Biblioteca Apostolică Vaticană este cu siguranță una dintre cele mai importante biblioteci din lume. Alături de Stephen Metzger, asistentul departamentului de manuscrise, Vatican News pătrunde în această instituție plină de istorie. Pe parcurs, se pot descoperi câteva comori neprețuite…
Astfel, aici se păstrează, printre altele, câteva însemnări ale lui Luther. În timp ce corespondența sa cu Papa se află în Arhivele Vaticanului – o instituție separată –, în Biblioteca Apostolică Vaticană pot fi consultate câteva scrisori ale lui Luther, redactate între anii 1516 și 1532, precum și fabulele lui Esop în traducerea acestuia.

Fabulele lui Esop în traducerea lui Luther
Originea acestor fabule se leagă de un sclav numit Esop, care ar fi trăit între anii 620 și 564 î.Cr. pe insula Samos din Grecia antică. Esop era un povestitor cunoscut, iar popularitatea sa a fost atât de mare încât i-a adus eliberarea. Fabulele atribuite lui au fost consemnate în scris pentru prima dată în secolul al IV-lea d.Cr. Martin Luther a apreciat în mod deosebit aceste fabule pentru caracterul lor moral și pentru asemănarea lor cu pildele lui Isus, motiv pentru care a dorit să le traducă.

O comoară deosebită: Codex Vaticanus
O altă comoară a Bibliotecii Apostolice Vaticane, probabil cea mai cunoscută din punct de vedere al studiilor biblice, este așa-numitul Codex Vaticanus, cunoscut și sub numele de Codex B. Împreună cu Codex Sinaiticus, reprezintă una dintre cele mai vechi și aproape complete ediții grecești ale Bibliei din Antichitate.
Probabil redactat în secolul al IV-lea d.Cr., manuscrisul conține toate cărțile Vechiului și Noului Testament, inclusiv cele deuterocanonice. Lipsesc doar cărțile Macabeilor și epistolele către Timotei, Tit și Filimon. Textul de la Evrei 9,14 încolo, precum și cartea Apocalipsei, s-au pierdut în forma lor originală și au fost completate în secolul al XV-lea, cu un manuscris cu minuscule.
Modul în care Codexul a ajuns în posesia Papei rămâne necunoscut. Se presupune că ar fi fost adus de clerici ortodocși la Conciliul de la Ferrara-Florența (1431–1449), unde există indicii privind prezența sa. Cert este că în anul 1475 d.Cr. se află deja în Biblioteca Apostolică Vaticană – spune expertul.

O altă comoară: Evangheliarul de la Lorsch
În cele din urmă, merită menționat și Evangheliarul de la Lorsch, cunoscut mai ales pentru frumusețea sa artistică și caligrafia rafinată. Această lucrare, care cuprinde cele patru Evanghelii, este menționată pentru prima dată în mănăstirea Lorsch, unde apare într-un catalog de bibliotecă din anul 860 d.Cr. Se presupune că fusese realizată anterior de către scriptoriul curții lui Carol cel Mare, care după moartea împăratului a fost condus de călugărul Gerward din Lorsch – explică Stephen Metzger de la departamentul de manuscrise.
În anul 1479, manuscrisul a fost reîncopertat la Lorsch și, probabil, împărțit în două volume. În 1556, principele elector Ottheinrich din Palatinat a desființat mănăstirea, iar colecția acesteia a fost transferată în propria sa bibliotecă, Bibliotheca Palatina. Această colecție a fost ulterior confiscată de trupele catolice în timpul Războiului de Treizeci de Ani și trimisă Papei, care a integrat-o în Biblioteca Apostolică Vaticană.

Napoleon, țarul Nicolae și internetul
Biblioteca Apostolică Vaticană oferă surprize nu doar prin operele sale literare. În sala Salone Sistino, întâlnim două sfeșnice impunătoare, care se pare că provin chiar din perioada autoîncoronării lui Napoleon ca împărat, în anul 1804.
În apropiere, descoperim o statuie cu urme de malachit, oferit în secolul al XIX-lea de țarul Nicolae I pentru reconstrucția bazilicii Sfântul Pavel din afara zidurilor, după incendiul care a afectat-o.
În cele din urmă, Stephen Metzger dezvăluie că Biblioteca a fost prima instituție vaticană care a avut acces la internet la începutul anilor 1990. De asemenea, a beneficiat de un prim calculator destul de devreme. Așadar, deși este o instituție istorică, Biblioteca Apostolică Vaticană rămâne mereu conectată la prezent.

Sursa: www.vaticannews.va/de