Joi, 8 octombrie 2026, câteva sute de credincioși din Dieceza de Timișoara și Dieceza de Szeged-Csanád au participat la pelerinajul tradițional al credincioșilor maghiari la Maria Radna, organizat cu ocazia sărbătorii Maicii Domnului, Ocrotitoarea Ungariei. Acest eveniment a încheiat seria pelerinajelor diecezane organizate în acest an la sanctuarul marian. Pelerinii au sosit cu autocare, microbuze și autoturisme, dar și pe jos. Un grup organizat de Asociația Mária Út a parcurs aproximativ 150 de kilometri, pornind la 29 septembrie din Szeged, pe traseul Makó–Nădlac–Pecica–Arad–Lipova–Maria Radna. La Arad, pelerinii au participat și la comemorările organizate în memoria celor 13 generali executați în anul 1849.
Potrivit tradiției, grupurile de pelerini au intrat în bazilică purtând crucile de procesiune și cântând imnuri mariane, fiind întâmpinate de credincioșii deja prezenți în biserică. Sfânta Liturghie, celebrată la ora 11.00 de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, a reunit la altar 30 de preoți din cele două dieceze. În cuvântul său introductiv, Episcopul Diecezan i-a îndemnat pe cei prezenți să încredințeze ocrotirii Sfintei Fecioare Maria bucuriile și grijile familiilor, parohiilor și comunităților lor, precum și pe tinerii aflați departe de casă.
Cadrul muzical al Sfintei Liturghii a fost asigurat de domnul Gáspár Géza-Gábor, cantor al bisericii parohiale din Deta și de domnul Gábor Vass, cantor în Nagyszénás, Ungaria.
Omilia a fost rostită de pr. Árpád Király, arhidiacon și paroh de Arad-Șega, care, evocând exemplul Sfântului Ștefan, regele Ungariei, a subliniat importanța credinței, a încrederii în Dumnezeu și a responsabilității creștine. Pornind de la exemplul Sfintei Fecioare Maria, i-a îndemnat pe credincioși să accepte voința lui Dumnezeu chiar și în momentele de încercare și nesiguranță. Vorbitorul a evidențiat rolul rugăciunii în familie, al Sfântului Rozariu și al comunităților creștine vii în transmiterea credinței către generațiile tinere. Amintind și de episcopul Márton Áron și de Sfântul Francisc de Assisi, a încurajat pelerinii să își mărturisească credința cu curaj și să se întoarcă acasă cu bucuria interioară a vieții creștine.
În timpul Sfintei Liturghii au răsunat mai multe cântări mariane tradiționale, cunoscute de credincioșii maghiari. După celebrarea euharistică, pelerinii au participat la devoțiunea Căii Sfintei Cruci, la stațiunile aflate pe dealul din spatele bazilicii, rugăciunile și meditațiile fiind conduse de pr. Gábor Czank, paroh de Békéscsaba, pr. Attila Blősz, paroh de Csanádapáca, pr. László Balogh, paroh de Arad-Micalaca și Vladimirescu, pr. Zoltán György, paroh de Arad-Gai și pr.  Árpád Király paroh de Arad-Șega.
Pentru organizarea pelerinajului și pentru primirea călduroasă, mulțumirile pelerinilor s-au îndreptat către pr. Andreas Reinholz, paroh de Radna, și pr. Ion Cădărean, paroh de Lipova și custode al muzeului din Radna.
Pelerinajul a fost un prilej de rugăciune comună, de întâlnire și de întărire a legăturilor dintre comunitățile catolice maghiare de pe teritoriul vechii Dieceze de Cenad.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara
Foto: www.facebook.com