Lipsa hranei reprezintă unul dintre cele mai mari neajunsuri ale acestor vremuri, în special pentru persoane care provin din medii defavorizate, iar unii, pe lângă povara bolilor duc și grija zilei de mâine.
Purtându-i în suflet pe toți aceștia, grupul de tineri din parohia romano-catolică Lugoj a demarat încă de la începutul Postului Mare o acțiune de strângere de alimente, la care au fost invitați să participe toți membrii comunității parohiale. Acțiunea tinerilor a fost susținută cu multă iubire de Msgr. Wonerth László, paroh de Lugoj.
Astfel, în fiecare duminică, coșuri întregi de produse alimentare au fost adunate și, apoi, sortate, în cutii și plase aproximativ egale ca și conținut, pentru a-i putea ajuta pe cei nevoiași cu cât mai multe alimente de bază.
Însoțiți de coordonatorul grupei de tineret, Lisi Francisc, practicant și candidat la preoție, tinerii au vizitat joi, 30.03.a.c, zece persoane/familii aflate în dificultate, dintre care unii având boli cronice sau fiind chiar imobilizați la pat.
Alături de ajutorul material oferit, tinerii au urat familiilor vizitate Sărbători Pascale binecuvântate, iar lumina și bucuria Învierii Domnului nostru Isus Cristos să le strălucească în inimi și să se reverse asupra tuturor celor din jurul lor.
Thabitta Kozilek