În Lexiconul Catolic Maghiar, dar și în cel german, la termenul „sfânt ocrotitor“ se poate citi: „sfânt ocrotitor, patron, patroană: un sfânt / o sfântă ales de un popor, de o dieceză, de o localitate sau de o persoană juridică cu aprobarea Sfântului Scaun ca protector ceresc. În cazul bisericilor este acel sfânt titular, în cinstea căruia este consacrat altarul principal și sub a cărui protecție se află de obicei mănăstirea sau așezământul în cauză“. Iar titlul unei biserici (în limba latină titulus ecclesiae) este „o persoană divină sau creată (sfânt) în cinstea căreia este dedicată sau denumită o biserică. Pe lângă acea persoană, titlul bisericii poate fi și misterul divin care îi aparține“.
Cinstirea Sfintei Rozalia, a cărei ocrotire a fost invocată de credincioși în secolele trecute în timpul ciumei și al altor epidemii, a prins rădăcini în perioada barocă și în Banat. Statuia ei se află pe Monumentul Sfintei Treimi (Coloana Ciumei) din Piața Unirii din Timișoara, alături de alți sfinți protectori și vindecători în caz de ciumă (Sf. Carol Borromeo, Sf. Sebastian și Sf. Rochus). În Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică, figura Sfintei Rozalia apare în pictura primului altar lateral de la intrarea în biserică, pe partea dreaptă, de asemenea alături de sfinții mai sus amintiți. Conform schematismului din 1913, pe teritoriul Diecezei de Cenad au existat și câteva capele dedicate ei, de exemplu în Szeged, în Timișoara, aparținând Parohiei Iosefin, ulterior Elisabetin, și la Cărpiniș. Biserica aflată sub ocrotirea Sfintei Rozalia este cea din Secusigiu, filială a Parohiei Periam, unde comunitatea a sărbătorit duminică, 6 septembrie, hramul. Sărbătoarea Sfintei Rozalia în calendarul romano-catolic este la data de 4 septembrie.
„Sfânta Rozalia este un exemplu al simplității“
La invitația diaconului Mihai Kiss, administratorul Parohiei Periam, Sfânta Liturghie de hram a fost celebrată la ora 17.00 de pr. Adalbert Jäger, canonic, decan și paroh de Timișoara VI Fratelia, în biserica construită, conform inscripției de deasupra intrării, în anul 1840. La Sfânta Liturghie au concelebrat pr. Artur Prenkiewicz OFMConv, paroh de Arad-Centru, pr. Cristian Tiba OFMConv, capelan al Parohiei Arad-Centru, pr. Augustin Bărbuț, paroh de Timișoara IX Marienheim, pr. Attila Andó, paroh de Sânnicolau Mare, și pr. Martin Jäger, paroh de Pâncota. La altar au slujit diaconii Mihai Kiss și Ladislau Piklor. Cadrul muzical al Sfintei Liturghii a fost asigurat de corul „Fehér Tulipán“ din Pecica. A cântat și corul de copii al comunității locale.
Cu ocazia hramului, în cadrul Sfintei Liturghii, a fost binecuvântată noua masă de altar. Totodată, amenajarea interioară a bisericii s-a îmbogățit cu un amvon nou și o cruce procesională nouă.
În cuvântul său introductiv, pr. Adalbert Jäger i-a salutat pe membrii comunității și pe reprezentanții autorităților locale: domnul Gheorghe Grad, primarul localității Secusigiu, și domnul Tamás Péró, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad. În continuare, pr. Jäger a amintit și de capela dedicată Sfintei Rozalia din Timișoara, cartierul Elisabetin, demolată în anul 1962 de puterea comunistă.
În omilia sa, rostită în limba maghiară, pr. Artur Prenkiewicz OFMConv a spus: „În secolul al XXI-lea, exemplul Sfintei Rozalia arată pentru omul de astăzi aprecierea adevăratelor valori, deoarece viața ei este caracterizată de renunțare la sine și de iubire față de Cristos. În secolul al XXI-lea, mulți sunt împinși de dorința de succes rapid și de recunoaștere. În contrast cu aceasta, exemplul vieții Sfintei Rozalia ne învață că pacea interioară, sufletească nu izvorăște din ceea ce posedăm, ci adesea din renunțare, din simplitate și din relația cu Dumnezeu. Am putea spune că Sfânta Rozalia este un exemplu al simplității, al forței spirituale și al deciziilor curajoase.“
În omilia rostită în limba română, pr. Cristian Tiba a vorbit despre viața Sfintei Rozalia și a subliniat: „Ciuma. Când auzim acest cuvânt, ne înfiorăm, pentru că ciuma este o boală cumplită și pandemia a ucis în secolul al XIV-lea milioane de oameni în Europa. Dar mai este o ciumă, care ucide sufletele și bântuie și astăzi, nu numai în Europa, ci în întreaga lume. Această ciumă se manifestă în societatea de astăzi sub diferite forme: nepăsarea față de voința lui Dumnezeu, lâncezeala sufletească, împietrirea inimii, îndepărtarea de Sfintele Sacramente, egoismul, invidia, calomnia. Acești „paraziți“ duc la moartea sufletului. Antidotul cel mai puternic este însuși Dumnezeu, care este în mijlocul nostru în Sfânta Euharistie.“
La sfârșitul Sfintei Liturghii, diaconul Mihai Kiss a mulțumit familiilor și binefăcătorilor pentru sprijinul și implicarea în organizarea și desfășurarea sărbătorii hramului. Agapa frățească, la care au fost invitați toți cei prezenți, a avut loc în căminul cultural din Secusigiu.
Date despre biserică
Potrivit Schematismului Diecezei de Cenad editat în anul 1900 (p. 158), „In Székesút capella in honorem S. Rosaliae V. sumtibus Comitis Francisci Szapáry et e fundatione Joannis Nunkovits a. 1838–1840 aedificata, a. vero 1865 liberalitate Alexandri Bonnaz Episcopi condam Csanádiensis et Simeonis L(iber). B(aro). Sina restaurata.“ În traducere: „În Secusigiu (Székesút), capela ridicată în cinstea Sfintei Rozalia, fecioara, a fost construită între anii 1838–1840 pe cheltuiala contelui Francisc Szapáry și din fundația lui Ioan Nunkovits, iar în anul 1865 a fost restaurată prin dărnicia fostului episcop de Cenad, Alexandru Bonnaz, și a baronului Simion Sina.“
Într-un inventar aflat în Arhiva Diecezană a Episcopiei de Timișoara, datat din anul 1869 și referitor la dotarea bisericii din Secusigiu, preotul Franciscus Bilszky consemnează următoarele: „IV. Supellectilis varia (Diverse obiecte de mobilier și bunuri mobile): Crux processionalis lignea; Armarium in sacristia; Altare cum Imagine S. Rosaliae; Candelabra lignea 6, ex pakfong 2; Candelabra ex pakfong in sacristia; Crux lignea cum Crucifixo in ara; Cathedra lignea colorata et inaurata“. În traducere: „IV. Diverse obiecte de mobilier și bunuri mobile: Cruce de procesiune din lemn; Dulap în sacristie; Altar cu imaginea Sfintei Rozalia; Sfeșnice din lemn 6, din alpaca 2; Sfeșnice din alpaca în sacristie; Cruce din lemn cu crucifix pe altar; Scaun (catedră) din lemn pictat și aurit.“
Din acest inventar reiese că, în acea vreme, pe altarul principal se afla o pictură a Sfintei Rozalia și nu o statuie, cum apare astăzi. Această pictură este, cel mai probabil, cea care se află acum atârnată pe peretele din stânga sanctuarului bisericii.
File de istorie
În lucrarea sa intitulată Magyarország geographiai szótára / Dicționarul geografic al Ungariei, apărută la Budapesta în anul 1851, autorul Elek Fényes menționează următoarele: „Székesút, târg românesc din comitatul Timiș, se află pe drumul național care leagă Aradul de Torontal, la o distanță de 2 1/2 mile. Localitatea numără 150 de catolici germani și 2359 de locuitori români de confesiune ortodoxă, ale căror femei țes diferite tipuri de stofe și materiale de îmbrăcăminte. Aici se găsește o biserică ortodoxă veche impunătoare, cu interior frumos realizat, trei preoți ortodocși, precum și o capelă catolică elegantă, școli catolice și ortodoxe, și un han bine rânduit. (…) Nu departe de oraș se află berăria și distileria domeniului. În întreg hotarul, pășunile sunt foarte grase, iar fânul se face din belșug. Pârâurile Galambos și Aranka străbat teritoriul. Localitatea ține trei târguri anuale: la 27 ianuarie, 27 iunie și 4 septembrie, iar în fiecare joi are loc târg săptămânal. Proprietarul actual al moșiei este baronul György Szina.“
Într-o altă carte, intitulată CODEX DIPLOMATICUS TRANSSYLVANIAE / ERDÉLYI OKMÁNYTÁR (Budapesta, 2014), în volumul IV, cuprinzând anii 1360–1372, sub numărul 523 este citat un document din 25 august 1366, în care regele Ludovic I al Ungariei transcrie diploma Capitlului de Transilvania din 19 mai 1359, unde apare numele localității Secusigiu sub forma „Zekulzegh“: „La 25 august 1366 (VIII. Kalendas Septembris, anul al XXV-lea), regele Ludovic I — la rugămintea lui Péter, fiul lui Mihály din Jara, magister și vicevoievod al Transilvaniei — transcrie în formă privilegiată diploma capitlului din Transilvania din 19 mai 1359 (CDTrans III, nr. 1073), și totodată își dă consimțământul asupra celor cuprinse în ea. Actul privește schimbul moșiilor Legen (comitatul Cluj) și Toty (comitatul Bihor), precum și două mori aflate pe râul Moros, în hotarul localității Zekulzegh. Diploma a fost emisă de mâna lui Miklós, arhiepiscop de Esztergom (Strigoniensis), comite ereditar și cancelar regal.“
O tânără de origine nobilă ajunsă sfântă ocrotitoare
Despre viața Sfintei Rozalia, în Ökumenisches Heiligenlexikon, găsim următoarele: „S-a născut: în jurul anului 1130 la Palermo, Italia. A trecut la cele veșnice: în 4 septembrie 1170. (?) pe Monte Pellegrino, lângă Palermo în Sicilia, Italia.
Rozalia, potrivit unei tradiții apărute târziu, ar fi fost fiica contelui Sinibald, stăpânul domeniilor Quisquina și Monte delle Rose. Și-a petrecut tinerețea la curtea regelui Roger al II-lea al Siciliei, în Palatul Normand, ca doamnă de onoare a Beatricei de Rethel. Legenda povestește că, într-o zi, un bărbat pe nume Baldwin l-a salvat pe rege de un tigru care îl ataca, iar regele, drept răsplată, i-a promis mâna Rozaliei. În ajunul nunții însă, Rozalia a văzut în oglinda ei chipul lui Isus Cristos, și-a amintit credința pe care o trăise încă din copilărie și, de aceea, la vârsta de 15 ani, a părăsit palatul și casa părintească pentru a scăpa de căsătorie. Ea a devenit călugăriță în mănăstirea Basilianelor Santissimo Salvatore din Palermo, întemeiată după recucerirea orașului de la musulmani în 1072. Pentru că părinții ei și logodnicul încercau necontenit să o readucă acasă, Rosalia s-a retras, potrivit tradiției, în jurul anului 1150, ca pustnică, într-o peșteră de lângă Santo Stefano Quisquina, pe Monte delle Rose, muntele care astăzi îi poartă numele, aproape de Bivona. Din 1162 și până la moarte a trăit într-o grotă de pe Monte Pellegrino, lângă Palermo. Este mai probabil că Rozalia s-a retras pentru că a fost nevoită să fugă de la curtea regală, după ce regele Wilhelm I al Siciliei, în 1156, a reprimat cu măsuri aspre o răscoală a nobilimii normande: în acele împrejurări, tatăl ei a fost executat pentru conspirație, iar familia a fost deposedată de averi.
Primele semne ale venerării Rozaliei se găsesc în secolul al XII-lea, în Calabria.
Rozalia a fost înscrisă în Martyrologium Romanum în anul 1630 de către Papa Urban al VIII-lea. Este patroana orașelor Palermo, Santo Stefano Quisquina și Bivona, precum și a întregii Sicilii. Este invocată împotriva ciumei.“
Exemplul Sfintei Rozalia rămâne actual și astăzi: simplitatea vieții, curajul de a-L alege pe Cristos și încrederea în Dumnezeu pot fi un reper pentru omul contemporan. Sub ocrotirea sfintei lor patroane, comunitatea din Secusigiu este chemată să păstreze și să transmită mai departe această mărturie de credință.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara
