Sub protecția sfinților ocrotitori – Sf. Bernard de Clairvaux

În Lexiconul catolic maghiar, dar și în cel german, la termenul „sfânt ocrotitor“ se poate citi: „sfânt ocrotitor, patron, patroană: un sfânt / o sfântă ales de un popor, de o dieceză, de o localitate sau de o persoană juridică cu aprobarea Sfântului Scaun ca protector ceresc. În cazul bisericilor este acel sfânt titular, în cinstea căruia este consacrat altarul principal și sub a cărui protecție se află de obicei mănăstirea sau așezământul în cauză“. Iar titlul unei biserici (în limba latină titulus ecclesiae) este „o persoană divină sau creată (sfânt) în cinstea căreia este dedicată sau denumită o biserică. Pe lângă acea persoană, titlul bisericii poate fi și misterul divin care îi aparține“.

Memorare, O piissima Virgo Maria,
a saeculo non esse auditum, quemquam ad tua currentem praesidia,
tua implorantem auxilia, tua petentem suffragia,
esse derelictum. Ego tali animatus confidentia,
ad te, Virgo Virginum, Mater, curro,
ad te venio, coram te gemens peccator assisto.
Noli, Mater Verbi, verba mea despicere;
sed audi propitia et exaudi. Amen.

Adu-ţi aminte o prea blândă Fecioară Marie
ca nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta,
cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta.
Însufleţit de o astfel de încredere,
alerg la tine, o Maică, Fecioară a fecioarelor.
La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos.
Maica Cuvântului, nu dispreţui cuvintele mele,
dar auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Amin!

Această frumoasă rugăciune este una dintre cele mai cunoscute dintre cele atribuite Sfântului Bernard de Clairvaux, abate cistercian, învățător al Bisericii și patron spiritual al bisericii din Rusca Montană. Conform documentelor și informațiilor disponibile, se pare că această comunitate nu a avut o legătură directă cu Ordinul Cistercian, iar motivul pentru care biserica a fost consacrată în cinstea Sfântului Bernard nu este menționat explicit. Sfântul Bernard este comemorat în Biserica Catolică la data de 20 august.
În audiența generală din 21 octombrie 2009 desfăşurată în Piaţa San Pietro, papa Benedict al XVI-lea și-a dedicat cateheza Sf. Bernard, și a afirmat: „Născut în Franţa în 1090 la Fontaines, într-o familie numeroasă şi cu oarece bunăstare, tânărul Bernard s-a dedicat studiului aşa-ziselor arte liberale – în special gramaticii, retoricii şi dialecticii la şcoala canonicilor bisericii din Saint-Vorles, la Châtillon-sur-Seine şi s-a maturizat lent în decizia de a intra în viaţa monahală. Pe la vârsta de 20 de ani a intrat la Cîteaux, o fundaţie monastică nouă, mai agilă în comparație cu vechile şi venerabilele mănăstiri de atunci, şi în același timp mai riguroasă în practicarea sfaturilor evanghelice. Câţiva ani mai târziu, în 1115, Bernard a fost trimis de Stefan Harding, al treilea abate de Cîteaux, să întemeieze mănăstirea din Clairvaux. Aici tânărul abate, care avea doar 25 de ani, a putut să-şi perfecționeze propria concepție despre viaţa monastică şi să se străduiască să o pună în practică. (…) Pentru Bernard, de fapt, adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu consistă în trăirea personală, profundă a lui Isus Cristos şi a iubirii sale.“ (Sursa: www.archivioradiovaticana.va)
„Preoții catolici din Rusca Montană și Oțelu Roșu menționează fondarea localităților lor, dar și a localității Ruschița, încă dinainte de anul 1787, cu ajutorul familiilor Hoffmann și Maderspach, care dețineau împreună o societate minieră și metalurgică cu sedii în cele trei localități. Nicolae Cornean, istoricul episcopiei ortodoxe din Caransebeș, este de părere că localitatea Rusca Montană a fost fondată abia în 1803“ – se poate citi pe site-ul www.banater-berglanddeutsche.de. Această din urmă afirmație apare și la istoricul Frigyes Pesty în lucrarea sa intitulată: A Szörényi bánság és Szörény vármegye története/ (Istoria Banatului și a comitatului Severin): „Această localitate a luat naștere în anul 1803, când au început căutările după minereuri aici. În interesul mineritului, în anul 1807 se adunaseră aici deja 200 de locuitori. În prezent (1878), în Rusca Montană sunt 483 de familii proprietare de case și 15 familii de țărani; populația totală fiind de 2736 de locuitori, în majoritate germani, dar există și români, maghiari și slovaci. Există și locuitori cehi. În Rusca Montană funcționează o parohie romano-catolică și una ortodoxă. Ambele parohii au fost fondate de către trezoreria minieră regală de atunci și înființate în 1810. Compania minieră a familiilor Hofmann și Maderspach, care a rămas în istoria industriei noastre naționale ca o amintire de neuitat, a înființat o școală în 1825. Școala germană are trei clase și doi profesori, iar școala română are două clase și un profesor. Biserica populației române a fost construită în 1857 din contribuțiile locuitorilor așezării miniere. Biserica romano-catolică este încă în construcție, în stil gotic, și va fi una dintre cele mai frumoase biserici din comitetele învecinate. Costurile au fost acoperite din donații libere ale locuitorilor așezării miniere.“
Site-ul www.banater-berglanddeutsche.de oferă informații valoroase despre biserica romano-catolică din Rusca Montană, monument istoric înscris în Lista Monumentelor Istorice cu codul LMI CS-II-m-B-11191: „Biserica a fost construită între anii 1850 și 1855 (conform altor surse, între 1857 și 1863) de către societatea „Eisen- und Gruben A.G.“ din Brașov, posibil pe locul unei biserici mai vechi. Schematismul din 1847 menționează deja existența unei biserici dedicate Sfântului Bernard, ceea ce sugerează că edificiul anterior, a cărui dată de construire și autor nu mai sunt cunoscute, era deja închinat acestui sfânt. În 1887, noua biserică a fost parțial distrusă de un incendiu (care a afectat bună parte din localitate), dar a fost imediat reconstruită. Sfințirea a avut loc în anul 1863, fiind celebrată de episcopul Alexander Bonnaz, care în 1878 a vizitat din nou Rusca Montană pentru tratament climateric, din cauza stării sale de sănătate. Zidurile ei sunt construite în principal din piatră și mai puțin din cărămidă. Este singura biserică din Dieceza de Timișoara și din Banat consacrată Sfântului Bernard. Ea a fost pictată în 1900 de un artist vienez, ajutat în lucrări de un credincios din Rusca Montană, Karl Tiefenbeck. Pictura altarului principal, realizată în 1888 de pictorul Emil Hoffmann, îl înfățișează pe Sfântul Bernard. Altarele secundare prezintă picturi cu Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria cu trupul și sufletul, Sfânta Barbara – protectoarea minerilor, Sfântul Florian – patronul fostei fabrici de ciocane din Rusca Montană, și Sfântul Vendelin – ocrotitorul crescătorilor de vite și al animalelor. Un element arhitectural deosebit al bisericii îl reprezintă scările în formă de spirală, din piese metalice turnate, care leagă sacristia de amvon și de oratoriu. Parohia a fost înființată încă în anul 1808, la inițiativa Camerei Regale a Minelor. De atunci și până în anii ’70 ai secolului XX, aceasta a ținut propriile matricole. Camera Regală a Minelor a exercitat, în consecință, drepturile de patronaj până în 1817. În perioada 1817-1827, Rusca Montană a fost administrată de parohia Caransebeș. Din 1827, societatea metalurgică a familiilor Hoffmann și Maderspach a obținut reactivarea parohiei și a exercitat ea însăși drepturile de patronaj timp de mulți ani de atunci înainte.“
Tradiția locală din Rusca Montană – susținută de unele argumente – afirmă că în anul 1849, după înfrângerea Revoluției Maghiare, un grup de revoluționari condus de prim-ministrul Bertalan Szemere, încercând să salveze însemnele regalității maghiare de Administrația Austriacă, a trecut prin Rusca Montană și probabil a petrecut o noapte aici, și apoi una la Ferdinandsberg/ azi Oțelu Roșu, în drumul lor spre Orșova. Se spune că la Rusca Montană au fost găzduiți de familiile Hoffmann și Maderspach, iar la Ferdinandsberg coroana și celelalte însemne regale au fost ascunse în fântâna vilei familiei Hoffmann. Ulterior, fântâna a fost marcată cu o placă comemorativă, însă în perioada regimului comunist aceasta a fost distrusă, iar locul a fost dărâmat.
Astăzi, comunitatea din Rusca Montană continuă să scrie cronica parohiei și a bisericii sale. La data de 13 noiembrie 2024, cu multă speranță în suflet, a fost lansată o pagină de Facebook dedicată renovării bisericii romano-catolice. La doar jumătate de an distanță, comunitatea a anunțat cu bucurie că lucrările de restaurare a fațadei și a turnului sunt în curs de desfășurare. Cu ajutorul binefăcătorilor s-au strâns, din donații, 82.000 RON, sumă la care Primăria Rusca Montană a adăugat încă 20.000 RON. În cursul anului 2024 Primăria, reprezentată de dl. primar Sergiu Toma, a susținut lucrările cu alți 30.000 RON. Pe parcursul derulării proiectului Kolping Concept și Asociația Kolping România s-au obținut sponsorizări și donații în valoare de 30.000 RON. Comitetul de inițiativă a fost format din pr. Călin Ciocian, paroh de Oțelu Roșu, de care aparține și comunitatea din Rusca Montană, Eduard Dobre, Emil Pribil, Ramona Iova, Gerda și Edmund Piess. Deși în imagini biserica apare încă „ascunsă“ în spatele schelelor, frumusețea sa arhitecturală rămâne vizibilă. Se confirmă astfel aprecierea istoricului Frigyes Pesty, care a numit acest lăcaș de cult „una dintre cele mai frumoase biserici din acea zonă“.
Aici a slujit ca preot și pr. Nikolaus Schwarz, născut în data de 28 iulie 1900 în Cruceni-Arad (Kreuzstätten), și numit paroh de Rusca Montană în anul 1933. La 15 ianuarie 1945 „împreună cu germanii adunați din Rusca Montană și Ruschița, a fost dus la Lugoj, trecând prin Ferdinand (Oțelu Roșu) și Caransebeș, unde a fost îmbarcat într-un vagon și a început călătoria spre necunoscut. Stația finală a fost Chystiakove în Donbass (azi Tores, estul Ucrainei). De acolo a fost transferat în iulie 1945 într-un alt lagăr din Stalino (azi Donetsk). După evadarea plină de pericole și peripeții, la sfârșitul anului 1945, părintele Schwarz a ajuns într-un lagăr de prizonieri de război din Nikolajew (Mykolajiw), unde a petrecut opt luni. În septembrie 1946 a ajuns într-un lagăr de muncă din Dnipropetrovsk (azi Dnipro), unde a fost trecut pe lista celor repatriați din motive medicale. Eliberarea sa a avut loc în 15 noiembrie la Frankfurt pe Oder. Prin zonele de ocupație engleză și americană din Germania, Austria și Ungaria s-a întors în România. În ultima zi a anului 1946, părintele Schwarz a ajuns la Rusca Montană, unde și-a îmbrățișat mama și totodată a celebrat o Liturghie de mulțumire în „biserica sa“. Până la moartea sa, survenită la 21 martie 1975, a activat ca paroh în această parohie. Cu doi ani înainte, a sărbătorit jubileul de aur, adică 50 de ani de slujire preoțească, deși deja se afla într-un scaun cu rotile. Părintele Nikolaus Schwarz și-a găsit locul de veci lângă mama sa, în cimitirul din Rusca Montană“ – se poate citi în articolul dedicat pr. Schwarz din Banater Post din 5 februarie 2021.
Situată la poalele Munților Poiana Ruscă, la granița cu județele Hunedoara și Timiș, Rusca Montană este astăzi un loc îndrăgit și de turiști. În toamna anului 2020, aici a fost reinaugurată și sfințită Casa Asociației Kolping România – un centru de primire cu o capacitate de 25 de locuri de cazare, sală de mese, bucătărie și sală de seminar. Clădirea care adăpostește acest centru a fost, odinioară, casa parohială, înstrăinată după moartea Pr. Schwarz, dar redobândită imediat după 1990.
În inima Banatului Montan, Rusca Montană rămâne nu doar un punct pe hartă, ci o comunitate vie, păstrătoare de credință și memorie demnitate, iar biserica romano-catolică, dedicată Sfântului Bernard este simbolul unei istorii trăite cu suferință, speranță și iubire. Prin eforturile de restaurare, prin rugăciunea comunității și prin implicarea celor care simt legătura cu acest loc, se scrie o nouă pagină în istoria parohiei, care unește generații.