„Suntem aici pentru dumneavoastră! Vestul României este deosebit de important și pentru relațiile intense germano-române. Consulatul din Timișoara va continua să promoveze schimburile dintre cele două țări.“ – Acesta este mesajul de bun venit din pagina Consulatului din Timișoara de pe site-ul oficial al Ambasadei Republicii Federale Germania în România, semnat de E.S. Regina Lochner, consul. „Suntem aici pentru dumneavoastră!“ – De-a lungul anilor, mulți oameni au învățat probabil adevăratul sens al acestor cuvinte atunci când au apelat la serviciile doamnei consul și ale personalului Consulatului din Timișoara. Cu toate acestea, în timpul mandatului său de patru ani (2021-2025), doamna Regina Lochner a împlinit și o altă „misiune“, pe lângă cea diplomatică, fiind prezentă la diversele celebrări liturgice din bisericile romano-catolice, nu doar ca invitat, ci și ca membru practicant al comunității, ca lector. În cadrul Liturghiei pontificale de încheiere a Zilelor Culturale ale Germanilor din Banat (15 iunie 2025), E.S. Iosif Csaba Pál i-a acordat Reginei Lochner Medalia Sf. Gerhard, a Diecezei de Timișoara și a adus un omagiu activității neobosite a diplomatei. Cu câteva săptămâni înainte de încheierea mandatului său, Biroul de Presă al Diecezei de Timișoara a realizat un interviu cu doamna Lochner.

– Stimată doamnă Regina Lochner, în anii mandatului Dumneavoastră la Timișoara, ați desfășurat o activitate bogată, ați arătat o prezență și o implicare foarte activă în viața comunității. Iar în cadrul comunității catolice, de limbă germană, dar nu numai, ați fost prezentă duminică de duminică la Sf. Liturghie, fie în Dom, catedrala noastră, fie la Maria-Radna sau în alte biserici. Vă rugăm respectuos să ne acordați un mic interviu, prin care cititorii noștri să poată privi puțin dincolo de partea oficială pe care o îndepliniți. Sunteți catolică practicantă, ați participat nu numai la evenimente din oraș și din regiune, ci și în fiecare duminică la Sf. Liturghii în biserică. De unde provine această formare, pietate personală, angajament și fidelitate față de Biserică?
– Am fost botezată catolică și am crescut într-o familie în covârșitoarea-i parte catolică. Pentru noi, participarea la Liturghie este o chestiune de la sine înțeleasă, naturală și nu am văzut niciun motiv să fac acest lucru altfel, aici decât în alte locuri în care am fost. Trebuie să adaug că m-am bucurat foarte mult că am putut participa la o Liturghie în limba germană în fiecare duminică, deoarece în multe locuri în care am fost și în locul în care voi merge, acest lucru nu este deloc o chestiune de la sine înțeleasă. Nici măcar o Liturghie catolică nu este peste tot ceva obișnuit, iar o Liturghie catolică în limba germană este uneori și mai puțin întâlnită. De aceea m-am bucurat de faptul că aici am putut să fac acest lucru atât de natural.

– De câți ani lucrați în misiunea diplomatică a Germaniei? În ce locuri ați activat până să veniți la Timișoara?
– Am intrat în serviciul Ministerului de Externe în 1982, ceea ce înseamnă că acum sunt în al 43-lea an de serviciu. Iată și o foarte scurtă succesiune a posturilor în care am activat: Lille în nordul Franței, Ankara în Turcia, Bonn, apoi Moscova, Chișinău, Sarajevo, Palma de Mallorca, Berlin, Bruxelles și Timișoara.

– Ce ați știut despre Timișoara și despre Banat înainte să sosiți aici?
– Cred că prin 2005 sau 2006 am zburat de la Chișinău în Germania via Timișoara, iar valiza mea s-a pierdut în… Timișoara. Aceea a fost prima mea „întâlnire“ cu Timișoara. Dar poate că asta a fost doar o bază pentru ca tot restul, ce a urmat, să crească numai în bine. Adevărul este că o foarte bună cunoștință și coleg al meu a activat cândva în calitate de consul aici: domnul Klaus Olasz. Domnia sa mi-a povestit multe despre societatea și problemele de aici, ceea ce mi s-a părut interesant. Încă pe când eram la Bruxelles și urma să mă transfer într-un nou post în cursul anului următor, am fost pozitiv surprinsă să văd că poziția de consul la Timișoara era anunțată pe lista posturilor disponibile. Așa că am aplicat imediat pentru el și, evident, Cineva acolo sus a vrut să facă ceva bun pentru mine. Așa am ajuns eu aici în 2021. A fost o perioadă dificilă datorată pandemiei și problemelor legate de aceasta, lucru care sper că nu se va mai întâmpla.

