Sâmbătă, 4 iulie, în prima sâmbătă a lunii, toți cei care au participat la Sfânta Liturghie pontificală celebrată de la ora 10.00 în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano‑catolică din Timișoara, au putut fi martorii unui moment de har deosebit. Prin impunerea mâinilor, ungere și rugăciune, E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, a hirotonit un preot, un diacon și un diacon permanent – un eveniment important pentru viața pastorală a Diecezei.
„Astăzi îi sărbătorim pe acești trei frați ai noștri, care au ascultat chemarea lui Dumnezeu și și‑au găsit vocația. Întotdeauna este o mare bucurie când cineva își descoperă vocația pentru care este chemat de Bunul Dumnezeu. Ne rugăm pentru ei și pentru ca să rămână fideli slujirii de preot și de diacon” – a afirmat în cuvântul său introductiv Episcopul Diecezan.
La Sfânta Liturghie au fost prezenți membrii Capitlului Catedral din Timișoara, părinții și rudele candidaților, oaspeți și credincioși din mai multe comunități parohiale și filiale ale Diecezei. Cadrul muzical al Sfintei Liturghii a fost asigurat de corul „Harmonia Christi”, condus de prof. Iustin Călin.
Hirotonirea a început cu prezentarea candidaților la diaconat în fața Episcopului Diecezan de către pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei Episcopale: „Să se apropie cei care doresc să fie hirotoniți diaconi: Francisc Craia din Parohia Slatina Timiș și Mario‑Cristian Karnel din Parohia Anina, filiala Steierdorf.”
Candidatul la preoție, diaconul Adrian Hafner SDS, călugăr salvatorian din Timișoara, a fost prezentat de pr. Márton Gál SDS, superior al Provinciei Austria și România a Ordinului Salvatorian: „Preasfințite Părinte Episcop, Sfânta Maică Biserică vă cere să‑l hirotoniți pe acest frate al nostru pentru misiunea de preot. După răspunsurile poporului creștin și părerea superiorilor, mărturisesc că a fost găsit vrednic.”
Evanghelia zilei a fost proclamată de diaconul Péter Baum.
În omilia sa, rostită în limbile română, maghiară și germană, Episcopul Diecezan a subliniat: „Voi veți deveni preot și diaconi pentru a-i ajuta pe oameni să conștientizeze, în primul rând, că Dumnezeu este cu noi și că ne iubește nemărginit. Cel care crede este ajutat să perceapă această iubire, să o vadă și să o descopere chiar și dincolo de aparențe. În al doilea rând, în tot ceea ce faceți și veți face, sunteți chemați să răspundeți acestei iubiri. Răspunsul nostru este slujirea. Aceasta este misiunea diaconului și a preotului. Ei îi slujesc în primul rând pe cei săraci, necăjiți și suferinzi. Merg la bolnavi, la cei care suferă fizic sau sufletește, sau din cauza că nu au bucuria prezenței lui Isus. Și pornesc imediat, ca să ducă prezența Domnului, pentru că doar El vindecă, El mângâie. Aceasta va fi și împlinirea vieții voastre. Slujind astfel, Domnul va face și cu voi la fel: de câte ori Îl veți chema, El va veni, va fi cu voi și vă va călăuzi. De acum înainte, slujirea aproapelui nu va mai fi doar o obligație, ci o veți împlini din recunoștință.”
În continuare, candidații și‑au exprimat în mod public și solemn intențiile prin care doresc să pășească în slujirea Bisericii, necondiționat și permanent, din dragoste față de Dumnezeu și spre folosul poporului Său, răspunzând de fiecare dată: „Vreau!” – dovedind astfel în fața clerului și a comunității că sunt conștienți de angajamentele pe care și le asumă odată cu accederea în ordinul diaconatului și treapta Sfintei Preoții.
Îngenunchiați în fața E.S. Iosif Csaba Pál, candidații au depus promisiunea de ascultare și respect față de Păstorul Diecezei și succesorii acestuia. „Dumnezeu să ducă la îndeplinire lucrarea Sa bună pe care a început‑o în tine” – au fost cuvintele Episcopului. În cazul diaconului permanent Francisc Craia, Păstorul Diecezei s-a adresat și soției acestuia, doamna Ana, întrebând-o: „Ești pregătită să îl sprijini pe soțul tău în această nouă slujire, care îi este încredințată astăzi de Sfânta Biserică?” Răspunsul acesteia a fost afirmativ.
Litania Tuturor Sfinților, timp în care candidații au stat prosternați la pământ ca semn al umilinței și dăruirii totale înaintea lui Dumnezeu, a fost cântată de prof. Iustin Călin împreună cu membrii corului „Harmonia Christi”.
După impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare, cei doi diaconi și noul preot au îmbrăcat veșmintele specifice – alba, stola așezată diagonal și dalmatica, respectiv stola și casula – fiind ajutați de pr. Sergiu Ștefan Ursache, paroh de Slatina Timiș, pr. Tiberiu Szabo, paroh de Oravița și Anina și pr. István Barazsuly SDS, paroh de Timișoara III Elisabetin. Îngenunchind din nou în fața Episcopului Diecezan, cei doi diaconi au primit Evangheliarul, iar pr. Adrian Hafner a primit potirul și patena, după ce mâinile i-au fost unse cu Sfânta Crismă.
În continuarea Sfintei Liturghii, cei trei slujitori ai Domnului nou‑hirotoniți au slujit la altar și au distribuit Sfânta Împărtășanie.
Înainte de binecuvântarea finală, Episcopul Diecezan I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru chemarea noilor slujitori și tuturor celor care i-au sprijinit pe drumul lor spre această vocație: Ordinului Salvatorian, călugărilor veniți în număr mare din diferite colțuri ale lumii, parohilor și comunităților parohiale, tuturor celor care s-au rugat și se roagă pentru ei și pentru vocații – la preoție, la viața consacrată și la sfânta căsătorie.
Această sărbătoare a hirotonirii a adus în inimile tuturor recunoștință și speranță: recunoștință pentru chemarea pe care Dumnezeu o adresează neîncetat Bisericii Sale și speranță pentru roadele pe care slujirea noilor hirotoniți le va aduce în comunitățile în care vor fi trimiși.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara
Foto: www.facebook.com








