În acest an, în data de 29 iunie, un grup de pelerini din Timișoara, Dumbrăvița, Reșița, Arad, Mailat și Zimandu Nou au pornit către Șumuleu Ciuc pentru a participa la Salutul Festiv al Sf. Fecioare Maria (n.r.: un program spiritual organizat în fiecare prima sâmbătă din lună, care cuprinde o oră de rugăciune, devoțiune, cântece mariane și apoi Sf. Liturghie) și la ceremonia de deschidere a Zilei celor O Mie de Fete Secuiene.
Autocarul a pornit la primele ore ale dimineții de la Zimandu Nou spre Timișoara, trecând prin localitățile în care pelerinii se puteau îmbarca. Pelerinii au fost binecuvântați în biserica parohială din Timișoara-Iosefin. După urcarea în autobuz, Pr. Csaba Miklós, parohul comunității din Mailat, coordonatorul spiritual al grupului, le-a urat bun venit pelerinilor.
Pe drumul lung, pelerinii s-au rugat mult, și au ascultat meditațiile Pr. Csaba. După-amiaza, grupul a ajuns la Vărșag, unde a fost întâmpinat în biserica romano-catolică dedicată Sf. Apostoli Petru și Paul, de Pr. paroh János Gellért și de dl. Csaba Tifán, fost director al școlii. După primirea călduroasă și o prezentare detaliată, Pr. Csaba a celebrat Sfânta Liturghie. Continuând călătoria, credincioșii au ajuns la Șumuleu Ciuc.
A doua zi dimineața devreme, pelerinii au participat la Devoțiunea Calea Sf. Cruci condusă de Pr. Csaba în biserica de pelerinaj, iar după Sfânta Liturghie au vizitat stadionul echipei de fotbal Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe. Ulterior, au vizitat Brașovul, orașul natal al Pr. Csaba. La biserica Preasfânta Inimă a lui Isus, grupul a fost întâmpinat de Pr. paroh Leó-Lóránt Fáy, iar împreună au recitat Litania Preasfintei Inimi a lui Isus. După momentul spiritual pelerinii și-au continuat drumul spre Sinaia, unde au vizitat Castelul Peleș.
Sâmbătă, înainte de masă, a avut loc deschiderea festivă a Zilei celor O Mie de Fete Secuiene. În după-amiaza zilei pelerinii au participat la Salutul Festiv al Sf. Fecioare Maria, la ora de rugăciune, la Sf. Liturghie solemnă, la Devoțiunea Sf. Rozariu și a procesiunea cu torțe.
Grupul a pornit către casă după Sf. Liturghie celebrată cu ocazia sărbătorii Vizitei sf. Fecioare Maria la Elisabeta.

Gaál László