„Am transformat timpul liber într-o alergare după divertisment. Dar consumul de divertisment nu ne odihnește sufletul. Odihna adevărată este o artă, este momentul în care ne întoarcem la relații: relația cu Dumnezeu și relația cu cei dragi. O duminică fără întâlnire este doar o zi goală.” spune Papa Francisc

Sâmbătă, 5 septembrie 2026, Casa Surorilor de Schönstatt din Timișoara a găzduit examenul susținut de familia Muntean, la încheierea cursului pentru Familii Animatoare, având ca temă „Duminica, weekend sau ziua Domnului”.

Familia Muntean ne-a ajutat să înțelegem că duminica poate deveni cu adevărat Ziua Domnului atunci când o trăim în familie prin rugăciune, comuniune și iubire față de aproapele. Am conștientizat cât de important este să participăm împreună la Sfânta Liturghie, să păstrăm masa de duminică drept un moment de întâlnire, dialog și bucurie în familie și să nu uităm de cei din jurul nostru, prin gesturi simple de grijă și bunătate. Am reținut că duminica este liantul care ne ține familiile unite și care transformă casele noastre din simple locuri de locuit în adevărate cămine, în care fiecare membru se simte iubit, ascultat și prețuit.

Totodată, am înțeles că aceste învățături nu trebuie să rămână doar la nivel de cuvinte, ci să se concretizeze în alegeri și gesturi de zi cu zi. Fiecare familie este chemată să facă pași mici, dar importanți, pentru a redescoperi frumusețea duminicii. De aceea, am fost invitați să discutăm împreună în cuplu și să alegem o regulă simplă pe care să ne angajăm să o respectăm începând de duminica viitoare, pentru a transforma această zi într-un timp dedicat lui Dumnezeu, familiei și aproapelui.

Mulțumim sorei M. Böbe Tari, referent pentru pastorația familiilor în Dieceza de Timișoara pentru organizarea cursului și îndrumarea oferită, familiei Muntean pentru sfaturile oferite și pentru împărtășirea experienței lor și, nu în ultimul rând, familiei Călin pentru organizarea întâlnirii.

Oficiul pentru Pastorația Familiilor din Dieceza Timișoara

Sursa: www.profamiliatm.ro