În Lexiconul catolic maghiar, dar și în cel german, la termenul „sfânt ocrotitor“ se poate citi: „sfânt ocrotitor, patron, patroană: un sfânt / o sfântă ales de un popor, de o dieceză, de o localitate sau de o persoană juridică cu aprobarea Sfântului Scaun ca protector ceresc. În cazul bisericilor este acel sfânt titular, în cinstea căruia este consacrat altarul principal și sub a cărui protecție se află de obicei mănăstirea sau așezământul în cauză“. Iar titlul unei biserici (în limba latină titulus ecclesiae) este „o persoană divină sau creată (sfânt) în cinstea căreia este dedicată sau denumită o biserică. Pe lângă acea persoană, titlul bisericii poate fi și misterul divin care îi aparține“.
În Dieceza de Timișoara, sfântul ocrotitor al bisericilor romano-catolice din Horia (județul Arad) și Grănicerii (județul Timiș) este Sfântul Ignațiu de Loyola, fondatorul ordinului iezuit (Societas Jesu, S.J.). Cu toate acestea, niciuna dintre aceste comunități sau biserici nu are vreo legătură cu ordinul iezuit. În ambele cazuri, numele de botez al nobilului sau latifundiarului care a construit biserica era Ignațiu, astfel încât Sfântul Ignațiu de Loyola era în primul rând patronul lor personal.

Horia
Comunitatea din Horia (fostă Panatul Nou), județul Arad, este astăzi o filială a parohiei Vladimirescu / Glogowatz, și este administrată de parohul din Arad-Micalaca. Biserica a fost sfințită în cinstea Sfântului Ignațiu de Loyola acum 200 de ani, în 1825. Sărbătoarea jubiliară va fi organizată în zilele de 2-3 august a.c. de către comunitatea de aproximativ 60 de membri, formată din credincioși de naționalitate maghiară, română, slovacă și germană, împreună cu grupul foștilor localnici, de etnie germană, stabiliți de-a lungul anilor în Germania.
În Șematismul diecezan din anul 1913 despre localitatea Horia se poate citi: parohia este menționată în listele decimelor papale din 1333; a fost distrusă sub dominația otomană, și refondată ca și capelanie locală (capellania localis) în 1789, din acest an datând și primele matricole.
Coloniștii germani, care au pornit la chemarea împăratului Iosif al II-lea și a recrutorilor săi din Frankfurt, Rothenburg am Neckar, Koblenz și Bonn, au sosit la Arad între 28 mai 1785 și până în jurul lunii septembrie a aceluiași an, iar la sfârșitul anului 1786 ei s-au putut muta în sfârșit în casele lor nou construite în „Puszta Panath“. În ianuarie 1787, alte 56 de familii au fost stabilite în Horia, iar ultimii coloniști au sosit în toamna aceluiaș an. Toate acestea pot fi citite pe site-ul asociației Heimatortsgemeinschaft (HOG) Neupanat, fondată de locuitorii din Horia/ Panatul Nou care s-au mutat între timp în Germania, site unde se menționează, de asemenea, că piatra de temelie a bisericii a fost așezată în anul 1819 de către contele Ignațiu Gyulai.
Când pr. Georg Quesar von Persanova, parohul de atunci, a decedat la 29 ianuarie 1825, a lăsat prin testamentul său suma de 1011 de guldeni pentru finalizarea bisericii. Pe lângă această sumă, pentru același scop, au fost adunați câte 2 guldeni de la fiecare familie. La 27 noiembrie 1825, prima duminică din Advent, biserica a fost sfințită de pr. Johann Nyeky, decan, paroh de Pecica. Site-ul relatează, de asemenea, că până în anul 1825 sfântul patron al comunității din Horia a fost Sfântul Vendelin. Cu toate acestea, biserica a fost așezată sub ocrotirea Sfântului Ignațiu de Loyola, iar pictura de pe altarul principal a fost donată comunității de către contele Gyulai, care a adus-o de la Viena.

Grănicerii
Localitatea Grănicerii (fostă Ciavoș) din județul Timiș este în prezent filială a parohiei Otelec. În Șematismul diecezan din 1913, citat mai sus, este menționată ca fiind o așezare din comitatul Torontal, care a existat deja între anii 1333 și 1335 sub numele de Cauas, Chauas, Chavas, conform listelor decimelor papale. Parohia a fost reînființată în anul 1839.
În volumul dedicat județului Torontal din seria intitulată „Comitate și orașe din Ungaria“, coordonată de Samu Borovszky, despre această localitate se poate citi: „Este o comună mare pe malul stâng al râului Timiș. Are 218 case și 1058 de locuitori, dintre care majoritatea sunt de etnie germană și romano-catolici. Are un oficiu poștal și un birou de telegraf, dar gara este la Modoș[azi Jaša Tomić, Serbia] (…). Apare ca așezare locuită și pe harta lui Mercy. Deoarece cei mai mulți dintre locuitorii sârbi s-au mutat la Granița militară bănățeană, în 1783 în locul lor au sosit familii de etnie germană (…). În anul 1850 localitatea a fost cumpărată de nobilul Ignațiu Csávossy. În 1861, în duminica Paștelui, un mare incendiu a distrus satul. Ignațiu Csávossy a dat o strălucită mărturie de sacrificiu atunci, ca și în timpul secetei și foametei din 1863-64“. Și „Lexiconul Catolic Maghiar“ menționează că biserica romano-catolică locală dedicată Sfântului Ignațiu de Loyola a fost construită în anul 1896 cu sprijinul moșierului Ignațiu Csávossy, deci anul viitor va împlini 130 de ani. Printre valorile bisericii se numără frumoasele vitralii care îi înfățișează pe Sfântul Wolfgang, Fericita Ghizela Regină, Sfântul Adalbert episcop, Sfântul Iosif, Sfânta Ana, Sfântul Anton de Padova, Sfânta Francisca și Sfântul Carol Borrommeo, vechile steaguri bisericești, precum și altarul principal, care este „cadoul venerabilului Ignácz Csávosy de Csávos și Bobda în anul 1896” și îl înfățișează pe sfântului patron sub forma unui basorelief.
Potrivit scriitorului austriac născut în Jimbolia, Karl Kraushaar, satul a fost colonizat de germani în anul 1805. Potrivit aceluiași autor, localitatea a fost „extinsă“ cu germani în 1829.
Conform site-ului asociației Heimatortsgemeinschaft HOG Tschawosch, fondată de locuitorii din Grănicerii, care s-au stabilit în ultimele decenii în Germania, „în 1827, Grănicerii avea 551 de locuitori, dintre care 413 erau catolici și 4 protestanți“, adică probabil de naționalitate germană. În noiembrie 1940 trăiau aici 676 de locuitori de naționalitate germană. După al Doilea Război Mondial, mulți nu s-au mai întors din lagărele de muncă rusești, unde au fost deportați (în ianuarie 1945). Între anii 1951-1956, autoritățile comuniste române au deportat în Bărăgan 60 de locuitori (51 germani și 9 sârbi) din localitate.
În decursul deceniilor, Grănicerii și-a pierdut statutul de parohie de sine stătătoare și a fost devenit, pe rând, filiala parohiilor Cruceni, Dolaț și, în cele din urmă, Otelec. Din păcate, în prezent comunitatea romano-catolică din sat este alcătuită de doar 7 persoane de etnie maghiară, în localitate nemaifiind nicio persoană de naționalitate germană.

(Mulțumiri părintelui József Heinrich, paroh de Otelec și domnului Pál Lázár, membru al comunității din Grănicerii, care au făcut posibilă vizitarea bisericii și au împărtășit informații valoroase cu colaboratorii Biroului de Presă al Episcopiei de Timișoara.)

Sfântul ocrotitor
„Ignaţiu este al doisprezecelea copil al unei familii nobile şi s-a născut în anul 1491 în castelul Loyola din Ţara Bascilor, Spania. La vârsta de 14 ani a primit tonsura clericală, primul pas spre viaţa preoţească, dar nesimţind nici o atracţie spre o astfel de viaţă, a încins sabia cavalerească şi a urmat cariera militară. Pe când era angajat într-o luptă de apărare a oraşului Pamplona (în nordul Spaniei), un obuz îi rupe piciorul şi chiar îi pune viaţa în primejdie (…). După ce s-a vindecat complet se duce şi atârnă sabia la altarul Maicii Domnului din mănăstirea Monserrat şi face jurământ de castitate pentru toata viaţa (…). Cu gândul de a dobândi de la Dumnezeu harul cunoaşterii drumului pe care trebuie să-l urmeze în viaţă, face un pelerinaj la Locurile Sfinte, cerşind cu umilinţă cele necesare pentru călătorie şi pentru viaţă,acceptând bucuros insultele pe care i le adresau unii dintre călători. La întoarcere ştia ce are de făcut, începe să frecventeze şcoala, mai întâi la Barcelona, apoi la Salamanca şi în cele din urmă la Paris(…). În jurul lui s-a format un grup de opt tineri eminenţi, captivaţi de idealurile apostolice ale lui Ignaţiu, şi în ziua de 15 august 1534 au făcut împreună un legământ de a merge să răspândească credinţa lui Cristos în mijlocul păgânilor (…). În 1540, Papa Paul al III-lea aprobă societatea în care ei s-au constituit, numită „Societatea lui Isus“ şi având ca deviză: „Ad majorem Dei gloriam“ – „Spre mai mare slavă a lui Dumnezeu“ – se poate citi despre Sf. Ignațiu de Loyola pe site-ul Sfinți Catolici.
Cu ocazia sărbătorii sale (31 iulie), îl comemorăm și prin acest citat: „Nici butucul necioplit și lipsit de formă nu bănuiește că poate fi transformat într-o sculptură care poate fi privită ca o minune a artei; dar sculptorul știe ce se poate face din el: astfel că mulți care nu par să știe ce înseamnă să fii creștin, nu văd că ar putea fi transformați în sfinți în mâna lui Dumnezeu, dacă nu s-ar împotrivi acestei mâini artistice.“ (Sursa: www.ppek.hu)

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara