În cadrul întâlnirilor organizate de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara și dedicate temei sinodalității, miercuri, 8 aprilie a.c. de la ora 18.00 sediul Ordinariatului Episcopal a fost punctul de întâlnire al persoanelor consacrate din diferitele ordine călugărești și congregații care își desfășoară activitatea pe teritoriul Diecezei de Timișoara. Au fost prezenți membri din Ordinul Călugărilor Salvatorieni, Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, Congregaţia Surorilor de „Notre Dame“, Congregaţia Fiicelor „Sfântului Francisc de Assisi“, Congregaţia Surorilor Franciscane, Fiice ale Sfintelor Inimi a lui Isus şi a Mariei, Congregatio Jesu, Institutul Surorilor Mariane de Schönstatt și Congregația Surorilor Carității ale Sfintei Ioana Antida Thouret. Discuția a fost coordonată de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan și de pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral.
Tema discuțiilor au constituit patru puncte din Documentul final al celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor (2021-2024):
Punctul 118: Recunoaștem institutelor de viață consacrată, societăților de viață apostolică, precum și asociațiilor, mișcărilor și noilor comunități, capacitatea de a se înrădăcina local și, în același timp, de a conecta diferite locuri și medii, adesea la nivel național sau internațional.
Punctele 144-145: Biserica are deja multe locuri și resurse pentru formarea de discipoli misionari: familiile, micile comunități, parohiile, asociațiile ecleziale, seminariile, comunitățile călugărești…o atenție deosebită trebuie dată catehezei, pentru ca, în afară de a se declina în itinerarele inițierii creștine, să fie tot mai mult „în ieșire“ și extrovertită.
Punctul 151: Preocupările doctrinei sociale a Bisericii, angajamentul pentru pace și dreptate, grija pentru casa noastră comună și dialogul intercultural și interreligios trebuie, de asemenea, împărtășite mai larg în rândul Poporului lui Dumnezeu, astfel încât acțiunea discipolilor misionari să poată influența construirea unei lumi mai drepte și mai compătimitoare.
Întrebările la care cei prezenți au căutat împreună răspunsuri au fost:
Legat de punctul 118: Ce ar trebui făcut pentru a ne asigura că aceste domenii funcționează cu adevărat și promovează unitatea între ele?
Punctele 144-145: Ce pași sunt necesari pentru a forma discipoli misionari?
Punctul 151: Ce putem face pentru casa noastră comună, pentru o ecologie creștină inteligentă?
În cuvântul său introductiv, E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, a vorbit despre câteva dintre țelurile parcursului sinodal: „Să învățăm să ascultăm unii pe alții în așa fel, încât să înțelegem împreună ce ne transmite Duhul Sfânt. Asta înseamnă că trebuie să ascult cu iubire și părerea acelei persoane, cu care nu sunt întru totul de acord. Totodată, trebuie să ajungem și la lucrurile practice, și să facem schimbările necesare pentru a ne dezvolta împreună în credință și în misiune. Este importantă formarea sinodală, însă, după părerea mea, cea mai profundă formare este implicarea personală a fiecăruia dintre noi în acest parcurs.“
În continuare, după rugăciunea comună, cei prezenți, împărțiți în trei grupuri, au discutat despre întrebările propuse și au subliniat, printre altele:
- importanța dialogului și cunoașterea realității, promovarea unor întâlniri între diferitele instituții și membrii congregațiilor;
- deschiderea față de diferitele instituții ale statului și bisericești, împărtășirea informaților;
- importanța informării reciproce despre activități și evenimente, evaluarea activităților comune, implicarea în viața parohiilor locale, identificarea nevoilor, în vederea colaborării;
- importanța mărturiei de viață, încurajarea descoperirii vocației, a talentelor și abilităților fiecăruia;
- importanța exemplului personal dar și comunitar în trăirea Evangheliei în viața de zi cu zi;
- necesitatea încurajării voluntariatului, a deschiderii spre colaborare;
- necesitatea organizării unor activități de educație ecologică atât pentru copiii și tineri, cât și pentru adulți, punerea în aplicare a celor formulate de Papa Francisc de pie memorie în enciclica Laudato Si’;
- încurajarea adoptării unui stil de viață mai simplu, combaterea risipei alimentare (aici cei prezenți au scos în evidență importanța activității desfășurate în cadrul Băncii Regionale pentru Alimente din Timișoara);
- necesitatea unei convertiri ecologice: este importantă „ecologia inimii“, omul să aibe grijă de creația lui Dumnezeu, de mediul înconjurător, ca de sine.
La final, sr. M. Renáta Miklós din Congregația Surorilor de Notre Dame a anunțat data întâlnirii persoanelor consacrate din ordinele călugărești și congregațiile feminine romano-catolice și greco-catolice din Banat, care se va deschide sâmbătă, 25 aprilie a.c. de la ora 11.00 cu o Sf. Liturghie celebrată în biserica Notre Dame, concomitent biserica Parohiei Personale Bulgare.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara













