CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
Str. Diligenţei nr. 24, sector 3, 031555 – Bucureşti
Tel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: secretariat@episcopat.ro

 

București, 176 / 11 octombrie 2024

Comunicat de presă

Întâlnirea comună a Consiliilor Permanente ale Conferințelor Episcopilor din România și Ungaria la București

În zilele de 10 și 11 octombrie 2024, la București s-a desfășurat sesiunea comună a Consiliilor Permanente ale Conferințelor Episcopilor din România și Ungaria. Gazda evenimentului a fost Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București și Vicepreședinte al Conferinței Episcopilor din România (CER).

Din partea Conferinței Episcopilor din Ungaria (MKPK), au participat:

  • Cardinalul Erdő Péter, Primatul Ungariei, Arhiepiscop Mitropolit de Esztergom-Budapesta;
  • ÎPS Udvardy György, Arhiepiscop Mitropolit de Veszprém și Vicepreședinte al MKPK;
  • PS Székely János, Episcop de Szombathely;
  • Mons. Tóth Tamás, Secretar General al MKPK.

Din partea Conferinței Episcopilor din România, au fost prezenți:

  • ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București și Vicepreședinte al Conferinței Episcopilor din România;
  • PS László Böcskei, Episcop romano-catolic de Oradea;
  • PS Claudiu-Lucian Pop, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla;
  • Pr. Francisc Ungureanu, Secretar General al CER.

Pe agenda întâlnirii s-au aflat subiecte de mare importanță pentru viața Bisericii Catolice din ambele țări, printre care: Parcursul Sinodal inițiat de Papa Francisc la nivelul Bisericii Universale, Pregătirea pentru Marele Jubileu din 2025, precum și teme legate de tineret și educațieformarea preoților și protejarea patrimoniului cultural și a valorilor umane și creștine.

Un element central al întâlnirii a fost rugăciunea comună, alături de credincioșii comunității locale, în Catedrala „Sfântul Iosif”, în prezența Nunțiului Apostolic, E.S.R. Giampiero Gloder, a Secretarului de Stat pentru Culte, domnul Ciprian Vasile Olinici și a domnului Ferenc BOGÁR, însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei Ungariei în România. În omilia sa, Cardinalul Erdő Péter i-a invitat atât pe credincioși, cât și pe preoții și episcopii prezenți să se roage insistent pentru ca Duhul Sfânt să călăuzească lucrările Sinodului aflat în desfășurare la Roma și să inspire pace între popoarele sfâșiate de războaie.

Un moment important pentru comunitatea maghiară din București a fost celebrarea Sfintei Liturghii în limba maternă în Biserica „Bărăția”. Ulterior, delegațiile au vizitat și Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din București, având o întâlnire cordială cu PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București.

Întâlnirea s-a încheiat cu consensul de a continua aceste sesiuni periodice, văzute ca ocazii valoroase de schimb de experiență și bune practici în sprijinul vieții Bisericii Catolice din România și Ungaria. Totodată, s-a reafirmat angajamentul comun pentru rugăciunea fraternă, încredințând popoarele țărilor noastre mijlocirii Sfintei Fecioare Maria, Regina Păcii.

Consiliul Permanent al Conferinței Episcopilor din România
Consiliul Permanent al Conferinței Episcopilor din Ungaria

Foto: https://www.facebook.com/secretariatuldestatpentruculte