Despre venerabilul Áron Márton episcop de Transilvania s‑a scris deja mult: istorici, arhiviști, teologi și contemporani au consemnat evenimentele vieții sale în cărți, studii și volume documentare. Bogăția și diversitatea literaturii dedicate lui arată, în sine, ce personalitate excepțională a fost pentru Transilvania secolului XX și pentru Biserica Catolică din țara noastră. Totuși, există amintiri care nu se găsesc nicăieri altundeva decât în inima celor care l‑au întâlnit personal.
Acest interviu, realizat cu ocazia Anului Comemorativ Áron Márton (ce a fost proclamat în ziua de 18 februarie a.c., fiind adoptat de Camera Deputaților prin proiect de lege, care trecuse în prealabil și prin Senat, prin care anul 2026 este declarat „Anul episcop Márton Áron“, marcând împlinirea a 130 de ani de la nașterea episcopului“), nu își propune să îmbogățească datele istorice și nici să ofere un nou capitol la monografiile existente. Mai degrabă dorește să păstreze acea moștenire personală pe care doar memoria omului o poate purta: căldura unei strângeri de mână, privirea încurajatoare, greutatea unui cuvânt, forța unei întâlniri care marchează o viață.
Fiecare amintire este unică, iar tocmai de aceea aceste interviuri dezvăluie adevărate comori. Nu pentru că ar aduce informații noi, ci pentru că arată cum a continuat să trăiască figura episcopului Áron Márton în sufletele celor care l‑au cunoscut îndeaproape. Cum i‑a influențat, ce au învățat de la el, ce fel de om a fost pentru ei. Și cum îl păstrează astăzi în memorie, după decenii, cu respect, recunoștință și iubire.
Fiecare amintire este o mărturie personală, unică, fără de care memoria noastră comună ar fi mai săracă.

Interviu cu Martin Roos, episcop emerit de Timișoara

Excelența Sa Martin Roos, episcop emerit de Timișoara, s-a născut la 17 octombrie 1942 în localitatea Satchinez, judeţul Timiş. Studiile teologice le începe în 1961 la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, unde anterior absolvise Școala de Cantori. Din 1962 până în 1969 studiază la Facultatea de Filozofie-Teologie din Königstein im Taunus, Germania. La 3 iulie 1971, este hirotonit preot de către episcopul Dr. h. c. Carl Joseph Leiprecht, pentru Dieceza de Rottenburg-Stuttgart. După schimbările din decembrie 1989, cu permisiunea episcopului de atunci, de Rottenburg-Stuttgart, Dr. Walter Kasper, se reîntoarce în Dieceza de Timişoara. La 20 iulie 1990, Excelenţa Sa Sebastian Kräuter, episcop de Timişoara îl numeşte director al cancelariei episcopale. La 28 august 1999 părintele Martin Roos este consacrat episcop diecezan de Timişoara. Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Fulda (Land-ul Hessen, Germania) i-a decernat în data de 4 februrarie 2011 Excelenței Sale Martin Roos, titlul de doctor honoris causa în domeniul Teologiei.

– Excelența Voastră, care sunt primele amintiri legate de episcopul Áron Márton?
– L‑am întâlnit pentru prima dată când, după absolvirea Școlii de Cantori, am dat admiterea la Teologie la Alba Iulia. Până atunci îl văzusem doar în catedrală. Dar în 1961, când am depus cererea de admitere la Institutul Teologic, împreună cu colegii mei l‑am cunoscut personal. Ne‑am întâlnit cu Excelența Sa în grădină, deoarece din primăvara anului 1957 era din nou lipsit de libertate. De această dată era în arest la domiciliu și nu putea părăsi perimetrul reședinței episcopale; prin urmare, nici nu ne putea vizita în seminar sau la Școala de Cantori. Preda doar în măsura în care studenții mergeau la palatul episcopal. În acest context, noi, tinerii candidați, am pășit în grădina episcopiei, ca o grupă distinctă, la examenul de admitere.

– V‑a predat și Dumneavoastră?
– Nouă, celor din anul întâi, nu. A doua întâlnire cu episcopul Áron Márton a fost atunci când, tot în anul întâi, mi‑am luat rămas-bun de la el și de la Seminarul din Alba Iulia. După război, tatăl meu fusese luat prizonier și, în cele din urmă, emigrase în Canada. Împreună cu mama am cerut de mai multe ori permisiunea de a emigra și de a ne alătura lui. Aprobarea autorităților române a sosit abia în octombrie 1961, iar noi trebuia să ne facem bagajele și să ne pregătim de plecare. Așa că m‑am dus să‑mi iau rămas‑bun de la Excelența Sa, fiind primit în camera sa de lucru.

– Cum a primit această veste?
– M‑a asigurat de rugăciunile sale, mi‑a dăruit o iconiță și m‑a trimis la drum spunând că ar dori să mai audă vești de la mine, să îi scriu. Iar eu i‑am scris de Crăciun, de Paști. I‑am scris și atunci când, deja în Germania, unde îmi continuasem studiile teologice, urma să fiu hirotonit preot. „Dragul meu fiu!“, mi‑a răspuns episcopul la 28 iunie 1971 – „Scrisoarea ta din 18 iunie mi‑a adus o dublă bucurie. Mai întâi pentru că mi‑ai dat din nou un semn de viață. Apoi pentru că la 3 iulie vei primi sacramentul Preoției, iar la 11 iulie vei celebra prima Sfântă Liturghie în localitatea părinților tăi. La ambele sărbători vom fi cu tine în gând și ne vom ruga pentru tine. Îl rugăm pe Duhul Sfânt să te întărească, pentru ca în slujirea credincioasă a lui Cristos, Marele Preot veșnic, să poți să conduci sau să păstrezi aproape de Cristos cât mai multe suflete nemuritoare. Îți dorim o viață preoțească lungă și rodnică și îți trimitem salutările noastre cu dragoste.“ Semnat: Áron Márton.


Într-o altă scrisoare, din data de 10 martie 1972 scrisă în limba germană, am primit și îndrumări de la episcopul Áron Márton:
„Dragă Martin,
Am primit rândurile tale din 19 februarie și îți mulțumesc pentru atenția și osteneala ta. Da, așa este: ne bucurăm ori de câte ori primim o scrisoare dragă, dar apoi ne gândim adesea cum să dăm un răspuns vrednic.
Nu te învinovăți că nu mai vorbești limba maghiară așa cum ai învățat-o la noi. Totuși, un lucru îl pot constata cu bucurie din scrisoarea ta: sămânța dumnezeiască pe care foștii tăi profesori au semănat‑o în sufletul tău a căzut pe un pământ bun. Dacă le ești recunoscător pentru aceasta, este frumos; nu uita să‑i incluzi în rugăciunile tale ori de câte ori te rogi pentru binefăcătorii tăi. Unii dintre ei sunt deja în veșnicie.
Mă bucur să aflu că ți‑ai început munca în via Domnului, și anume sub îndrumarea unui paroh bun. Jertfești multe ore și pentru educația creștină a tinerilor. Această muncă cere multă osteneală și răbdare, dar aduce și multă bucurie. În educarea tinerilor aș dori să‑ți atrag atenția asupra cuvintelor Sfântului Paul:
«La fel, îndeamnă-i pe cei mai tineri să fie înţelepţi, prezentându-te pe tine însuţi, în toate, exemplu de fapte bune, în învăţătură nealterată, demnitate, cuvânt sănătos, convingător… Să le spui, să îndemni şi să dojeneşti cu toată autoritatea! Nimeni să nu te dispreţuiască!» (Scrisoarea către Tit, capitolul 2)
Îți mulțumesc încă o dată pentru relatarea ta, precum și pentru frumoasele imagini anexate, și îți doresc, în activitatea ta pastorală, binecuvântarea cea mai bogată a lui Dumnezeu.
Alba Iulia, 10 martie 1972. Semnat: A. Márton, episcop”
Iar această carte poștală pe care am primit‑o de la el, la 25 martie 1964, reprezentând catedrala din Alba Iulia, era scrisă de mână, în care îmi ura Paște fericit. Când mă întorceam acasă, fie ca student teolog, fie mai târziu ca preot, îl vizitam întotdeauna. Mă invita la prânz și discutam despre studiile și activitatea mea. De fiecare dată era foarte interesat.

– Ce v‑a impresionat cel mai mult la episcopul Áron Márton?
– De exemplu, faptul că ne‑a urmărit parcursul vieții: atât pe mine, cât și pe cei pe care îi cunoștea. A însemnat pentru noi o mare încurajare. Sunt foarte recunoscător pentru aceste întâlniri cu el. Am și o poveste personală care reflectă felul în care atenția lui a căzut asupra persoanei mele. În anul 1971 episcopul s-a deplasat la Simeria, jud. Hunedoara, pentru administrarea sf. sacrament al Mirului. La masa de după conferirea sf. Mir l-a întânit pe fratele mai mic al bunicului meu care avea același nume ca și mine: Martin Roos. Acesta trăia la Simeria și era inginer mecanic în cadrul CFR. Când episcopul i-a auzit numele, și-a amintit imediat numele meu, l-a întrebat dacă suntem rude și s‑a interesat de mine, povestindu-i plin de laudă la adresa mea. Unchiul a fost foarte surprins și bucuros și mi‑a povestit apoi cu mare bucurie întâmplarea. Așa avea grijă episcopul Márton de noi, foștii studenți teologi. Din păcate, nu am putut participa la înmormântarea lui. Pe atunci se putea intra în țară doar cu viză și nici nu am aflat la timp de moartea lui.

– Vă mulțumim pentru interviu.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara