„Să privim ieslea: Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif nu par o familie foarte norocoasă; au avut primul lor copil în mijlocul unor mari lipsuri; şi totuşi sunt plini de bucurie intimă, pentru că se iubesc, se ajută, şi mai ales sunt siguri că în istoria lor este în acţiune Dumnezeu, cel care s-a făcut prezent în micul Isus.
Şi păstorii? Ce motiv ar avea să se bucure? Acel nou-născut nu va schimba desigur starea lor de sărăcie şi de marginalizare. Însă credinţa îi ajută să recunoască în «pruncul înfăşat în scutece, aşezat într-o iesle», «semnul» împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu pentru toţi oamenii «de bunăvoinţă» (Lc 2,12.14), şi pentru ei!
Iată, iubiţi prieteni, în ce constă adevărata bucurie: înseamnă a simţi că existenţa noastră personală şi comunitară este vizitată şi umplută de un mister mare, misterul iubirii lui Dumnezeu. Pentru a ne bucura avem nevoie nu numai de lucruri, ci de iubire şi de adevăr: avem nevoie de un Dumnezeu apropiat, care încălzeşte inima noastră, şi răspunde la aşteptările noastre profunde. Acest Dumnezeu s-a manifestat în Isus, născut din Fecioara Maria. Să ne rugăm pentru ca fiecare om, asemenea Fecioarei Maria, să poată primi ca şi centru al propriei vieţi pe Dumnezeul care s-a făcut prunc, izvor al adevăratei bucurii.” (Papa Benedict al XVI-lea, Angelus, cea de-a treia duminică din Advent, 13 decembrie 2009)
