În Lexiconul catolic maghiar, dar și în cel german, la termenul „sfânt ocrotitor“ se poate citi: „sfânt ocrotitor, patron, patroană: un sfânt / o sfântă ales de un popor, de o dieceză, de o localitate sau de o persoană juridică cu aprobarea Sfântului Scaun ca protector ceresc. În cazul bisericilor este acel sfânt titular, în cinstea căruia este consacrat altarul principal și sub a cărui protecție se află de obicei mănăstirea sau așezământul în cauză“. Iar titlul unei biserici (în limba latină titulus ecclesiae) este „o persoană divină sau creată (sfânt) în cinstea căreia este dedicată sau denumită o biserică. Pe lângă acea persoană, titlul bisericii poate fi și misterul divin care îi aparține“.

„Fericit este, Doamne, cel care te iubește pe Tine şi își iubește prietenul în Tine, iar pe neprieten îl iubește din dragoste față de Tine. Căci pe cel drag nu şi-l pierde decât cine îi iubește pe toți oamenii întru acela care nu poate fi pierdut. Şi cine este acela, dacă nu Domnul nostru, Dumnezeul care a făcut cerul şi pământul şi le-a împlinit cu ființa sa, căci doar împlinindu-le le-a făcut? Nimeni nu te poate pierde pe Tine, afară de cel care te părăsește. Iar dacă te părăsește cineva, încotro va fugi şi încotro se va îndrepta, dacă nu dinspre blândețea ta către mânia ta? Oriunde se va duce, va afla legea ta ca să-l pedepsească. Fiindcă legea ta este adevărul, iar adevărul eşti tu.“ (Sfântul Augustin, Confesiuni, cartea a IV-a, cap. IX, traducere: Eugen Munteanu). Aceste gânduri au fost formulate în volumul Confesiuni, scris între anii 397-400 d. Cr. de Sfântul Augustin de Hipona (354–430), episcop, filozof, teolog și doctor al Bisericii.
Papa Benedict al XVI-lea, de pie memorie, a susținut la începutul anului 2008 o serie de cinci cateheze dedicate Sfântului Augustin de Hipona, în care afirma: „Augustin s-a născut la 13 noiembrie 354, la Thagaste, în provincia romană Numidia, din Africa. Tatăl său, Patricius, era păgân, care mai târziu a devenit catecumen, iar mama sa, Monica, era o creștină practicantă. (…) Sfântul Augustin a trăit mereu în căutarea lui Dumnezeu, dorind să se apropie și să semene tot mai mult cu Isus Cristos. Și noi suntem chemați să căutăm neîncetat apropierea de Creator și de Isus Cristos, în care Dumnezeu s-a înfățișat în chip omenesc, și să-L rugăm să ne pregătească, cu propriile noastre forțe, să săvârșim binele și să-l răspândim în lume.“ Cei care citesc biografia acestui sfânt, cunoscut sub numele de Aurelius Augustinus și devenit episcop de Hippo Regius în nordul Africii, vor descoperi povestea unui tânăr care, înainte de convertirea sa, a urmat diverse culte și orientări filozofice. Un tânăr inteligent, pasionat de studiu, a cărui căutare a adevărului și dorință de a înțelege lumea l-au condus pe un drum lung de cunoaștere de sine, până la descoperirea lui Dumnezeu în propria viață.
Locul de odihnă veșnică al Sfântului Augustin din Hipona se află în Bazilica San Pietro in Ciel d’Oro din Pavia, Italia. Rămășițele sale pământești au fost transferate aici în secolul al VIII-lea și sunt păstrate într-un sarcofag de marmură impresionant, sculptat în anul 1362. Sfântul Augustin este autorul mai multor scrieri, predici și opere, precum De dialectica (Despre Dialectică), De Magistro (Despre Învățător), Confessiones (Confesiuni). El este considerat patronul spiritual al tipografilor, teologilor, filozofilor – precum și al bisericii romano-catolice din Cenei, azi filială a Parohiei Jimbolia.
Situată la aproximativ 30 de kilometri vest de Timișoara, în apropierea graniței cu Serbia, localitatea Cenei se remarcă printr-o istorie bogată. În lucrarea sa intitulată Magyarország vármegyéi és városai / Torontál vármegye (1896–1914), istoricul Samu Borovszky o descrie ca fiind: „Reședință cercuală, cu 526 de case și 2731 de locuitori, dintre care sârbi, maghiari, germani și croați, de religie romano-catolică și ortodoxă. Este una dintre cele mai vechi localități din comitat. Cel mai vechi proprietar cunoscut a fost, în anul 1221, prepozitura din Itebő. (…) La sfârșitul ocupației otomane, în data de 20 august 1696, în hotarul localității a avut loc o luptă sângeroasă între trupele imperiale conduse de principele Friedrich August și otomani. În această confruntare au căzut 3000 de soldați imperiali, printre care și contele Johann Quentin (I.) Jörger von Tollet, iar contele Donat Johann Heissler von Heitersheim și ducele de Vaudemont au fost grav răniți. Satul a fost distrus probabil în această perioadă, deoarece pe harta contelui Mercy din anii 1723–1725, în districtul Timișoarei, apare printre localitățile nepopulate. În secolul al XVIII-lea, localitatea a fost proprietatea statului. În anul 1820, satul a fost acordat familiei Vuchetich ca despăgubire pentru moșiile din Croația, care fuseseră confiscate pentru organizarea Graniței Militare de acolo. Din această familie, Nikola Vuchetich, capelan imperial și regal, a fost primul care s-a stabilit la Cenei. Aici s-a născut, la 29 octombrie 1836, Ștefan Vuchetich, ulterior canonic de Zagreb.“

