Cursul de formare pentru adulți, organizat de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara prin Biroul Diecezan pentru Pastorația Adulților, a continuat cu întâlnirea din 18 septembrie 2026 de la ora 18.00 pe platforma Zoom. Participanții au fost salutați la început de pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral.
Prelegerea a fost susținută de pr. Daniel Pozsonyi, paroh de Jimbolia și Cărpiniș, tema principală fiind rugăciunea „Tatăl nostru”, rugăciunea pe care Isus Cristos însuși i-a învățat-o pe apostoli și pe care creștinii o rostesc atât de des. Pr. Daniel Pozsonyi i-a invitat pe participanți să redescopere această rugăciune cunoscută încă din copilărie și să descopere cum se poate schimba și aprofunda înțelegerea ei pe măsură ce omul înaintează în maturizarea sa spirituală.
Pornind de la natura rugăciunii, vorbitorul a subliniat că faptul că putem să ne adresăm lui Dumnezeu și să intrăm în dialog cu El nu este ceva de la sine înțeles, ci un dar. Prin rugăciune este hrănită și susținută relația noastră cu Dumnezeu, iar rugăciunea ne introduce într-un dinamism care ne transformă și ne ajută ca voința noastră să se apropie tot mai mult de voința lui Dumnezeu. În acest context a fost amintită și expresia „Lex orandi, lex credendi” – modul în care ne rugăm este legat de modul în care credem și, prin urmare, de modul în care trăim.
O atenție deosebită a fost acordată celor două variante ale rugăciunii „Tatăl nostru” păstrate în Sfânta Scriptură, în Evangheliile după Sfântul Matei și după Sfântul Luca. Structura rugăciunii cuprinde șapte cereri: primele trei sunt îndreptate către Dumnezeu – sfințirea numelui Său, venirea Împărăției Sale și împlinirea voinței Sale –, iar celelalte patru se referă la nevoile omului: pâinea cea de toate zilele, iertarea, încercarea și eliberarea de rău.
Explicând primele cuvinte ale rugăciunii, „Tatăl nostru, care ești în ceruri”, pr. Daniel Pozsonyi a evidențiat dimensiunea de filiație și de familie. Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru, atunci noi suntem fii și fiice ale Sale și, în același timp, frați și surori unii pentru alții. Imaginea pelerinajului și a exilului a subliniat faptul că omul nu este încă „acasă”, ci se află pe drum spre casa Tatălui.
Cererea „Sfințească-se numele Tău” a fost pusă în legătură cu sfințenia lui Dumnezeu și cu modul în care viața și faptele noastre pot mărturisi această sfințenie. „Vie Împărăția Ta” deschide, la rândul ei, perspectiva venirii lui Cristos: în trecut, prin Întrupare, în prezent, prin prezența Sa în Sfânta Liturghie și în Euharistie, și în viitor, prin așteptarea celei de-a doua veniri a Domnului.
O altă idee importantă a întâlnirii a fost legătura dintre rugăciune și Euharistie. Rugăciunea nu este doar o înșiruire de cereri prin care încercăm să obținem ceva de la Dumnezeu, ci ne formează dorințele și ne orientează spre ceea ce Dumnezeu dorește pentru noi. În acest sens, „Tatăl nostru” devine și o rugăciune prin care învățăm să ne unim voința cu voința lui Dumnezeu.
În partea a doua a rugăciunii, cererile se îndreaptă spre nevoile concrete ale omului: pâinea cea de toate zilele, iertarea păcatelor, ajutorul în încercări și eliberarea de rău. Astfel, rugăciunea unește încrederea în Dumnezeu cu realitatea vieții de zi cu zi. În această parte a rugăciunii apare o legătură directă între iertarea pe care o cerem de la Dumnezeu și iertarea pe care o oferim celorlalți: cerem să fim iertați așa cum și noi îi iertăm pe cei care ne-au greșit. Este un aspect care ne provoacă să medităm serios la felul în care măsurăm iertarea pe care o acordăm altora.
O atenție deosebită a fost acordată și cererii pentru pâinea cea de toate zilele. În ceea ce privește interpretarea cuvântului grecesc „epiousios”, vorbitorul a îndreptat atenția către Euharistie, către Cristos ca adevărata hrană a vieții noastre. Astfel, „Tatăl nostru” nu ne amintește doar de nevoile noastre trupești, ci și de faptul că Îl cerem și Îl așteptăm pe Cristos în centrul vieții noastre.
Nici locul rugăciunii în rânduiala Sfintei Liturghii nu este întâmplător: ea este rostită imediat după anamneza rugăciunii eucaristice, înainte de Sfânta Împărtășanie.
Participanții au fost invitați și la o reflecție personală: care dintre cele două părți ale rugăciunii „Tatăl nostru” ocupă un loc mai important în propria rugăciune? Cât de mult ne rugăm pentru Împărăția și voința lui Dumnezeu și cât de mult ne concentram asupra propriilor nevoi, slăbiciuni și încercări?
Astfel, întâlnirea a propus nu doar o aprofundare a textului rugăciunii „Tatăl nostru”, ci și o întoarcere asupra propriei vieți de rugăciune. O rugăciune pe care o cunoaștem de când suntem copii poate căpăta, odată cu maturizarea credinței, o profunzime nouă și ne poate ajuta să redescoperim cine suntem înaintea lui Dumnezeu și în relația cu ceilalți.
Întâlnirea s-a încheiat cu mărturia familiei Costea, Alin și Cătălina, care au vorbit despre felul în care rugăciunea a devenit pentru familia lor sprijinul principal în momentele de încercare, fie că este rostită împreună, fie în tăcere. Vulnerabilitatea din rugăciune îi apropie de Cristos și unul de celălalt, ajutându‑i să depășească tensiunile, oboseala și provocările vieții de familie. Chiar și în haosul zilnic, rugăciunea – inclusiv cea rostită alături de copilașul lor – rămâne temelia care le aduce pace, înțelegere și puterea de a merge mai departe.
În cele din urmă, organizatorii au prezentat programul pelerinajului și întâlnirii preoților, persoanelor consacrate și colaboratorilor parohiali și diecezani la Maria Radna. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 octombrie 2026, între orele 9.00–16.00 și va cuprinde Sfânta Liturghie în bazilică, prelegere, discuții în grupuri mici, ateliere și adorație.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara
