În Lexiconul Catolic Maghiar, dar și în cel german, la termenul „sfânt ocrotitor“ se poate citi: „sfânt ocrotitor, patron, patroană: un sfânt / o sfântă ales de un popor, de o dieceză, de o localitate sau de o persoană juridică cu aprobarea Sfântului Scaun ca protector ceresc. În cazul bisericilor este acel sfânt titular, în cinstea căruia este consacrat altarul principal și sub a cărui protecție se află de obicei mănăstirea sau așezământul în cauză“. Iar titlul unei biserici (în limba latină titulus ecclesiae) este „o persoană divină sau creată (sfânt) în cinstea căreia este dedicată sau denumită o biserică. Pe lângă acea persoană, titlul bisericii poate fi și misterul divin care îi aparține“.
Biserica romano-catolică din Sânpetru Mic, filială a Parohiei Periam, se află sub ocrotirea Sfântului Grigore Taumaturgul (Gregorius Neocaesariensis / Thaumaturgus), episcop din Asia Mică, născut pe teritoriul Turciei de astăzi, a cărui sărbătoare este celebrată la 17 noiembrie.
Comunitatea locală a sărbătorit hramul duminică, 15 noiembrie, printr-o Sfântă Liturghie celebrată la ora 16.00 de pr. Adalbert Jäger, canonic și paroh de Timișoara VI Fratelia, care, în cuvântul său introductiv, i-a salutat cu respect pe cei prezenți, apoi a prezentat istoria localității și a evocat personalitatea Sfântului Grigore Taumaturgul, ocrotitorul bisericii.
La invitația diaconului Mihai Kiss, administratorul Parohiei Periam, la Sfânta Liturghie au concelebrat numeroși preoți din parohiile învecinate.
Omilia a fost rostită în limba română de pr. Augustin Bărbuț, paroh de Timișoara IX Marienheim, iar în limba maghiară de P. Artur Prenkiewicz OFMConv, paroh de Arad-Centru.
La Sfânta Liturghie au fost prezenți și domnul Nicolae Birău, primarul comunei Variaș, de care aparține administrativ satul Sânpetru Mic, precum și domnul Mihai Galamba, viceprimarul comunei.
Alături de membrii comunității locale, la sărbătoarea hramului au participat numeroși credincioși din Periam și din celelalte filiale ale parohiei. Cadrul muzical al Sfintei Liturghii a fost asigurat de corul Parohiei Arad-Centru și de corul de copii.
După Sfânta Liturghie, toți cei prezenți au fost invitați la Căminul Cultural, unde a avut loc o agapă frățească pregătită de membrii comunității din Sânpetru Mic.
Toti, Totina, Sânpetru Mic
Conform volumului Städte und Dörfer: Beiträge zur Siedlungsgeschichte der Deutschen im Banat (Das Banat und die Banater Schwaben, vol. 5), semnat de Elke Hoffmann, Peter-Dietmar Leber și Walter Wolf, localitatea Sânpetru Mic se numără printre cele 19 colonii de cultivatori de tutun înființate în comitatul Timiș între anii 1840 și 1848.
Potrivit autorilor, în anul 1843, 36 de familii germane sărace din Sânpetru German au încheiat un contract de arendă pe 20 de ani cu domeniul regal Turegyháza și au întemeiat o așezare pe pusta Turegyháza-Totina. În anul 1844 li s-au alăturat alte 44 de familii din Periam.
Denumirea populară a satului, Totina, provine cel mai probabil de la numele vechii așezări medievale Toti, care nu mai exista ca localitate locuită în momentul colonizării din secolul al XIX-lea. Noua așezare a purtat numele Kleinsanktpeter, în maghiară Kis-Szent-Péter, iar în română Sânpetru Mic.
Existența parohiei medievale Toti este documentată în registrele de zeciuială papală din anii 1332–1337. Aceasta aparținea Arhidiaconatului de Cenad (De Archidiaconatu Chanadyensi). Între anii 1333 și 1335 este menționat un preot cu numele Johannes, care a plătit, potrivit înregistrărilor, 2 groși (= Groschen), iar în continuare 6 bani, 2 bani și în final 1 groș și 1 ban.
Istoricul Samu Borovszky, în lucrarea sa Csanád vármegye története 1715-ig (Istoria comitatului Cenad până în anul 1715), scrie următoarele despre așezarea Toti: „După plecarea populației maghiare, în secolul al XVI-lea, sârbii au ocupat biserica și au întreținut și un preot propriu. Dintre preoții ortodocși, istoria a păstrat amintirea unuia singur; acesta este popa Stana, în anii 1557–1558.“ În nota de subsol, autorul indică drept sursă Götting. deft., adică defterul de la Göttingen.
Referindu-se la așa-numita „hartă a lui Mercy“, care prezintă situația așezărilor din anii 1723–1725, dr. Jenő Szentkláray (1843–1925), preot romano-catolic, istoric, arheolog și membru al Academiei Maghiare de Științe, consemnează în lucrarea sa Száz év Dél-Magyarország újabb történetéből (O sută de ani din istoria mai nouă a Ungariei de Sud) că localitatea Tottin, aparținând Districtului Timișoara, era nelocuită. Pe hărțile primei ridicări topografice militare habsburgice (1764–1785), denumirea Toti sau Tottin nu mai apare, în schimb aproximativ în aceeași poziție apare o așezare pe numele de Neu St. Peter. Pe aceeași hartă, în Districtul Cenad, apare și localitatea Raitzische St. Peter, iar în Districtul Timișoara, Teutsch St. Peter. Aceste denumiri reflectă existența mai multor așezări cu numele Sfântului Petru în regiune.
„Oratorium ad S. Gregorium Thaumat“.
În Schematismul Diecezei de Cenad din anul 1900, despre Sânpetru Mic găsim următoarea înregistrare:
KIS-SZENT-PÉTER (Totina). Pagus in Comitatu Temes, olim nomine Tóti ad Comitatum Csanad pertinebat. Curatia a. 1862 erecta et per communitatem localem cum concursu filialis Kis-Telep dotata. Matric. ab eodem anno. Oratorium ad S. Gregorium Thaumat. pietate fidelium a. 1862 structum.
În traducere:
„Sânpetru Mic (Totina). Sat în comitatul Timiș, care odinioară, sub numele de Tóti, aparținea comitatului Cenad. Curația a fost înființată în anul 1862 și înzestrată de comunitatea locală, cu sprijinul filialei Kis-Telep. Registrele parohiale datează din același an. Capela cu hramul Sfântului Grigore Taumaturgul a fost construită prin evlavia credincioșilor în anul 1862.“
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul HOG Kleinsanktpeter – Totina,
„1913 – Casa de rugăciuni și școala veche sunt demolate
1914 – Construirea noii biserici în timpul slujirii preotului Daniel Lebowits“
Noul lăcaș de cult a păstrat hramul vechii capele, fiind pus sub ocrotirea Sfântului Grigore Taumaturgul.
Sfântul Grigore Taumaturgul
Potrivit Ökumenisches Heiligenlexikon, Sfântul Grigore Taumaturgul este comemorat la 17 noiembrie în Biserica Catolică și în mai multe Biserici creștine răsăritene, între care Biserica Ortodoxă, Biserica Armeană, Biserica Coptă, Etiopian-ortodoxă și cea Sirian-ortodoxă. În unele tradiții liturgice orientale sunt consemnate și alte zile de comemorare.
Sfântul Grigore, care la naștere a primit numele de Theodor, s-a născut în jurul anului 213 la Neocezareea (astăzi Niksar, în Turcia) și a trecut la cele veșnice în jurul anului 272, în același oraș. „Teodor a fost fiul unei familii păgâne. La vârsta de 14 ani s-a convertit la creștinism. Apoi a studiat la Atena retorică, latină și drept împreună cu fratele său Athenodorus, iar ulterior a studiat științe ale naturii, filozofie și exegeză biblică la Origen, în Cezareea. A câștigat prietenia lui Origen și a învățat de la acesta exerciții de virtute și rugăciune. După întoarcere, ambii frați au fost hirotoniți episcopi de către episcopul Phaedimus de Amasia – actualul Amasya –, Grigore fiind numit episcop pentru orașul său natal, care era în mare parte păgân. (…) el a introdus sărbători pentru cinstirea martirilor. În 264 a participat la sinodul din Antiohia – actualul Antakya. A lăsat în urmă numeroase scrieri. (…) Despre minunile lui Grigore au relatat Vasile „cel Mare“ și biografia scrisă de Grigore de Nyssa. Drept autobiografie – prima a unui creștin – poate fi considerat discursul său de mulțumire păstrat, adresat lui Origen la despărțirea din Cezareea. De asemenea, Eusebiu din Cezareea a relatat despre Grigore“ – se poate citi despre el în Ökumenisches Heiligenlexikon.
De-a lungul timpului, localitatea Sânpetru Mic a cunoscut numeroase schimbări, dar sărbătoarea hramului rămâne în continuare un prilej de întâlnire, de rugăciune și de păstrare a legăturilor dintre credincioșii locului și cei din comunitățile învecinate.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara










