Pe drumul care duce din Timișoara în direcția Periam, dincolo de acest orășel din pusta Banatului, spre granița dintre județele Timiș și Arad se află localitatea Igriș, așezare veche de peste 800 de ani. Cronicile și documentele vechi consemnează faptul că regele Béla al III-lea al Ungariei a fondat aici o mănăstire pentru călugării cistercieni. Aceștia au sosit aici din Franța, din Pontigny, important centru al ordinului, ramură a mai vechilor benedictini. Începând cu anii 1220, mănăstirea a fost mult sprijinită de regele Andrei al II-lea al Ungariei și de cea de-a doua lui soție, Yolanda de Courtenay. După nici două decenii, cuplul regal și-a găsit odihna veșnică în mănăstirea Igriș: regina Yolanda în anul 1233, iar regele Andrei al II-lea cu doi ani mai târziu, în 1235. Marea năvălire tătară (mongolă) din 1241 a reprezentat pentru mănăstirea de la Igriș un punct de cotitură, cu distrugeri catastrofale. Dar cu toate astea, mănăstirea a fost refăcută și a cunoscut o nouă perioadă de înflorire. După aproape trei sute de ani, în 1551 mănăstirea a fost cucerită de către trupele otomane, și distrusă.
În anul 2016 un grup de arheologi de la Muzeul Național al Banatului Timișoara împreună cu specialiști ai Institutului de Arheologie al Universității Catolice «Pázmány Péter» din Budapesta, au hotărât ca să readucă la lumina zilei trecutul acestei mănăstiri. Să dezgroape, în adevăratul sens al cuvântului, deoarece terenul ocupat cândva de complexul mănăstiresc și de biserică a devenit sit arheologic, unde începând cu anul 2016 se fac cercetări în mod regulat. În acest an (2025) cercetările s-au terminat la sfârșitul lunii iulie. Cu acest prilej au vizitat situl și colaboratorii Biroului de Presă al Episcopiei de Timișoara, dar și primarul comunei Sânpetru Mare (de care aparține satul Igriș), dl. Bogdan-Marius Petrean. Rezultatele lucrărilor din acest an ne-au fost prezentate de doamna dr. Zsuzsanna Kopeczny, arheolog-muzeograf din partea Muzeului Național al Banatului și domnul de Keve Botond Jámbor, student al Universității Catolice «Pázmány Péter», iar doamna dr. Daniela Tănase, arheolog, coordonator științific al proiectului Igriș și dr. Balázs Major, lector universitar, conducătorul Institutului de Arheologie al Universității Catolice «Pázmány Péter» ne-au acordat câte un interesant interviu. În cele ce urmează, publicăm textul scris al interviului acordat nouă de doamna dr. Daniela Tănase.

– Stimată doamnă Daniela Tănase, de câțiva ani conduceți șantierul arheologic de aici, de la Igriș. Știm din istorie că mănăstirea a fost una veche, întemeiată în anul 1179 de regele Béla al III-lea al Ungariei. Este o mănăstire cu o tradiție, cu o istorie foarte interesantă, bogată. A fost sprijinită de regele Andrei al II-lea, tatăl Sfintei Elisabeta de Turingia – sf. Elisabeta a Ungariei. Ce noutăți aduc cercetările din acest an?
– Săpăturile din acest an, ca și cele precedente, aduc noutăți în primul rând cu privire la planimetria clădirilor mănăstirii și ale bisericii mănăstirii. Planimetria se referă la felul cum arătau edificiile, cum erau dispuse în teren, care era planul lor și câte faze constructive au avut. Până să începem aceste cercetări arheologice, nu se știa mare lucru despre această mănăstire cu excepția unei schițe făcute de un inginer pasionat de monumente, în anul 1870. Noi suntem primii arheologi care am venit și am cercetat aici, de aceea fiecare campanie cu siguranță aduce noutăți.

– În volumul dedicat cercetărilor arheologice pe care l-ați editat în sub egida Muzeului Național al Banatului [„Mănăstirea cisterciană de la Igriș din perspectiva cercetărilor arheologice“] sunt descrise săpăturile începând din 2016 până în prezent. În decursul acestor săpături au fost descoperite desigur obiecte interesante din punct de vedere arheologic, științific, dar au fost unele probabil impresionante și prin valoarea lor umană, Care sunt obiectele pe care le-ați considerat a fi cu totul deosebite?
– Cu totul deosebite sunt fragmentele arhitecturale din marmură roșie care au decorat mormintele regale și care sunt realizate cu o mare iscusință și dovedesc faptul că meșterii care au amenajat aceste morminte au fost adevărați artiști. Sunt foarte frumoase capetele de îngeri, de arhangheli, probabil de personaje biblice sau poate chiar istorice pe care le-am găsit. Din păcate nu ne putem da seama ce anume reprezintă, poate chiar îl redau pe regele decedat; este posibil să-l fi reprezentat în diversele etape ale vieții sale, din tinerețe, ori la maturitate. Piese deosebite sunt și diversele obiecte liturgice. Am găsit o cruciuliță frumoasă într-o groapă cu oseminte umane, care se află în legătură cu evenimentul tragic de la 1241, când mongolii au devastat mănăstirea de la Igriș. În aceeași groapă am găsit și fragmente de la un ulcioraș de cristal de stâncă, care e o piesă cu totul deosebită, în care este posibil să se fi păstrat oseminte [relicvii] ale unor sfinți sau chiar să fi fost folosit în cursul serviciului liturgic. Ar fi extraordinar dacă am mai găsit și în viitor astfel de fragmente. Astfel de piese sunt foarte rare și cu siguranță au fost aduse aici de regele Andrei al II-lea, care, când a fost plecat în cruciadă în Țara Sfântă, a cumpărat diverse obiecte și relicve sfinte și e posibil ca el să fie adus acest obiect. Oricum, recipientul de cristal de stâncă a fost adus aici înainte de 1241, pentru că s-a găsit în acea groapă. Știm că în astfel de ulciorașe se păstrau relicve ale sfinților.

– Tot în volumul mai sus menționat am citit că în cadrul cercetărilor arheologice de aici, de la Igriș, a lucrat o echipă mixtă din Ungaria și din România. Este o colaborare foarte bună cu Universitatea Catolică «Pázmány Péter» din Budapesta și Muzeul Național al Banatului. Pe lângă arheologi și specialiști în arheologie, din echipă a făcut parte și un biolog, un geomatician, un arhitect. Cum se formează, respectiv cum se aleg specialiștii care lucrează într-un astfel de proiect, într-o astfel de echipă?
– În asemenea proiecte, în primul rând trebuie să fie o echipă de arheologi, care pe parcurs colaborează cu diverși cercetători din alte domenii: antropologi, geomaticieni – care fac măsurătorile și generează planuri 3D ale săpăturilor, fac fotogrammetrie și fotografii pentru a se obține reconstituirile 3D. Arhitecții ajută la reconstituirea virtuală a clădirilor mănăstirii și a bisericii.

– Cum ați menționat și mai devreme, ați descoperit în decursul timpului diverse obiecte. Printre ele și acele fragmente din cristal de stâncă, respectiv inele, cruci, obiecte personale ale celor care au fost înmormântați în arealul mănăstirii. În acest context al obiectelor și al extinderii mănăstirii, a amplitudinii ei și a poziționării ei geografice putem spune că Igrișul a fost un centru important spiritual, cultural, economic în Ungaria medievală?
– Desigur, Igrișul a fost un centru religios și cultural foarte important. Dovadă este în primul rând faptul că regalitatea s-a implicat în dezvoltarea acestei mănăstiri. Nu doar că a fost fondată de către regele Béla al III-lea, dar și urmașii săi au oferit privilegii acestei mănăstiri. Cel mai mare binefăcător a fost regele Andrei al II-lea, care a și fost îngropat aici la Igriș. Din aceste privilegii, mănăstirea a obținut foarte mulți bani pe care i-a folosit la construirea unor clădiri grandioase și la decorarea acestora. Știm că aici, la Igriș, în jurul anului 1280, a fost adăpostit și tezaurul regal și coroana regală maghiară. Igrișul a fost loc de adeverire, iar abații mănăstirii au luat parte la diferite sinoade ecleziastice sau la tranșarea unor chestiuni de seamă la nivelul regatului maghiar.

– Ce alte planuri aveți pentru Igriș, pentru viitor?
– Noi vom continua să cercetăm ca și până acum, ca să descoperim clădirile care au format așezământul mănăstiresc. Desigur, mai dorim să săpăm și în interiorul bisericii, să analizăm latura ei nordică, deoarece latura sudică am investigat-o deja. Vrem să vedem într-un final ce plan a avut această mănăstire.

– Vă mulțumim pentru timpul acordat.