Printre personalitățile marcante născute la Cenei se numără și artistul Ștefan Jäger, supranumit în titlul volumui său de autorul Karl Hans Groß drept „Pictorul peisajelor natale“ (Maler seiner heimatlichen Gefilde). „Pictorul Ștefan Jäger s-a născut la 28 mai 1877, fiind fiul unui felcer, în localitatea Cenei, nu departe de Jimbolia. A urmat școala primară și gimnazială la Cenei, Timișoara și Szeged. Începând cu anul 1895, a studiat la Academia de Arte Frumoase din Budapesta, în cadrul secției de formare a profesorilor. După patru ani de studii, a întreprins călătorii de documentare în Austria, Germania și Italia. Ulterior, a început să lucreze independent la Budapesta. Începând din 1910, Jimbolia a devenit patria sa prin alegere, unde a creat până la o vârstă înaintată, cu simplitate, sinceritate și modestie, dedicându-se cu devotament operei sale de-o viață. A decedat la 16 martie 1962, fiind înmormântat la Jimbolia“ – scrie despre el Dr. Annemarie Podlipny-Hehn, și îl citează însuși pe Stefan Jäger: „«Activitatea mea artistică s-a concentrat în principal pe realizarea unor picturi executate cu conștiinciozitate, într-o formă ușor de înțeles, pentru a le face accesibile compatrioților mei, având ca temă viața populară bănățeană și peisajul de câmpie.» Aceste cuvinte stau ca motto peste întreaga operă a lui Ștefan Jäger, exprimând dragostea sa față de omul muncitor. Câmpia bănățeană, în alternanța anotimpurilor, ogoarele și pajiștile, satul bănățean de câmpie cu casele țărănești împodobite și frontoanele baroce – toate au fost redate cu sensibilitate și atmosferă. Munca agricolă, aratul și semănatul, secerișul și treieratul, recoltarea porumbului și a cartofilor, culesul strugurilor și multe alte aspecte ale vieții cotidiene sunt prezentate în toată diversitatea lor. Dar chiar și în timpul sărbătorilor, Jäger era un călător neobosit: hramul bisericii (Kerweih), ridicarea pomului de mai, festivalul recoltei, nunta și botezul, Pruncul Isus și Belzebut în vremea Crăciunului, colindele de Anul Nou, carnavalul și balurile cu costume tradiționale, clipele de răgaz într-o cameră de tors, orele de povești sau jocurile de cărți, muzica satului, dansul și glumele – toate alcătuiesc o imagine idilică a satului împodobit de sărbătoare.“ (Sursa: www.banater-schwaben.org). Un muzeu dedicat operei lui Ștefan Jäger se regăsește astăzi la Jimbolia, păstrând vie memoria celui care a pictat cu sufletul Banatul și locuitorii șvabi. Lucrările sale sunt considerate o cronică vizuală a vieții comunităților șvăbești din Banat.
Deasupra intrării în biserica romano-catolică din Cenei numărul 1896 indică anul sfințirii acestui lăcaș de cult, pus sub ocrotirea Sf. Augustin de Hippo. În anul 2022, chiar în ziua sărbătorii patronului bisericii, comunitatea a celebrat cu recunoștință jubileul de 125 de ani de la sfințirea bisericii. Deși pandemia a împiedicat organizarea festivităților în 2021, evenimentul a fost marcat un an mai târziu cu solemnitate și bucurie. Sf. Liturghie de hram a fost celebrată de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan. Cu această ocazie la Sf. Liturghie printre participanți s-a aflat și domnul Stefan Ruttner din Germania (decedat în 2024), atunci președinte al Asociației Șvabilor din Cenei emigrați în Germania, fiu al comunității, care a afirmat: „Oriunde te-ai afla, să rămâi ceea ce ești tu: dacă te-ai născut român, să fii român chiar dacă ai plecat undeva în lume, dacă ești sârb, dacă ești șvab sau te-ai născut ungur, atunci ești cu adevărat ceneian, dacă îți păstrezi etnia. Pentru că noi suntem Ceneiul.“
Conform datelor recensământului din 2021, localitatea Cenei numără 2.760 de locuitori, reflectând o diversitate etnică remarcabilă: 1993 de persoane sunt de etnie română, 169 de persoane de etnie maghiară, 21 de persoane de etnie germană, 345 de persoane de etnie sârbă, 3 persoane de etnie croată și 226 de persoane de alte naționalități. Domnul Francisc Solomayer, sacristan voluntar al bisericii romano-catolice, oferă o mărturie care transcende cifrele și vorbește despre spiritul locului: „Aici, în Banat, mai ales la Cenei, știm destul de bine limbile celorlalte naționalități cu care locuim împreună. Eu, de exemplu, vorbesc în trei limbi: maghiară, română și sârbă. În limba germană înțeleg tot, dar mi-e greu să vorbesc, și nici nu prea mai am cu cine. Noi, aici la Cenei, nu ne dușmănim cu celelalte naționalități, ne respectăm, fiindcă fiecare își iubește limba sa maternă. Eu sunt vecin cu preotul sârb. Și m-am dus la biserica ortodoxă sârbă, de exemplu la Înviere. Am fost și la biserica ortodoxă română, ba chiar și la casa de rugăciune baptistă și penticostală — pentru mine toate sunt Casa lui Dumnezeu. Dar tot credința catolică rămâne pe primul loc.“
Ceneiul este o comunitate unde diversitatea nu desparte, ci unește, tradiția, religia și cultura etniilor nu concurează, ci se îmbogățesc reciproc. Este locul unde români, maghiari, sârbi, germani, croați și alții conviețuiesc nu doar în același spațiu, ci și în același spirit.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara