Prin Scrisoarea Apostolică în formă de motu proprio „Aperuit illis“, publicată la 30 septembrie 2019, Papa Francisc, de pie memorie, a instituit Duminica Sfintei Scripturi pentru duminica a III‑a din timpul de peste an. „Relația dintre Cel Înviat, comunitatea credincioșilor și Sfânta Scriptură este extrem de vitală pentru identitatea noastră. Fără Domnul care ne introduce, este imposibil să înțelegem în profunzime Sfânta Scriptură, dar este la fel de adevărat și contrariul: fără Sfânta Scriptură rămân indescifrabile evenimentele misiunii lui Isus și ale Bisericii Sale în lume. (…) A dedica în mod special o duminică din anul liturgic Cuvântului lui Dumnezeu permite, înainte de toate, ca Biserica să retrăiască gestul Celui Înviat, care deschide și pentru noi comoara Cuvântului Său, pentru ca să putem fi în lume vestitori ai acestei bogății inepuizabile“ – a subliniat Papa Francisc în această scrisoare.
În acest an, în data de 25 ianuarie, cu ocazia Duminicii Sfintei Scripturi, în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano‑catolică din Timișoara, celebranții Sfintelor Liturghii au evidențiat în omiliile lor învățăturile lui Isus Cristos și importanța parcurgerii versetelor din Vechiul și Noul Testament, pe cât posibil, în comunitate.
Pr. Zoltán Kocsik, canonic, director al Liceului Teologic Romano‑Catolic „Gerhardinum“, celebrantul Sfintei Liturghii în limba maghiară, a vorbit despre trei teme: convertirea, chemarea din partea lui Dumnezeu și urmarea Domnului – pornirea pe drumul lui Isus, drum pe care îndrumare găsim în Cuvântul lui Dumnezeu.
Pr. Nikola Lauš, canonic, director al Cancelariei Episcopale, celebrantul Sfintei Liturghii în limba germană, a subliniat faptul că Isus le vorbește și astăzi credincioșilor și discipolilor Săi, iar la sfârșitul Sfintei Liturghii i‑a îndemnat pe cei prezenți să citească și să mediteze asupra Sfintei Scripturi, asupra Evangheliilor, ca hrană sufletească pentru viața lor de credință.
Sfânta Liturghie în limba română a fost celebrată de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan. În omilia sa, Păstorul Diecezei a amintit două persoane a căror viață s‑a schimbat radical datorită Cuvântului lui Dumnezeu, care s‑au convertit și au devenit sfinți ai Bisericii romano‑catolice: Sf. Anton Abate și Sfântul Augustin din Hipona. „Sfânta Scriptură trebuie, în primul rând, să o citim, apoi să medităm asupra ei, să o trăim, să punem în practică ceea ce am citit, și este bine să împărtășim cu ceilalți ce efect a avut asupra noastră Cuvântul lui Dumnezeu, ce a făcut Isus în viața noastră“ – a afirmat Episcopul Diecezei.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, trei credincioși au dat mărturie și au împărtășit celor prezenți experiențele lor din cercurile biblice din care fac parte.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara