În programul anului pastoral diecezan 2024-2025 a fost inclusă și îngrijirea vocațională pentru tineri, respectiv programul întâlnirilor de discernere a vocației, al cărui responsabil în Dieceza de Timișoara este pr. Zoltán Kocsik, directorul Liceului Romano-Catolic Gerhardinum. Munca sa este sprijinită de preoți și de persoanele consacrate. Din Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum doi elevi însoțiți de prof. István Iakab au participat în perioada 21-23 noiembrie și la Zilele Porților Deschise organizate de Seminarul Teologic Romano-Catolic – Seminarium Incarnatæ Sapientiæ din Alba Iulia, pentru elevii de liceu (clasele IX–XII) în rândul cărora s-a conturat deja gândul unei vocații preoțești. Cu acest prilej, colaboratorii Biroului de Presă al Episcopiei de Timișoara au realizat un interviu cu pr. Zoltán Kocsik despre cum decid tinerii de astăzi să urmeze vocația sacerdotală, ce temeri și ce întrebări au în legătură cu slujirea preoțească?

– În anul pastoral trecut, Centrul Diecezan pentru Îngrijirea Vocațiilor a organizat cinci întâlniri de clarificare a vocației pentru tineri. Câți tineri au participat la aceste întâlniri?
– Grupul a fost alcătuit din opt tineri, veniți din mai multe parohii ale Diecezei, majoritatea fiind evident elevi ai Liceului Gerhardinum. Dacă socotim bine, peste treizeci de preoți au absolvit această școală de-a lungul anilor ei de existență.

– Părinte Director, cum vedeți rolul îngrijirii vocațiilor în pastorație?
– Atunci când vorbim despre vocația preoțească, de cele mai multe ori se aduce imediat în discuție lipsa de preoți și faptul că nu există suficienți candidați. Îngrijirea vocațiilor, după părerea mea, este asemenea unei căutări de comori: trebuie să fim atenți atunci când un tânăr vine cu bucurie să ministreze, adică să slujească la altar sau pune întrebări despre preoție. La slujirea sacerdotală întotdeauna Dumnezeu este cel, care îi cheamă pe tineri, datoria noastră este să fim atenți chiar și la cele mai mici semne și să îi abordăm pe ei. Ce observ, de asemenea, este că nu băieții sunt cei care inițiază aceste discuții. Noi, preoții, trebuie să simțim când este potrivit să abordăm subiectul. Unora le place să fie abordați, în timp ce alți tineri consideră că această temă este prea intimă și personală, și sunt reticenți să vorbească despre ea.

– Tinerii sunt rezervați oarecum legat și de modul în care familia, colegii de clasă și prietenii se vor raporta la ei?
– Mulți cred că nu vor fi considerați „tineri normali“ și într-adevăr se tem să nu fie stigmatizați sau excluși. Aceasta provoacă o luptă interioară serioasă. Se întâmplă adesea ca un tânăr dorește să devină preot, simte chemarea lui Dumnezeu, dar dacă nu există cineva care să descopere acest lucru în el și să îl abordeze, dacă nu există un mediu care să îl accepte și să îl sprijine, atunci vocația se va stinge. Observ că uneori și familiilor le este greu să accepte faptul că Bunul Dumnezeu cheamă pe cineva din mijlocul lor la preoție, sau la viața consacrată. Totodată cred că nici noi, preoții, nu petrecem suficient timp cu tinerii, nu discutăm destul de mult cu ei pentru ca ei să îndrăznească să se deschidă. În zilele noastre părinții nu au suficient timp să se ocupe de copiii lor. Ei înțeleg într-o anumită măsură că tata și mama sunt obosiți, epuizați, nervoși, dar în același timp tânjesc după atenție și după cineva care să îi asculte. Lumea zilelor noastre este superficială, iar tinerii nu apreciază acest lucru. Ei așteaptă să le acordăm timpul necesar. Am văzut odată un film, nu-mi amintesc acum titlul, în care un bătrân dorea să fotografieze o floare ce înflorește o dată la cincizeci de ani și el a așteptat ani întregi acel moment. Într-un fel, și eu cred că în îngrijirea spirituală trebuie să găsim acele momente în care tânărul este dispus să se deschidă. Nu se poate aborda direct sau întreba brusc, ci trebuie mereu să așteptăm momentul potrivit pentru a-l putea aborda, a-i pune o întrebare sau a aduce în discuție un anumit subiect. Deci, îndatorirea mea, și desigur a preoților care slujesc în parohii, este de a crea mediul potrivit pentru ca tânărul să vorbească despre vocația sacerdotală, să îndrăznească să spună ce gândește, să își formuleze întrebările, să își exprime temerile sau bucuriile, pentru ca în cele din urmă să poată spune „da“ chemării lui Dumnezeu. Există, de pildă, tineri care se sperie de faptul că Bunul Dumnezeu îi cheamă și au nevoie de încurajare: dacă Bunul Dumnezeu îți dă o misiune, îți dă și puterea necesară pentru a o realiza. Aceasta pare o frază foarte uzată, dar eu sunt convins că pe cel pe care Bunul Dumnezeu îl alege, îl va însoți și în vocația sa.

– Aceasta ridică deja următoarea întrebare: cum ajung tinerii de la chemare la decizie?
– Trebuie să adăugăm imediat că nu oameni maturi, adulți, trebuie să ia această decizie, ci băieți adolescenți. Și întrebările lor se succed: Oare chiar mă cheamă Bunul Dumnezeu? Chiar aceasta vrea de la mine? Este preoția într-adevăr drumul meu? În astfel de momente este bine ca băieții să se întâlnească cât mai des cu Dumnezeu în rugăciune. Contează mult, de asemenea, ca la aceste întâlniri de clarificare a vocației tinerii să discute și între ei. Astfel, băieții aflați în situații similare își împărtășesc sentimentele, experiențele, se întăresc reciproc pe acest drum și pot aborda teme pe care, de pildă, mie, adică unui adult, le-ar fi rușine să mi le spună. În ceea ce privește decizia, am observat că de ceea ce tinerii se tem cel mai mult este faptul că vor trebui să renunțe la anumite lucruri și, din această cauză, să își asume „diferența“ pe care o implică vocația sacerdotală. De exemplu, atunci când trebuie să se prezinte în fața tatălui și a mamei, a rudelor care poate nu apreciază această alegere sau în fața colegilor de clasă, chiar și aici, în liceul catolic. În același timp, odată cu această decizie, o altă presiune apasă asupra tânărului: așteptările morale și de altă natură din partea familiei, rudelor, prietenilor și profesorilor. Oricât ar fi tachinați sau provocați, mediul lor privește critic comportamentul, progresul la învățătură, relațiile de prietenie și, uneori, apar chiar și conflicte legate de relațiile de cuplu.

– Toți tinerii care au participat la aceste întâlniri au luat deja o decizie?
– Nu. Tinerii au format un grup foarte variat, venind cu scopuri diferite: la unii decizia s-a conturat parțial, alții mai degrabă au formulat întrebări, și a existat un tânăr care, după câteva întâlniri, a spus că acesta nu este drumul lui. El este legat de Biserică, participă regulat la Sfintele Liturghii, face voluntariat și ajută unde este nevoie, dar ar prefera un alt tip de slujire, nu cea sacerdotală. Pe lângă preoți, Biserica are nevoie și de laici devotați, pe care să se poată baza. Din acest punct de vedere, aceste discuții au fost de asemenea folositoare. Totodată, se evidențiază și un alt fapt: care tânăr este sprijinit de parohul său acasă și cine nu a vorbit încă despre vocația pastorală cu preotul locului. Acolo unde preotul și tânărul întrețin o relație deschisă, directă și sinceră, nu doar oficială, deja se clarifică foarte multe lucruri.

– La fiecare întâlnire de clarificare a vocației s-a discutat o temă anume: a fi creatura lui Dumnezeu, drumul vieții, alegerile, care este planul lui Dumnezeu etc. Ce programe ați organizat pentru participanți?
– În cadrul meditațiilor am discutat mai întâi acel pasaj din Vechiul Testament în care Domnul îl cheamă pe tânărul Samuel. Astfel, tinerii participanți și-au putut exprima sentimentele, acea „voce“ care este foarte diferită de ceea ce au întâlnit până atunci. Pe lângă meditații și discuții, am participat la Sf. Liturghii și la rugăciune comună, am luat masa împreună, am vizionat filme, am spălat vase, ne-am dus în excursie sau la plimbare, și am gătit împreună. La aceste întâlniri am colaborat cu pr. Lóránd Máthé, paroh de Dorobanți, cu pr. Veniamin Pălie, arhidiacon, parohul la „Maria Zăpezii“ în Reșița, și cu sora Victoria Condac CJ. Din programele și discuțiile comune cu tinerii am învățat eu însumi foarte mult – de la ei și despre ei.

– În Liceul Gerhardinum ce programe se organizează pentru elevii care nu aleg vocația preoțească?
– Noi le numim activități de orientare profesională și organizăm astfel de programe de mai multe ori pe an pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a. Anul acesta i-am implicat deja și pe cei din clasa a X-a. În timpul anului școlar, de exemplu, ne vizitează reprezentanți ai diferitelor universități din Timișoara, care prezintă procesul de învățământ, facultățile și specializările acestor instituții de învățământ superior. Pentru elevii maghiari au fost prezentări susținute de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea Sapientia din Transilvania și Universitatea Creștină Partium. Dacă ne uităm la statistici, majoritatea elevilor noștri își finalizează studiile la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I“ din Timișoara. Științele exacte îi descurajează puțin pe elevii noștri, nici profilul liceului nu este acesta, cu toate acestea avem candidați și absolvenți la Universitatea Politehnica Timișoara. Mulți aleg formarea postliceală pentru asistent medical, iar diversele meserii sunt de asemenea destul de populare. În fiecare lună aprilie organizăm un program interactiv numit „târgul meseriilor“, când invităm oaspeți din diferite domenii: avocat, medic, profesor universitar, inginer, agronom, contabil etc., care își prezintă concret profesia, iar tinerii pot adresa întrebări. De mai multe ori i-am invitat chiar pe foștii noștri absolvenți, care lucrează în diferite domenii. Programul durează două ore, iar elevii noștri trebuie să participe la cel puțin patru ateliere. Cea mai frecventă „așteptare“ legată de locul de muncă este ca ei să iubească ceea ce fac și să poată câștiga și bani suficienți. Există și cursuri de educație antreprenorială, susținute de doamna profesoară Ilona Iakab. Noi, profesorii și educatorii, îi putem sprijini pe elevi spunându-le ce profesie li s-ar potrivi și în ce domeniu ar putea avea succes.

– Vă mulțumim pentru interviu și timpul acordat.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara