În 23 și 24 mai 2026 – de Rusalii – au avut loc, conform tradiției, o dată la doi ani, Zilele Șvabilor Bănățeni la Ulm. Întâlnirea, care anul acesta s-au desfășurat sub motto-ul: „Patria în inimă – modelarea viitorului“, combină elemente consacrate ale programului cu noi oferte și plasează orașul Ulm, încă o dată, în centrul vieții comunitare a suabilor din Banat. Evenimentul a fost deschis în sâmbăta Rusaliilor de către Muzeul Central al Șvabilor Dunăreni, care a oferit, începând cu ora 10, vizite ghidate gratuite prin expoziția permanentă și expoziția dedicată Dunării. După-amiaza, în fața Primăriei din Ulm, au evoluat grupuri în costume tradiționale ale Tineretului German din Banat, precum și grupuri de tineret ale Forumului Democrat al Germanilor din Banat: în acest an a participat și grupul „Banat-Ja“ din Aradu Nou. Programul a fost acompaniat de fanfara Original Banater Echo sub conducerea lui Manuel Ries. Ulterior, primarul orașului Ulm, Martin Ansbacher, a primit reprezentanții asociațiilor șvăbăști și ai grupurilor de tineret la primărie, înainte ca alaiul să se îndrepte spre monumentul emigranților de pe malul Dunării și să depună acolo o coroană de flori. Arhivistul diecezan, dr. Claudiu Călin, a ținut aici discursul festiv. La ora 19:00, grupul „Lustige Schwaben“ a organizat o „Schwowische Owed“ (Seară Șvăbească) la Muzeul Central al Șvabilor Dunăreni, în timp ce la Edwin-Scharff-Haus din Neu-Ulm era programată o seară europeană de întâlnire a tinerilor. În duminica Rusaliilor a avut loc marea întâlnire în Donauhalle. În fața complexului a cântat fanfara Original Donauschwäbische Blaskapelle din Reutlingen sub conducerea lui Johann Frühwald, iar în foaier a fost inaugurată o expoziție dedicată împlinirii a 75 de ani de la deportarea în Bărăgan, organizată de dr. Swantje Volkmann și Walter Tonța. Printre oaspeți s-a numărat și Silviu Sarafolean, președintele Asociației foștilor deportați în Bărăgan din Timișoara. La ora 10 a început Liturghia de Rusalii, cu Pr. Paul Kollar, Pr. Ioan Cădărean (Lipova-Neudorf) și Pr. Markus Krastl în calitate de concelebranți. Sf. Liturghie a fost acompaniată muzical de fanfara Original Donauschwäbische Blaskapelle Reutlingen, iar delegațiile cu steaguri și perechile îmbrăcate în costume tradiționale au intrat solemn în biserică. Au urmat apoi cuvintele de salut și discursurile din partea reprezentanților politici și ai societății civile. Din Banat, din partea Diecezei de Timișoara, au participat la întâlnirea din Ulm pr. Ioan Cădărean (Lipova-Neudorf) și arhivistul diecezan dr. Claudiu Călin, precum și noul președinte ales al Forumului Democrat al Germanilor din Banat, Benjamin Neurohr alături de Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan.
După-amiaza, organizatorii au oferit, în sala principală și în sălile adiacente, un program cultural bogat: dr. Hertha Schwarz a vorbit despre originea numelor așezărilor germane din Banat în secolul al XVIII-lea, grupul de lucru „Tracht“ și-a prezentat noua carte dedicată costumelor tradiționale de duminică ale femeilor din comunitatea șvabilor din Banat, iar dr. Hildegard Zappel și-a prezentat cartea de bucate „Mâncăruri preferate din Banat“. Nici literatura nu a fost neglijată: Katharina Kilzer a prezentat pe „canapeaua verde“ pe tânăra scriitoare Betty Boras, originară din Vladimirescu (jud. Arad), care a citit din romanul său de debut. Pe scenă, grupurile de tineret au prezentat dansuri populare, iar muzica a fost asigurată de formația Weinbergmusikanten sub conducerea lui Gerhard Wetzler; de la ora 18:00, formația „Akustik 3“, sub conducerea lui Hans Pfleger, a cântat muzică de dans. Evenimentele au fost completate de standuri de informare ale asociațiilor, instituțiilor și editurilor, precum și de o bogată ofertă gastronomică. Asociația Suabilor din Banat a invitat cordial toți vizitatorii să petreacă zilele de sărbătoare din Ulm ca o sărbătoare a întâlnirii, a amintirii și a comunității vii, a declarat conducerea federală a asociației.

În continuare redăm discursul festiv al arhivistului diecezan dr. Claudiu Călin, care a fost ținut sâmbătă, 23 mai, în fața monumentului emigranților, pe malul Dunării.

Stimate domnule primar Martin Bendel,
Stimate domnule președinte federal Peter Dietmar Leber,
Stimați reprezentanți ai consulatului României, ai asociațiilor generale, ai asociațiilor regionale și ai comunităților locale,

Stimate doamne și domni, dragi compatrioți de pretutindeni!
Anul acesta, motto-ul întâlnirii noastre – aici, pe malul Dunării – reunește trei substantive și un verb: patria, inima și viitorul, sau mai bine zis, le definește. Nu există om pe această lume care, în viața sa, să nu fi folosit aceste cuvinte, conștient sau inconștient, împreună într-un gând sau într-o propoziție! Iar pentru noi, astăzi, Dunărea este frumoasa cale albastră, drum fără pulbere, care duce acest motto de aici până la Marea Neagră!
În calitate de reprezentant al Diecezei de Timișoara – împreună cu pr. Cădărean – aș dori însă să subliniez că Banatul și Biserica noastră locală – patria noastră nouă/veche – se pregătesc pentru jubileul de 1000 de ani al Diecezei de Cenad. Expoziții istorice, întâlniri între tineri, preoți și diferite confesiuni, rugăciune și cântare, schimburi – toate acestea caracterizează această pregătire, care se întinde pe o perioadă de cinci sau chiar șase ani.
Un lucru ne este însă clar: Banatul a avut o istorie bogată, uneori uluitoare, chiar și înainte de fericitul moment al eliberării sale, în anul 1716. Iar germanii – alături de maghiari, slavi, români și alți popoare pe care astăzi poate nici nu le mai cunoaștem cu exactitate – erau și pe atunci o componentă foarte importantă a Bisericii, a culturii și a populației Banatului. Sfântul Gerhard, un călugăr benedictin din Veneția, a ajuns în Ungaria în jurul anului 1000 și în Banat în 1030, după un drum nu tocmai ușor. Chemat de Dumnezeu, însoțit și ocrotit de Dumnezeu! A venit din vechea sa patrie, pe care o purta cu siguranță în inimă, pentru a modela credința, Biserica și viitorul nostru, în Banat. Împreună cu el au venit încă doisprezece benedictini din Pannonhalma/ Sancto Monte Pannoniae și din mai multe mănăstiri, printre care doi călugări de limbă germană: Heinrich și Walter, care au predat în noua patrie, respectiv în noua dieceză, cântul, liturgică și scrierea/gramatica. Ei au modelat atunci, cu inimă și credință, viitorul culturii noastre religioase și al spiritualității noastre și sunt, în același timp, primii germani menționați clar în sursele istorice pe teritoriul Banatului și al României de astăzi.
De la zona Aradului până în Munții Banatului s-a întins un Banat plin de viață, bogat în localități, mănăstiri, instituții și așezări… Printre noii locuitori ai ținutului nostru, adesea atrași de către regele maghiar de atunci, se aflau deja coloniști, mercenari, călugări, funcționari de origine germană, slavă, maghiară, franceză, spaniolă și italiană. Și ei au avut odată o patrie veche, pe care au adus-o în inimile lor, în Banat, pentru a-și construi acolo, cu talent, loialitate și chiar devotament, un nou viitor pentru familiile lor și pentru noua patrie.
Dominația turcă este asociată în Banat, și nu numai acolo, în mare parte cu teroare, distrugere, moarte, persecuție și bejenie… În expoziția pe care o prezentăm anul acesta în Catedrala/Domul din Timișoara – despre perioada dintre 1552 și 1716 – se regăsesc multe povești despre oameni și locuri din acea perioadă de teroare. Printre acestea se numără și cea a tânărului student din Recaș, probabil un „șocaț“ – Lorenzo Tomašević, care a îndrăznit să plece la Loreto, în Italia, a studiat acolo și s-a întors în 1653 ca preot la parohia sa. Mai mult decât atât: între timp, parohia sa a construit o biserică dedicată Adormirii Maicii Domnului – lucru permis doar la marginea localității – o biserică care a fost sfințită în aceeași zi și a găzduit prima sa Liturghie, primiția. În acest caz, patria era un loc pe care îl purta în inimă prin lume, pentru a se întoarce în aceeași patrie și a-și construi acolo viitorul.
Dar și printre ocupanții turci au existat suficiente exemple care au făcut ca Banatul să fie considerat în scurt timp ca fiind și patria lor: În Hanovra, în cimitirul Neustadt, mai precis în fața intrării, se află o piatră funerară cu următoarea inscripție (adaptată): „Spahi Mehmed, recrutat în 1685/86 din Timișoara / a murit după opt ani de captivitate (…) / fie ca mila lui Dumnezeu să coboare asupra lui, / care să-i dăruiască sufletului său pentru totdeauna cunoașterea (lui Dumnezeu).“ Cât de importantă trebuie să fi fost Timișoara pentru acest spahiu, călăreț turc, încât a menționat-o clar ca loc de origine și a lăsat-o chiar să fie gravată pe mormântul său! Asta înseamnă nimic mai puțin decât: patria în inimă!
Călătoria strămoșilor noștri, după 1716, cu „Schachteln“ din Ulm până la Viena și apoi pe drumuri lungi și grele până în câmpia și în zona montană a Banatului este pentru noi momentul cel mai important al istoriei noastre. Pe atunci, dieceza greu încercată avea deja șapte sute de ani. Istoria șvabilor din Banat și a germanilor din Munții Banatului abia începea însă să fie scrisă, să prindă contur! Ceea ce pentru coloniști era o nouă patrie și promisiunea unei vieți noi, mai bune, însemna pentru Biserică, pentru vechea dieceză de Cenad, o renaștere! Odată cu coloniștii au venit și preoți, călugări sau chiar episcopi. Ei și-au însoțit turma, i-au întărit în credință și în noua misiune: aceea de a clădi Banatul, noua patrie! Părintele Franz Lukas de Buisson era originar din Bamberg, oraș și reședință episcopală, și a slujit o perioadă la Timișoara în calitate de ceremoniar al episcopului Falkenstein.
Apoi a preluat parohia Rusova de pe malul Dunării, care, din păcate, a fost distrusă de turci în anii 1737–1738. Preotul și enoriașii au fugit până la Aradu Nou, lăsând în urmă cea mai mare parte a bunurilor lor. Unii au rămas cu preotul lor în Aradu Nou, care mai târziu a activat ca decan și în Zăbrani și Lipova. În vremuri grele, acești oameni au știut să meargă mai departe, să continue să muncească și să-și clădească un viitor nou după război și distrugere!
După cel de-al Doilea Război Mondial și după distrugere, și majoritatea părinților și bunicilor noștri au încercat să-și construiască viitorul! În ciuda ciumei brune, a persecuției roșii, a fugii, a deportării și a plecării până departe, departe, în Franța, Brazilia și peste mări, șvabii din Banat sau germanii din Banatul Montan au rămas fideli misiunii strămoșilor lor: cu patria din Banat în inimă, mulți au construit viitorul copiilor lor, al familiilor lor, peste tot în lume! Adesea te poate cuprinde tristețea când îți amintești de fragmentarea Banatului după 1919, de expatriere sau de refugiul de după 1944–1945 și de emigrarea a mii și mii de compatrioți în timpul regimurilor comuniste și până în 1990–1992. Fericirea și pacea multor compatrioți au fost distruse atunci de cele mai atee dictaturi din istorie. Acum însă, descendenții coloniștilor care au părăsit malurile Dunării la Ulm acum trei sute de ani trăiesc pe mai multe continente și își construiesc acolo viitorul. Unii au rămas încă în Banatul românesc… din păcate, mult mai puțini în Banatul sârbesc.
Hărnicia, credința, dar și tenacitatea și loialitatea îi determină să-și păstreze cultura și identitatea. Majoritatea dintre ei trăiesc acum în Germania. Asociația Șvabilor Bănățeni, asociațiile regionale, locale și toate instituțiile lor culturale duc mai departe, nu doar în inimă, moștenirea Banatului, care a devenit odată nouă, dar în același timp veche, și modelează viitorul, identitatea generațiilor viitoare aici… din nou pe malurile vechiului și albastrului fluviu, Dunărea. În Austria, Franța, Brazilia, Argentina, Canada sau în Statele Unite trăiesc, muncesc, sărbătoresc, cântă și se roagă, de asemenea, mulți descendenți ai compatrioților noștri. Fie că realizează adevărate minuni în agricultură, fie că fac cunoscut pretutindeni numele vechii lor patrii prin instituțiile lor culturale, ei duc mai departe deviza strămoșilor lor: Patria în inimă – modelarea viitorului!
În calitate de arhivist diecezan, constat cu admirație că, în ultimii ani, sunt din ce în ce mai multe persoane din străinătate care întreabă de înregistrările de botez, căsătorie sau deces ale strămoșilor lor. Există un interes mare din partea descendenților emigranților, uneori avem chiar vizite din străinătate, de peste ocean, în cadrul cărora se întreabă chiar de rude și de membri ai familiei care încă trăiesc în Banat. Și uneori au loc chiar întâlniri fericite, da, un fel de revedere după generații!
Episcopul emerit Martin Roos – care ne urează bun venit tuturor astăzi – a folosit odată, într-o predică ținută cu ocazia Zilelor Culturale ale Germanilor din Banat, la Timișoara, următorul citat: „Fă din străinătate patria ta, dar nu lăsa niciodată ca patria ta să devină o străinătate pentru tine!“ …pentru că numai cu patria în inimă putem construi viitorul! Credința, rădăcinile și coeziunea sunt forța fiecărui nou început!

Vă mulțumesc din suflet pentru atenție!