În urmă cu 81 de ani, în luna ianuarie, conform uni decret al Comitetului de Stat pentru Apărare al Uniunii Sovietice, semnat în data de 16 decembrie 1944 de Iosif Vissarionovici Stalin, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, din România au fost deportați în Uniunea Sovietică pentru muncă silnică, așa numita „muncă de reconstrucţie“ mai multe zeci de mii de șvabi bănățeni, germani din Banatul Montan, sași din Transilvania și șvabi sătmăreni – bărbații între 17 și 45 ani și femei le între 18 și 30 ani. Marea majoritate a șvabilor bănățeni și germanilor din Banatul Montan au fost de confesiune romano-catolică, făcând parte din comunitățile parohiale ale Diecezei de Timișoara. Pentru sufletele deportaților decedați în URSS dar și pentru victimele violenței, războiului și expulzărilor forțate s-au rugat vineri, 20 februarie a.c. în biserica Sf. Ecaterina din Timișoara I. Cetate în cadrul unei Sf. Liturghii toți cei care doreau să comemoreze acele evenimente: oficialități, reprezentanți ai Forumului Democrat German din România, rude ale deportaților, credincioși. Sf. Liturghie a fost celebrată la ora 11.00 de Msgr. Johann Dirschl, vicar general, în prezența pastorului evanghelic-lutheran, Walther Sinn din Semlac. A concelebrat pr. Josef Hajdú, preot pensionar. După Sf. Liturghie a avut loc depunere de coroane la monumentul deportaților din fața Casei Adam Müller-Guttenbrunn.
La Sf. Liturghie și la manifestările comemorative au participat doamna Anja Zougouari, consul al Republicii Federale a Germaniei la Timișoara, dr. Paul Jürgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), dr. Ioan Fernbach, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banat, domnul Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan, doamna Cornelia Elena Micicoi, prefect al județului Timiș, doamna Milena Mureșan, din partea primăriei Municipiului Timișoara și domnul Ignaz Bernhard Fischer, președintele Asociației Foștilor Deportați în URSS. Din partea Asociației Șvabilor Bănățeni ce trăiesc în Germania (Landsmannschaft der Banater Schwaben) au fost prezenți doamna Christine Theresia Neu, vice-președinte, domnul Johann Janzer, membru al conducerii federale, precum și doamna Erna Paler și domnul Walter Altmayer, din reprezentanța (biroul) din Timișoara al asociației. Comunități precum Sânnicolau Mare, Lugoj, Buziaș, Săcălaz, Sânandrei, Reșița și Arad, precum și grupa „Banater Kranz“ din Timișoara au fost reprezentate la comemorarea liturgică. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat de organistul Domului, dl. Róbert Bajkai-Fábián.
„Astăzi celebrăm o Sf. Liturghie pentru cei care au trebuit să sufere – pentru cei deportați în Rusia, URSS-ul de atunci. A fost o perioadă cumplită pentru minoritatea germană din România. Mulți dintre rudele, prietenii, cunoscuții și vecinii noștri au fost luați la război. Războiul nici măcar nu se terminase complet, iar cei rămași acasă – bărbați, dar mai ales femei între 16 și 40 de ani – au fost trimiși la muncă forțată în URSS. După cum știm din statistici, aproximativ 15% dintre ei nu s-au mai întors. Cred că fiecare avea pe cineva în Rusia, poate chiar pe cineva pierdut acolo. Bunicul meu Dirschl a fost și el în Rusia, împreună cu cei doi frați și cele două surori ale sale chiar în Donbass, despre care auzim atât de des astăzi. Celălalt bunic al meu a fost prizonier de război în Anglia, împreună cu fratele său. Bunica mea din partea tatălui, bunica Dirschl, a murit la nașterea tatălui meu. Cealaltă bunică era acasă cu mama mea, care era încă mică, dar frații ei – un băiat și trei fete – au fost și ei în Rusia. Băiatul avea doar 14 ani, dar totuși a fost deportat și a fost împușcat acolo, în fața ochilor surorilor sale. Vedem, așadar, că acele vremuri nu au fost deloc ușoare. În plus, ei nu știau cât va dura această situație – un an, doi ani, cinci ani sau chiar mai mult“ – a afirmat în cuvântul său introductiv Msgr. Johann Dirschl.
Pasajul evanghelic a fost proclamat de pr. Josef Hajdú, paroh emerit.
În omilia rostită în limbile germană și română, Msgr. Johann Dirschl a evocat acele evenimente și prin date istorice, citând și din volumul „Deportarea germanilor în Uniunea Sovietică (1945). Cu referire specială la Banat“ al autorului Mircea Rusnac: „Istoria Rusiei ţariste, şi apoi a Uniunii Sovietice, abundă în cazuri de deportări masive de populaţie din zonele unde se remarca o rezistenţă mai mare contra sistemului represiv de guvernare, către regiunile cele mai greu accesibile din adâncul teritoriului (Siberia, Kazahstan, Extremul Orient, Vorkuta, Kolâma etc.). Fenomenul a fost intensificat pe parcursul celui de-al doilea război mondial, când conducătorii sovietici au reuşit performanţa de a deporta popoare întregi pe motivul colaborării cu ocupantul. Prima ţară care a cunoscut acest fenomen, fiind şi cea dintâi ocupată de Armata Roşie şi cedată sferei de influenţă sovietice, a fost România. Convenţia de armistiţiu româno-sovietică din 12 septembrie 1944 stipulează că România trebuie să furnizeze U.R.S.S. 100.000 de muncitori. (…) Guvernul român desemnează bărbaţi de la 17 la 45 de ani şi femei de la 18 la 35 de ani, 27.000 de saşi, dintre care 16.000 de femei, 35.000 de şvabi din Banat, dintre care 20.000 de femei, şi 18.000 de germani din alte regiuni ale României.“
După binecuvântarea finală au urmat ad hoc discursuri rostite de dr. Johann Fernbach, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banat, dr. Paul Jürgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, doamna consul Anja Zougouari, doamna prefect Cornelia Elena Micicoi și din partea reprezentatei Primăriei Minucipiului Timișoara. Vorbitorii au subliniat faptul, că este menirea urmașilor celor deportați de le a păstra amintirea pentru că a nu uita suferința trecutului înseamnă a nu relativiza nedreptatea. Această comemorare nu privește numai spre trecut ci este un apel adresat societății contemporane pentru a ne păstra omenia și a apăra demnitatea fiecărui om în parte. După cum a menționat Ioan Fernbach, în 2026 în Banat mai trăiesc 17 persoane din cei care s-au întors din lagărele URSS. „Ne aducem aminte de aceste orori la fiecare început de an, ca să dăm un semnal generațiilor viitoare: niciodată astfel de evenimente să nu se mai întâmple“ – a spus domnul Fernbach, președintele FDGB.
Ignaz Bernhard Fischer, președintele Asociației Foștilor Deportați în URSS, supraviețuitor al deportării, născut în data de 2 octombrie 1926, a împărtășit din experiențele trăite în lagăr: „Foamete, muncă grea și aproape nimic de mâncare. Și aceasta a fost, probabil, cel mai greu lucru de îndurat. Când știi că astăzi nu te poți întări, nici mâine, nici poimâine, nici peste o lună. Păduchii și celelalte insecte ne-au chinuit zi și noapte. Nu mai știam cum să ne ajutăm. Așa a trecut timpul. Nu știai dacă mâine, poimâine sau săptămâna viitoare vei mai fi în viață – sau nu. Și imaginați-vă câți dintre noi, tinerii, au rămas acolo, condamnați la moarte fără judecător. Nu au stat niciodată în fața unui judecător. A fost foame, nevoie, disperare. Așa au murit. Dumnezeu să fie milostiv cu ei. Noi am avut totuși noroc și am putut, în cele din urmă, să ne întoarcem acasă în 1949. Dar ceea ce am trăit și îndurat s-a întipărit atât de adânc în inimile noastre, încât putem spune: așa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată în lume. De aceea ne străduim, atât cât avem putere, să-i convingem pe alții: Omul trebuie să rămână om și să nu devină neom. Dar acest lucru este posibil doar dacă oamenii au mai întâi dragoste și credință în Dumnezeu. Dacă nu există credință – de unde să-și ia omul puterea? Fără mâncare devii slăbit fizic. Fără credință devii slăbit sufletește. Avem nevoie de amândouă. Iar când oamenii devin fără Dumnezeu, devin și fără omenie. Și pot spune doar atât: Dacă vrem un viitor mai bun, doar o credință puternică și convingătoare în Dumnezeu ne poate ajuta.“
După Sf. Liturghie cei prezenți s-au deplasat către monumentul deportaților ridicat în grădina Casei Adam Müller-Guttenbrunn, unde a avut loc un moment de rugăciune și de omagiu prin depunerea de coroane de flori simbolizând respectul și recunoștința față de cei care au suferit.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara
