În data de 14 februarie 2023 echipele țărilor prezente la Campionatul European de Fotbal în Sală pentru Preoți, ediția a XV-a au început manifestarea sportivă și meciurile de fotbal cu o Sfântă Liturghie la Biserica Romano-Catolică Millennium Timișoara-Fabric, care a fost celebrată de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara împreună cu preoții romano- și greco-catolici, diecezani și călugări, care reprezintă cele 16 țări participante, precum și cu preoții sosiți din Dieceza gazdă, de Timișoara. Sfânta Liturghie a fost înfrumusețată de către cantorul locului, Emil Dumitresc și familia acestuia și de Róbert Bajkai-Fabián, cantorul Domului, Catedrala Romano-Catolică din Timișoara.
Episcopul Iosif Csaba Pál i-a salutat cu mare drag pe cei prezenți și le-a transmis salutul E.S. László Böcskei, episcop diecezan de Oradea, care din probleme de sănătate nu a putut să fie prezent, așa cum era prevazut și și-ar fi dorit.
În predica sa, episcopul diecezan de Timișoara, a reflectat asupra vieților celor doi sfinți ai zilei Sf. Ciril și Sf. Metodiu, un călugăr și un episcopi, despre care a spus: “Ei, prin munca lor de evanghelizare, au fost ca și voi jucătorii, căci au ajuns pe alte meleaguri, unde trebuiau să vestească vestea cea bună. La fel și voi ați venit pe alte meleaguri să-l aduceți pe Cristos cu voi și să dați dovadă de spirit de echipă, coeziune, fraternitate și înțelegere.” Episcopul a reflectat asupra faptului că: “voi, ca preoți trebuie să duceți Evanghelia așa ca și sfinții de astăzi, chiar dacă întâmpinați greutăți; Cristos este cel care e alături de voi în această muncă a voastră”. La finalul Liturghiei E.S. Iosif Csaba Pál, a a făcut o gluma: „trebuie să câștige cel mai bun, dar ai noștri să câștige; însă azi voi toți sunteți ai noștri”, accentuând bucuria de a fi gazdele ediției acestui campionat, dar și a aproape 220 de preoți din țări, culturi, realități sociale, rituri, limbi și tradiții diferite.
În cea de a doua parte a zilei au avut loc meciurile grupelor și sferturile de finală, unde fiecare echipă și-a adunat toate forțele, doarece au fost disputate meciuri foarte bune. Meciurile s-au jucat în două săli de sport: Sala UVT-Oituz și Sala Sporturilor Constantin Jude (fostă Olimpia). Echipa României este alcătuită din preoți din Dieceza de Iaşi, Arhidieceza de Alba-Iulia, Eparhia de Oradea, Eparhia de Cluj-Gherla și Dieceza de Timişoara. România se află în Grupa C, alături Slovacia, Italia și Cehia. Din grupa A fac parte Portugalia, Croația, Albania și Kazahstan, din Grupa B: Bosnia-Herzegovina, Kosovo, Slovenia și Serbia, iar din Grupa C: Polonia, Ungaria, Austria și Muntenegru. Echipele au luptat până la ultimele forțe pentru a câștiga.
La finalul zilei cu toții au fost mulțumiți, bucuroși de experiența trăită, chiar dacă au fost înfrânți, deoarece sunt conștienți că fără sacrificiu nu este edificiu.

Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara