Cum a devenit noiembrie luna rugăciunii pentru cei răposați? Printr-o dispoziție bisericească sau printr-o tradiție de pietate populară, confirmată mai târziu de papă?

Primele zile ale lunii noiembrie ocupă un loc aparte în viața Bisericii Catolice. La solemnitatea Tuturor Sfinților ne amintim de cei care au ajuns deja la fericirea veșnică. Pe 2 noiembrie, la Comemorarea Tuturor Credincioșilor Răposați, ne rugăm pentru toți credincioșii răposați. Vizitarea cimitirelor, îngrijirea mormintelor, aprinderea lumânărilor și Sfintele Liturghii celebrate pentru cei răposați fac parte din tradițiile acestor zile. În tradiția catolică însă, nu doar primele două zile ale lunii noiembrie, ci întreaga lună este dedicată în mod deosebit rugăciunii pentru cei răposați.

O tradiție străveche a Bisericii
Rugăciunea pentru cei răposați face parte din tradiția străveche a credinței creștine. Ea se întemeiază pe credința în comuniunea sfinților: moartea nu întrerupe comuniunea dintre cei care trăiesc în Cristos. De aceea, Biserica nu doar păstrează amintirea celor răposați, ci se și roagă pentru ei, în primul rând în cadrul Sfintei Liturghii.
Este vorba despre două aspecte istorice distincte. Comemorarea din 2 noiembrie face parte din calendarul liturgic al Bisericii, în timp ce practicile de pietate care se desfășoară pe parcursul întregii luni noiembrie s-au dezvoltat în cadrul pietății populare și al tradițiilor bisericești locale.

Cluny: începuturile comemorării din 2 noiembrie
Răspândirea comemorării din 2 noiembrie este legată de abația benedictină Cluny din Franța. Întemeiată în secolul al X-lea, aceasta a devenit unul dintre centrele reînnoirii monahale medievale. Al cincilea abate al său, Sfântul Odilon (994–1049), a dispus ca în mănăstirile afiliate abației Cluny să fie comemorați în fiecare an, la 2 noiembrie, toți credincioșii răposați. Încă din seara precedentă răsunau clopotele, călugării recitau Oficiul pentru cei răposați, iar a doua zi se celebrau Sfinte Liturghii pentru sufletele celor decedați. Această comemorare era însoțită și de ajutorarea săracilor.
Tradiția situează această dispoziție în anul 998, însă cercetările istorice o datează mai degrabă în primele decenii ale secolului al XI-lea, în jurul anului 1030. Practica de la Cluny s-a răspândit treptat și în alte comunități monahale și dieceze, devenind parte a tradiției liturgice a Bisericii occidentale.

Decretul Papei Leon al XIII-lea din 1888
Originea practicii de rugăciune care se desfășoară pe parcursul întregii luni noiembrie nu poate fi legată de o singură dispoziție bisericească. Un decret emis în anul 1888 oferă însă un reper istoric important.
La 17 ianuarie 1888, Congregația pentru Indulgențe și Sfintele Relicve, cu aprobarea Papei Leon al XIII-lea, a emis un decret publicat în volumul XX al Acta Sanctae Sedis. Documentul reglementa acordarea indulgențelor pentru practicile de pietate desfășurate pe parcursul întregii luni noiembrie, în sprijinul sufletelor din purgatoriu.
Introducerea decretului consemnează o informație istorică valoroasă: în bisericile din numeroase dieceze devenise deja un obicei ca, pe parcursul întregii luni noiembrie, să se înalțe zilnic rugăciuni pentru sufletele din purgatoriu. Credincioșii practicau aceste rugăciuni și în particular. Papii anteriori acordaseră deja indulgențe pentru asemenea practici de pietate, însă acestea nu aveau încă o valabilitate universală.
Răspunzând cererilor care i-au fost adresate, Papa Leon al XIII-lea a extins la credincioșii din întreaga Biserică indulgențele asociate practicilor zilnice de pietate desfășurate în luna noiembrie, atât în public, cât și în particular. Pentru fiecare zi a lunii a acordat o indulgență parțială, iar pentru o zi la alegere, o indulgență plenară, cu îndeplinirea anumitor condiții: spovadă, Sfânta Împărtășanie, vizitarea unei biserici sau a unei capele publice și rugăciune după intenția Sfântului Părinte. Indulgențele puteau fi aplicate și în folosul sufletelor celor răposați.
Decretul din 1888 nu a declarat, așadar, luna noiembrie drept lună a celor răposați. El arată mai degrabă că această practică exista deja și era răspândită în numeroase dieceze. Papa Leon al XIII-lea a extins la întreaga Biserică acordarea indulgențelor legate de această tradiție.

De la amintire la rugăciune
În centrul practicilor de pietate din luna noiembrie nu se află doar amintirea celor decedați, ci mai ales rugăciunea pentru ei. În comuniunea sfinților, membrii Bisericii rămân uniți și după moarte, iar rugăciunea pentru cei răposați este o expresie a acestei iubiri.
Directoriul despre pietatea populară și liturgie, publicat de Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, amintește mai multe forme prin care credincioșii își pot exprima această comuniune: Sfânta Liturghie, vizitarea cimitirelor, oferirea de ajutoare celor nevoiași, faptele de milostivire, precum și diferite rugăciuni și practici de pietate.

Ce putem face astăzi?
Normele actuale privind indulgențele sunt cuprinse în Enchiridion Indulgentiarum (1999). Potrivit acestora, în perioada 1–8 noiembrie, credincioșii pot dobândi în fiecare zi o indulgență plenară, aplicabilă sufletelor celor răposați, dacă vizitează cu evlavie un cimitir și se roagă pentru cei decedați, fie și numai în gând.
Pe 2 noiembrie, la Comemorarea Tuturor Credincioșilor Răposați, se poate dobândi o indulgență plenară și prin vizitarea cu evlavie a unei biserici sau a unei capele publice, unde se recită rugăciunile Tatăl nostru și Crezul.
Pentru dobândirea indulgenței plenare este necesară și îndeplinirea condițiilor obișnuite: spovada sacramentală, Sfânta Împărtășanie, rugăciunea după intenția Sfântului Părinte, precum și excluderea oricărui atașament față de păcat. Aceste indulgențe pot fi aplicate numai sufletelor celor răposați. O indulgență parțială este asociată, de exemplu, și rostirii rugăciunii Requiem aeternam / „Odihna cea veșnică dă-le-o lor, Doamne”.
Luna noiembrie nu ne amintește, așadar, doar de sfârșitul vieții pământești. Rugăciunea pentru cei răposați exprimă credința în înviere, speranța vieții veșnice și iubirea care nu se sfârșește odată cu moartea.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara
Foto: György Szilárd