălie a adresat încurajări vincențienilor reșițeni în activitatea lor, amintindu-și printre altele de anii ᾽90, când a venit capelan la Reșița și a însoțit în activitate pe aceștia.
Erwin Iosef Țigla