Postul Mare, Calea Crucii nu reprezintă definițiile durerii, disperării și ale tristeții. Suferința nu înseamnă absența lui Dumnezeu. Chiar dacă trec prin greutăți, probleme sau încercări, Dumnezeu nu mă lasă singur. Am un Tată care merge alături de mine, am un Mântuitor care mă ridică din tot ce mă doboară și am un Duh Mângâietor care mă întărește și mă direcționează din nou pe calea cea dreaptă. În plus, am o Mamă iubitoare, pe Sfânta Fecioară Maria, care îmi poartă de grijă și îmi amintește să îmi ridic ochii spre Fiul ei Isus. Nicio suferință nu este fără rost și fără rod pentru cel care crede în Cristos. Drumul crucii este până la urmă un drum al speranței, pentru că Dumnezeu învinge.
Isus ne învață că în iubirea de la Dumnezeu nu încape egoismul și nici nu își face loc vreo urmă de mândrie. Sigur, este greu să iubim, să iertăm și să ne comportăm în viața cotidiană așa cum o face Tatăl nostru cu noi, copiii Săi. Este o provocare, precum și o luptă zilnică pentru noi să iubim astfel. Pentru că nu toți semenii ne trezesc cele mai bune sentimente. Nu toate situațiile ne conduc la reacții demne de numele de creștin. Dar în esență, nu este vorba despre noi, nici de eforturile sau strădaniile personale. Ci este vorba de a-L lăsa pe Domnul să ne modeleze inima după bunul Său plac, chiar dacă uneori acest proces ne doare. Să permitem ca adevărul Său să ne lumineze mintea, chiar dacă adesea ne ținem strâns de propriile teorii, idei, mentalități. Lumina Lui însă schimbă totul în noi. (Pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei episcopale, predică în Postul Mare 2026, biserica Millennium, Timișoara II. Fabric)