– Cum vi s-a părut orașul nostru și regiunea Banat, la început, ca primă impresie? Dar acum, la sfârșitul mandatului?
– De fapt, am venit în oraș pentru prima dată când căutam un apartament, la începutul anului 2021. A fost dificil, tot din cauza pandemiei: cred că am achitat trei bilete de avion și am putut să zbor abia a patra oară pentru că totul a fost anulat din nou și din nou. Acel an a fost un an dificil. Dar când în sfârșit am ajuns aici, vremea parcă încerca să facă reclamă Timișoarei: temperaturile erau plăcute, soarele strălucea în piața Unirii (Domului), chiar și în fața Operei, oamenii erau îmbrăcați aproape ca pentru sezonul cald, totul era foarte relaxat, puteai să stai și să bei o cafea și m-am gândit: aici chiar poți să rămâi! Și chiar dacă nu totul a evoluat imediat într-un mod atât de relaxat, este de fapt un lucru frumos că Timișoara s-a dezvoltat foarte bine din punct de vedere al aspectului său. S-au renovat foarte multe lucruri, nu în ultimul rând Domul, care a devenit și el o bijuterie, și casele din jurul sau și din alte părți, se vede că se fac multe. Și, desigur, se poate spune că totul este doar la exterior, dar este, de asemenea, un semn frumos al modului în care oamenii se simt conectați la orașul lor, pentru că se asigură că locuințele și edificiile publice arată îngrijite și prezentabile. Și acesta este cu siguranță un lucru care mi-a plăcut foarte, foarte mult aici, că Timișoara este un oraș foarte plăcut la vedere.
În ceea ce privește munca mea, am trăit patru ani incredibil de bogați aici, cu multe lucruri pe care am putut să le fac. Voi trăi și îmi voi aminti de ele pentru tot restul vieții mele. Vizita președintelui federal domnul Frank-Walter Steinmaier, de exemplu, este ceva ce nu toată lumea are ocazia să organizeze! Priviți tabloul suvenir de pe raft, un portret pe care mi l-a dedicat cu multă amabilitate aici, l-a semnat și mi l-a dăruit! Și aceea a fost o vizită incredibilă, vremea a fost așa cum trebuia să fie. Și chiar așa a fost, nu au fost probleme. Am fost încântați că a venit, el însuși a fost foarte încântat, i-a plăcut, i s-a părut minunat, chiar și atunci când am făcut acest tur al orașului, la Dom, apoi la Liceul „Nikolaus Lenau“, cu copiii și tinerii. Totul a fost foarte amical. Erau germani în oraș care au fost surprinși să îl întâlnească pe președintele federal aici, așa, dintr-o dată. A fost o atmosferă atât de plăcută. Desigur, am muncit mult înainte, în pregătirea momentului, dar a meritat cu adevărat. Ne-a făcut plăcere. Și lui de asemenea!

– Misiune diplomatică și misiune în Biserică – sunt slujiri care se completează sau sunt ele separate, paralele?
– Cred că este o întrebare dificilă. Pentru că depinde întotdeauna din ce perspectivă o privești. În termeni foarte generali, am putea spune că ambele vizează, desigur, îmbunătățirea înțelegerii între oameni și că echilibrul și buna cooperare pot fi un obiectiv pentru ambele părți. În cadrul misiunii diplomatice, suntem legați de instrucțiuni: Avem un set strict de reguli pe care trebuie să le respectăm în tot ceea ce privește funcționarea unui consulat aici și ceea ce ne este permis de fapt să facem, de exemplu în ceea ce privește cheltuielile culturale și sociale. Și aceasta este o chestiune complicată. Într-un domeniu ecleziastic, religios, nivelul esențial este unul pe care nu prea îl poți cuprinde cu mâinile, nu este palpabil, dar are legătură cu interiorul, cu spiritualitatea, care este supusă unor aspecte diferite față de o misiune diplomatică. Așadar, cuvântul misiune este uneori un cuvânt riscant pentru ceea ce facem noi aici, în cadrul serviciului, deoarece nu corespunde cu ceea ce înțelegem prin misiune într-un context religios, spiritual. De aceea, cred că oamenii sunt mai tentați să să diferențieze între cele două paliere, să îl distingă mai bine unul de celălalt decât să le lege între ele.

– V-ați implicat și în evenimente culturale, cum ar fi concerte organizate în bisericile noastre, unde ați cântat alături de artiștii locali. Cum vi se pare latura culturală a Bisericii din Dieceza noastră?
– În Timișoara regăsim, desigur, o scenă foarte activă care cultivă și prezintă tradiții muzicale foarte diferite. De asemenea, am aflat cu mult entuziasm despre concertele de orgă care sunt organizate în această vară. Este un lucru extraordinar, care are legătură și cu oamenii care vin aici ca artiști concertiști, și pentru care acest lucru este evident interesant. Este o tradiție bogată care este cultivată aici și toți cei implicați sunt foarte preocupați. Am observat acest lucru și atunci când am vrut să organizăm ultimul concert de Crăciun, cel de anul trecut. Am ajuns… prea târziu! Nu am putut găsi o dată liberă, potrivită, înainte de Crăciun. A trebuit să îl transformăm într-un concert de Anul Nou pentru că nu a mai fost posibil să reunim artiștii. Oamenii sunt entuziaști, publicul este entuziast și audiază cu plăcere. Există artiști buni, așa că totul este așa cum ar trebui să fie. Cred că lucrul interesant este că astfel de concerte au loc de fapt în orice fel de biserică. Atât în bisericile catolice, cât și în cea evanghelică luterană, în noua biserică reformată maghiară și în orice altă biserică, chiar și în sinagogă. Așadar, chiar și în acest aspect vedem un semn frumos de solidaritate.

– În cadrul evenimentelor bisericești ați avut ocazia ca să întâlniți, pe lângă catolicii de etnie germană și credincioși de altă naționalitate și de altă confesiune. Cum vedeți această realitate culturală, lingvistică, etnică și chiar confesională a Diecezei de Timișoara și a Banatului?
– Aceasta este, desigur, o mare comoară pe care oamenii o au și aș dori să văd că o păstrează și o practivă cu adevărat. Faptul că există o diversitate atât de mare aici, chiar și în cadrul populației catolice, care nu este doar romano-catolică, ci și greco-catolică sau chiar aparține unor alte mici comunități speciale existente, este un lucru, dar apoi majoritatea populației este ortodoxă română, există protestanți de toate culorile, inclusiv luterani și calvini și biserici așa-numite libere și așa mai departe, deci o varietate foarte largă care poate nu este atât de vizibilă în altă parte. În Timișoara această bogăție confesională este, de asemenea, vizibilă, deoarece există atât de multe turle de biserici frumoase. Și, bineînțeles, trebuie să recunoaștem cu admirație faptul că aceste confesiuni diverse coexistă exemplar, deoarece, în afară de unele mici aspecte, de detaliu, în care există uneori viziuni diferite, toată lumea se înțelege destul de bine împreună. Există, de asemenea, multe căsătorii și familii cu confesiuni diferite, dar acest lucru nu se transformă într-o dramă, cel puțin în opinia și experiența mea. Acest lucru nu este deloc obișnuit, normal în alte părți. Dacă ajungi să cunoști puțin aceste comunități religioase și confesiuni diferite de aici, poți vedea că schimbul și cooperarea sunt mai puternice decât diferențele.
Este impresionant faptul că și comunitatea evreiască, oricât de mică ar fi ea aici și acum, își are locul ei și că este, de asemenea, implicată în acest mediu de schimb și ecumenism, deși, desigur, nu este comunitatea ei, teologic. Dar și ea se expune în mod conștient la acest lucru pozitiv. Aceasta este, de asemenea, o mare comoară care nu există în altă parte. Și de aceea eu cred că alte locuri nu pot decât să învețe din această unitate religioasă și confesională existentă în Timișoara.

– Mulți credincioși din Dieceza de Timișoara, respectiv familiile lor trăiesc acum în Germania. Care ar fi acele căi, modalități, prin care această legătură, încă vie, strânsă, să se păstreze și pe viitor?
– Da, și aceasta este o întrebare dificilă, pentru că este o problemă dificilă. Pentru că nu cred că este atât de dificil să stabilești legături cu prima generație, cea a celor care au plecat de aici, ci problema se ivește începând cu copiii acestei generații și devine foarte, foarte dificilă cu generația nepoților. Nu te mai poți lega cu adevărat de tradițiile existente, trebuie să le restabilești, să le redescoperi, pentru că s-au pierdut multe. Generația care a emigrat în masă a fost cea care a plecat în anii ’90. Iar copiii care erau atunci copii sunt acum adulți pe care trebuie să îi „câștigi“ din nou. Și nu prea știu cum s-ar putea face asta cel mai bine. Este cu siguranță o posibilitate dacă încercați să îi integrați puțin în aceste evenimente variate, cum ar fi Zilele Culturale ale Germanilor din Banat, ediția din acest an. Cred că este o idee foarte bună să organizați aceste Zile Culturale alternativ aici și în Germania, pentru că atunci toată lumea are ocazia să ia parte, să participe. Dacă într-adevăr te adresezi tinerilor și încerci să îi integrezi undeva, trebuie să le oferi ceva: dansul popular este foarte frumos, dar nu toată lumea are ureche și spirit muzical. Poate ați putea organiza tabere de vară, în vacanțe sau concursuri pentru ceilalți, unde să își cunoască un pic patria, patria părinților, astfel încât să nu aibă sentimentul că „ah, Banatul, asta e ceva pentru bunici. Noi nu avem nimic de-a face cu asta“, ci să poată descoperi că aici există și tineri și că ei înșiși construiesc ceva pe baza rădăcinilor lor șvăbești din Banat sau din Banatul Montan. Cel puțin ceva care să le arate ce înseamnă „acasă“, sau că „vechea patrie“ nu este doar pentru bunici, ci că îmi poate oferi și mie ceva. Știu că acest lucru nu este ușor. O mulțime de organizații lucrează în acest sens, încercând, de asemenea, să păstreze tradițiile în alte părți ale lumii. Câștigarea tinerilor este întotdeauna o sarcină foarte, foarte dificilă. Și cred că cel mai bun loc pentru a începe este acum. Pentru ca acest bun cultural să nu se piardă, pentru că despre asta este vorba: să nu se piardă tradițiile, valorile, cunoștințele unei istorii foarte lungi și impresionante, în special ale șvabilor din Banat și ale germanilor din Banatul Montan, dar, desigur, și ale tuturor celor care au venit cândva în această parte a lumii și în alte părți, ca emigranți, care s-au stabilit aici și au rămas, care au format tradiții de secole. Dacă nu mai avem grijă de patrimoniul nostru cultural, atunci avem cu toții de pierdut.
Nu îi mai putem convinge pe tineri despre un aspect doar prin simplul fapt că acesta este un program bun, deoarece părinții și bunicii lor l-au practicat deja. Este nevoie de oameni entuziaști în toate locurile, oameni cu care să se poată începe colaborări concrete.

– Cu ce impresii și amintiri plecați de la noi, care au fost cele mai frumoase momente, de care vă veți aminti cu plăcere?
– Au fost multe momente minunate, dar de exemplu: Cred că am reușit să fiu prezentă în Maria Radna pe 2 august, la pelerinajul credincioșilor catolici german, de trei ori – nu voi uita asta niciodată! Apoi au fost Zilele Culturii Germane din Banat aici, la Timișoara, eveniment la care am participat de două ori – și asta a fost foarte impresionant. În acești patru ani, am călătorit prin întreaga mea circumscripție, care se întinde până la Satu Mare în nord și până la Dunăre în sud. Am întâlnit o mulțime de oameni foarte interesanți, oameni care își păstrează tradițiile și limba, adesea în condiții nu chiar simple. În zona Sătmarului, istoria germanilor de acolo nu este chiar simplă, pentru că le-a fost greu în multe perioade, iar din punct de vedere geografic Sătmarul nu este situat foarte aproape de centru. Vizitele la Reșița au fost și ele impresionante. Am participat la nenumărate hramuri de biserici – acesta este un lucru necesar! Pentru că, știți, acesta este lucrul care încă aduce lacrimi în ochii oamenilor, ani și ani mai târziu, pentru că au trăit acolo experiența comunității și pentru că este pur și simplu frumos să fie cu toții împreună. Și dacă te poți alătura un pic, dacă poți fi un pic parte integrantă din moment, atunci avem o oportunitate complet diferită de a face schimb de idei cu oamenii, decât dacă doar stăm la o masă, într-o sală de conferințe și vorbim despre problemele noastre bilaterale. Este un aspect care este foarte important pentru oamenii de aici. Și de aceea mi-a făcut plăcere să le fiu alături și de aceea ultima mea prezență oficială aici va fi un hram bisericesc în Deta.

– Vă mulțumim frumos pentru timpul acordat și pentru întreaga disponibilitate!

(Un intervieu de Sípos Enikő și Claudiu Călin)