Duminică, 4 octombrie 2026, la ora 16.00, în sala Căminului Cultural din Văliug, în cadrul „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan“, ediția a XXXVI-a, au fost sărbătorite trei evenimente:
- Hramul bisericii romano-catolice din localitate, avându-l ca sfânt ocrotitor pe Sfântul Francisc de Assisi.
- Cu această ocazie, fiind și sărbătoarea liturgică a Sfântului Francisc, cei prezenți au comemorat jubileul de 800 de ani de la Transitus-ul Sfântului Francisc de Assisi (1181–1226).
- Sărbătoarea „Heimat“-ului germanilor din Banatul Montan, ediția a XXXIII-a.
Sfânta Liturghie pontificală în limbile germană și română a fost celebrată de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara. Au concelebrat GR Lic. theol. Alfred Eichmann OSB, abatele Abației Benedictine St. Lambrecht din Stiria (Austria), și părintele Veniamin Pălie, arhidiacon al Banatului Montan, parohul comunității Reșița I – Maria Zăpezii, de care aparține filiala Văliug. În spirit ecumenic, la Sfânta Liturghie au participat mag. Frank Schleßmann, preot evanghelic din Austria Superioară, și Walter Sinn, preot evanghelic al Banatului.
După Sfânta Liturghie a avut loc sărbătoarea „Kirchweih“-ului, cu ridicarea pomului și binecuvântarea acestuia de către episcopul diecezan.
Erwin Josef Țigla,
președintele Forumului Democratic German din județul Caraș-Severin













