Cu ocazia Zilei Mondiale a Bunicilor și a Persoanelor în vârstă, celebrată în acest an cu tema „Eu nu te voi uita” (cf. Is 49,15), la Bazilica Maria Radna s-au adunat numeroși pelerini din Dieceza de Timișoara. Sfânta Liturghie, conferința susținută de doamna Emese Ferencz și momentele de comuniune au oferit participanților prilejul de a reflecta asupra darului bătrâneții, al recunoștinței și al speranței creștine. Redăm în continuare câteva gânduri inspirate de această zi de har și de conferința care a impresionat profund pe cei prezenți.

Prelegerea doamnei Emese Ferencz a fost minunată.
Pornind de la mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru Ziua Mondială a Bunicilor și a Persoanelor în vârstă, având ca temă cuvintele lui Dumnezeu: „Eu nu te voi uita” (cf. Is 49,15), doamna Emese Ferencz a subliniat: încă de la început, Evanghelia vestește că valoarea omului nu izvorăște din ceea ce face, ci din faptul că există în iubirea lui Dumnezeu. Speranța se hrănește din faptul că Dumnezeu rămâne credincios chiar și atunci când împrejurările par să spună contrariul.
Bătrânețea este un timp special de har, un eveniment spiritual.
Viața omului este imaginea unui arc. Copilăria este zorii, tinerețea este dimineața, maturitatea este amiaza, iar bătrânețea este amurgul. Viața noastră este un pelerinaj. Ne îndreptăm spre lumina despre care Sfântul Ioan spune în Cartea Apocalipsei: „Acolo nu va mai fi noapte.”
Ziua Mondială a Bunicilor și a Persoanelor în vârstă este o zi a recunoștinței. Cu toții suntem moștenitorii unei familii, ai unei comunități și ai unei credințe. Mulțumim, Doamne, pentru această zi specială. Mulțumim bunicilor pentru darurile lor: iubirea, răbdarea, credința și rugăciunile lor.
Ajută-ne ca, prin prezența noastră, prin iubirea noastră și prin simpla noastră atenție, să transmitem iubirea Ta, Doamne, cu care îi înconjori pe toți oamenii.

Mara Franka