Duminică, 23 august 2026, la Făget, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcopul diecezan, a conferit Sfântul Sacrament al Mirului unui grup de zece tineri. La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. Francisc Lisi, administrator parohial de Lugoj — parohie de care aparține comunitatea din Făget — le-a mulțumit celor trei tineri din Parohia Lugoj care, timp de doi ani, s-au implicat în pregătirea candidaților la primirea Sfântului Mir.
Cu prilejul acestui eveniment solemn, Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara a realizat un interviu cu cei trei tineri, pentru a afla mai multe despre experiența lor și despre implicarea lor în pregătirea candidaților.

De ce ați acceptat să îi ajutați pe tinerii din Făget în pregătirea pentru Sfântul Mir?

Ionescu Annamaria: Motivul pentru care am ales asta este unul mai personal. De mai mult timp îmi caut un scop în viață și m-am tot rugat la Dumnezeu pentru un gând sau un semn care să îmi arate drumul pe care să merg. Astfel că, într-o zi, aproape imediat după ce mă rugasem să primesc un semn, am fost întrebată dacă pot să ajut în pregătirea tinerilor și, deși inițial răspunsul nu a fost unul concret, după puțin timp mi-am dat seama că acela a fost unul dintre semnele pe care le așteptam și am promis că, dacă sunt întrebată din nou, voi spune da. Când am fost întrebată a doua oară, am spus DA.
Ibinceanu Iulian Andreas: Acum doi ani am acceptat invitația părintelui Francisc de a-i ajuta la pregătirea tinerilor din Făget pentru Sfântul Mir. Nu știu concret de ce am spus „da” atunci și nici dacă am avut vreo idee despre ce avea să urmeze. Știu însă că a fost alegerea corectă. Am văzut asta încă de atunci și continui să o văd și astăzi.

În ce anume i-ați sprijinit pe parcursul pregătirii? Care au fost concret îndatoririle voastre?

Ionescu Annamaria: Îndatoririle noastre au fost de a ne împărtăși credința, cunoștințele și experiențele cu acești tineri. Deoarece suntem mai apropiați în vârstă, poate am reușit să explicăm anumite lucruri mai pe înțelesul lor și să le oferim exemple pentru a putea și ei să se integreze în comunitatea bisericească.
Ibinceanu Bogdan: Aș dori să încep cu proverbul care spune „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă.” Dacă nu ne implicăm, nu ne dăm șansa ca ceva să poată merita. Mi-a fost oferită oportunitatea de a da mărturie unor tineri despre ce înseamnă pentru mine, ca tânăr, să fiu creștin. Lucrând oră de oră cu ei, am regăsit o reflexie a mea în ei. Întrebări pe care le pusesem și eu la pregătirea mea pentru conferirea Sfântului Mir căutau acum răspunsuri de la mine.
Ibinceanu Iulian Andreas: La început, totul a fost ceva nou și diferit. A fost nevoie să găsim un limbaj prin care credința să poată fi înțeleasă și trăită de noi, tinerii. Întâlnirile nu au rămas simple lecții, ci s-au transformat în discuții în care fiecare putea să întrebe, să răspundă, să se exprime și, mai ales, să descopere.

Ce a însemnat pentru voi să lucrați împreună cu tinerii care se pregăteau pentru primirea Sfântului Mir?

Ionescu Annamaria: Tinerii au fost primitori și deschiși la a învăța. Cred că am reușit să găsim un echilibru între limbajul mai rigid al teoriei și cel folosit de tineri.
Ibinceanu Iulian Andreas: Poate una dintre cele mai frumoase surprize a fost să descoperim cât de multe știau deja. Nu întotdeauna aveau cuvintele sau formulările pe care le găseam în Catehism, dar, dincolo de acestea, exista deja o credință sinceră și profundă. Uneori nu era nevoie să le spunem ce să creadă, ci doar să îi ajutăm să pună în cuvinte ceea ce aveau deja în suflet.

Cum v-au primit tinerii care urmau să fie miruiți? Ați reușit să găsiți ușor un limbaj comun cu ei?

Ibinceanu Iulian Andreas: În timp, întâlnirile au devenit mai mult decât o pregătire pentru primirea unui sacrament. Am început să ne cunoaștem, să râdem împreună, să discutăm și să ne apropiem. Grupul din Făget și cel din Lugoj au devenit, treptat, un singur grup, iar diferența dintre „noi” și „ei” a început să dispară.

A existat un moment sau o situație care v-a rămas în mod deosebit în suflet?

Ibinceanu Iulian Andreas: Cel mai frumos lucru a fost să vedem cum au crescut. Să îi auzim vorbind, să îi vedem punând întrebări, căutând răspunsuri și, uneori, ajungând singuri la lucruri pe care poate la început nu știau cum să le exprime.

Ce ați învățat voi din această experiență și din această slujire? Despre credința voastră sau despre voi, ca persoană?

Ionescu Annamaria: Am învățat multe lucruri, inclusiv pe partea teoretică. Am realizat că, deși știu mai multe lucruri decât alții, mai am foarte multe de învățat despre credință în general. Aceste întâlniri mi-au oferit și ocazia de a vedea că există și alte persoane care gândesc ca mine și își doresc aceleași lucruri în viață.
Ibinceanu Bogdan: Am învățat, la rândul meu, ceva foarte important: cum să fii o comunitate. Împreună cu aproapele întotdeauna. Pentru aproapele întotdeauna. Într-o sâmbătă am mers cu tinerii la Caritas Lipova, să asistăm și să ajutăm la distribuirea unui prânz cald familiilor nevoiașe. Am rămas cu gândul că, poate pentru noi, aceea a fost doar o zi, dar pentru oamenii de la Caritas și pentru familiile nevoiașe, unele cu povești foarte triste, aceea era o realitate de zi cu zi.
Ibinceanu Iulian Andreas: Privind în urmă, cred că cel mai valoros lucru pe care ni l-au oferit acești doi ani nu a fost ceea ce am reușit noi să le transmitem, ci ceea ce am ajuns să descoperim împreună: că uneori credința există deja, iar ceea ce îi trebuie nu este să fie învățată de la zero, ci să fie descoperită, pusă în cuvinte și trăită împreună.

Ce a însemnat pentru voi faptul că, la Sfânta Liturghie de mirungere, ați slujit la altar, având în același timp grijă și de tinerii care tocmai primeau Sfântul Mir?

Ibinceanu Bogdan: La Sfânta Liturghie de mirungere, slujind la altar, m-am gândit la cei doi ani de pregătire a candidaților. Câți prieteni noi mi-am făcut, cât am învățat, dar și cât ne-am distrat. La final, pot spune totuși că pentru mine a meritat implicarea.
Ibinceanu Iulian Andreas: Momentul în care i-am văzut în față, primind fiecare Sfântul Mir, a avut o însemnătate aparte. În acea clipă nu mai era vorba despre lecții, întâlniri sau pregătire. Era bucuria de a vedea un drum care ajunsese la un moment important și, în același timp, începutul unui alt drum pentru fiecare dintre ei.

Ce a însemnat pentru tine faptul că ai fost aleasă nașă de mir?

Ionescu Annamaria: Faptul că am fost aleasă nașă de mir este o mare bucurie și onoare și o îndatorire pe care doresc să o tratez cu seriozitate. Sper să reușesc să fiu un exemplu bun de urmat și să îi ofer susținere în momentele în care are nevoie, atât în credință, cât și în viața de zi cu zi.

Dacă un tânăr care se pregătește acum pentru miruire v-ar întreba de ce merită să se implice în viața comunității bisericești, ce i-ați răspunde?

Ionescu Annamaria: Oamenii sunt ființe sociale — Dumnezeu a creat-o pe Eva pentru ca Adam să nu fie singur. Noi toți trăim într-o societate, într-o comunitate, și avem nevoie de această interacțiune. De aceea, dacă este necesar să alegem, ce comunitate ar fi mai bună decât cea a Bisericii, unde Dumnezeu este pe primul plan și ai cele mai multe șanse să găsești oameni care gândesc ca tine?

Ați recomanda și altor tineri să se implice în pregătirea candidaților la miruire? Dacă da, de ce?

Ionescu Annamaria: Recomand tinerilor să se implice, dacă au șansa. Este un loc bun de a-și face prieteni noi, dar mai ales de a învăța lucruri noi, de a vedea alte puncte de vedere și de a vedea că, deși uneori pare greu să îți păstrezi credința când ești tânăr, nu ești singur.

– Vă mulțumim pentru aceste gânduri și pentru faptul că le-ați împărtășit cu noi.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara