După câteva săptămâni de vacanță, cursul de formare pentru adulți, organizat de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara prin Biroul Diecezan pentru Pastorația Adulților, s-a reluat cu întâlnirea din 4 septembrie 2026 de la ora 18.00 pe platforma Zoom. Participanții au fost salutați la început de pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral.
Prelegerea a fost susținută de pr. Francisc Lisi, administrator parohial la Lugoj, tema principală fiind Decalogul. În continuare redăm câteva gânduri din prezentare:
– Pentru a înțelege cele Zece Porunci, este important să privim mai întâi la relația dintre Dumnezeu și om, o relație care se construiește de-a lungul istoriei mântuirii. Dumnezeu nu îi oferă omului pur și simplu o listă de reguli, ci îl cheamă într-o relație și într-o alianță. În acest sens, alianța este un drum, un proces, prin care Dumnezeu se apropie de om, îi face promisiuni, îi arată așteptările Sale și îl invită să răspundă.
Unul dintre momentele importante ale acestui drum este alianța lui Dumnezeu cu Israel. Înainte de a primi Legea, poporul trebuie să fie eliberat din sclavie. Astfel, Dumnezeu eliberează mai întâi poporul și apoi îi oferă Legea. Aceasta schimbă și modul în care poate fi înțeles Decalogul: poruncile nu sunt un preț pe care omul trebuie să îl plătească pentru a fi acceptat de Dumnezeu, ci răspunsul omului la o relație pe care Dumnezeu a inițiat-o deja.
În această perspectivă, Dumnezeu se revelează ca un Dumnezeu care comunică cu creatura Sa. El vorbește, se face cunoscut și, în același timp, „se lasă găsit”. Omul este chemat să asculte, să răspundă și să participe la această relație. Nu este doar spectator, ci devine parte a drumului pe care Dumnezeu îl construiește împreună cu poporul Său.
– Un alt gând subliniat în cadrul întâlnirii a fost acela că Dumnezeu este veșnic prezent și garant al alianței. Tocmai pentru că Dumnezeu este veșnic și fidel, omul se poate întoarce întotdeauna la El. Chiar dacă omul se îndepărtează, posibilitatea întoarcerii rămâne deschisă.
Privite astfel, cele Zece Porunci nu sunt doar un cod moral, ci indică modul în care omul este chemat să trăiască în relația cu Dumnezeu și cu semenii săi. Primele porunci se referă la relația cu Dumnezeu, iar celelalte la relația cu aproapele. Cele două dimensiuni nu pot fi însă separate: iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele se susțin reciproc.

Cele Zece Porunci
În cadrul prezentării au fost abordate, pe rând, cele Zece Porunci și sensul lor, dincolo de formularea propriu-zisă. Astfel, porunca de a nu avea alți dumnezei poate fi privită și prin prisma lucrurilor de care omul ajunge să depindă și pe care le pune înaintea lui Dumnezeu. Nu este vorba doar despre idolii vizibili ai lumii antice, ci și despre acele realități care ajung să ocupe primul loc în viața omului.
Respectarea numelui lui Dumnezeu înseamnă mai mult decât evitarea unei exprimări nepotrivite. Este vorba despre respect, reverență și despre a nu folosi numele lui Dumnezeu în mod gol, superficial sau pentru a ne legitima propriile interese.
Porunca „Adu-ți aminte” atrage atenția asupra unui alt pericol al vieții de zi cu zi: acela de a-L uita pe Dumnezeu în mijlocul grijilor și al preocupărilor cotidiene. Omul are nevoie de timp în care să se oprească, să-și amintească de Dumnezeu și să-și reașeze viața în raport cu El.
În ceea ce privește relația cu aproapele, porunca „Să nu ucizi” depășește simpla interdicție a violenței fizice. În Evanghelie, Isus vorbește și despre mânie, dispreț și ura care pot răni profund un om. Astfel, cineva poate provoca o rană fără să atingă fizic persoana din fața sa.
Și porunca referitoare la mărturia falsă capătă o actualitate aparte. A spune adevărul nu înseamnă doar să nu rostim o minciună evidentă. Putem deforma adevărul prin exagerare, prin prezentarea tendențioasă a unei situații, prin răspândirea unor afirmații neverificate sau chiar prin gesturi și insinuări care îi determină pe ceilalți să creadă ceva fals despre o persoană.
Porunca „Să nu furi” poate fi înțeleasă, la rândul ei, într-un sens mai larg decât însușirea unui bun. Poate fi vorba despre a lua ceea ce aparține altuia, dar și despre a ne însuși munca, ideile sau meritele unei alte persoane ori despre a prejudicia reputația cuiva.
Ultima poruncă duce reflecția și mai adânc, spre interiorul omului. Nu se referă doar la faptele vizibile, ci și la dorințele pe care omul le cultivă în inima sa. Astfel, Decalogul nu se oprește la întrebarea „Ce am făcut?”, ci îl provoacă pe om să se întrebe și „Ce se întâmplă în inima mea?”.

Mărturie
În cadrul întâlnirii a avut loc și un moment de mărturie personală susținut de Iulian Andreas Ibinceanu, un tânăr din Lugoj. Printre gândurile sale s-a remarcat și ideea ca „Să mă uit în spatele celor 10 porunci și să înțeleg spiritul legii, nu numai litera legii.” Dincolo de formularea unei porunci se află întotdeauna o valoare care trebuie protejată: relația cu Dumnezeu, viața, demnitatea persoanei, fidelitatea, adevărul și respectul față de celălalt. „Să nu minți” înseamnă, pentru el, și să nu exagerezi, să nu adaugi cuvinte de laudă nici despre ceilalți, nici despre propria persoană, ci să încerci să descrii lucrurile cât mai simplu și sincer, lăsându-l pe cel care ascultă să-și formeze propria imagine.
Un alt gând exprimat de tânărul din Lugoj rezumă într-un mod sugestiv această perspectivă: „Păcatul nu este doar o încălcare a legii, ci este o rănire.” Poate tocmai aici se află una dintre cheile înțelegerii Decalogului: poruncile nu sunt doar limite impuse omului, ci indicatoare pentru o viață în care relația cu Dumnezeu și cu ceilalți poate fi păstrată, apărată și vindecată. A privi dincolo de litera legii înseamnă a descoperi spiritul ei și a înțelege că, în centrul ei, nu se află o simplă listă de interdicții, ci chemarea la iubire față de Dumnezeu și față de aproapele.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara