„Vă împărtășesc aceste gânduri întrucât trec printr-o perioadă de încercare și mă alătur atâtor frați și surori bolnavi: fragili, în acest moment, ca și mine. Trupurile noastre sunt slabe, dar, chiar și așa, nimic nu ne poate opri să iubim, să ne rugăm, să ne dăruim, să fim unii pentru alții, în credință, semne luminoase de speranță. Cât de multă lumină strălucește, în acest sens, în spitale și în locurile de îngrijire!”
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 16 martie 2025. Aceste gânduri au fost transmise de papa Francisc de la Spitalul „A. Gemelli”, pentru a însoți rugăciunea antifonului marian „Angelus” din a doua duminică din Postul Mare, în care Evanghelia ne vorbește despre transfigurarea lui Isus (Lc 9,28-36). Pontiful amintește că Isus, după ce a urcat pe vârful unui munte împreună cu Petru, Iacob și Ioan, se cufundă în rugăciune și devine radiant de lumină. În acest fel, el le arată ucenicilor ceea ce se ascunde în spatele gesturilor pe care le face în mijlocul lor: lumina iubirii sale infinite.
În suferință, Dumnezeu ne pune alături oameni care reflectă iubirea Sa
Și, referitor la lumina iubirii, pontiful amintește spitalele, cu un gând de admirație și recunoștință. „Cât de multă lumină strălucește, în acest sens, în spitale și în locurile de îngrijire! Câtă grijă iubitoare luminează camerele, coridoarele, clinicile, locurile în care se fac cele mai umile servicii! De aceea, aș dori să vă îndemn, astăzi, să aduceți, împreună cu mine, laudă Domnului, care nu ne abandonează niciodată și care, în momentele de suferință, pune alături de noi oameni care reflectă o rază a iubirii sale” – se spune în mesajul transmis duminică, 16 martie a.c., de la Spitalul „A. Gemelli”, din Roma, unde se află internat din data de 14 februarie.
Vă mulțumesc, dragi copii! Papa vă iubește și așteaptă mereu să vă întâlnească”
În încheiere, Sfântul Părinte le mulțumește tuturor pentru rugăciuni, exprimându-si totodată recunoștința față de cei care îl ajută cu atâta dăruire. „Știu că mulți copii se roagă pentru mine; unii dintre ei au venit astăzi aici, la Spialul Gemelli, în semn de apropiere. Vă mulțumesc, dragi copii! Papa vă iubește și așteaptă mereu să vă întâlnească” – se spune în încheierea mesajului transmis de Sfântul Părinte de la spital.
Rugăciune pentru pace în țările rănite de război
De asemenea, pontiful ne îndeamnă să continuăm să ne rugăm pentru pace, în special în țările rănite de război: în Ucraina atât de chinuită, în Palestina, Israel, Liban, Myanmar, Sudan, Republica Democrată Congo.
„Și” – se mai spune în mesaj – „să ne rugăm pentru Biserică, chemată să transpună în alegeri concrete discernământul făcut în cadrul recentei Adunări sinodale. Mulțumesc Secretariatului General al Sinodului, care în următorii trei ani va însoți Bisericile locale în acest parcurs”.
„Fecioara Maria să ne ocrotească și să ne ajute să fim, asemenea ei, purtători ai luminii și păcii lui Cristos” – este invocația Sfântului Părinte de la finalul mesajului trimis de la Spitalul „A. Gemelli” pentru a însoți rugăciunea antifonului marian „Angelus”, de duminică, 16 martie a.c.