26.07.2024
11:00 - 12:00
În data de 26 iulie a.c. Parohia romano-catolică din Deta celebrează cea de-a 300-a aniversare a fondării comunității și a parohiei romano-catolice locale. Programul include o Sf. Liturghie solemnă, care va fi celebrată la ora 11.00 de E.S. László Böcskei, Episcop Diecezan de Oradea, la care va participa și E.S. Martin Roos, Episcop Emerit de Timișoara împreună cu parohul locului, Pr. Attila Lokodi. Cu această ocazie va fi re-editată ediția actualizată și completată a broșurii ce redă în text și imagini – și ele actualizate – istoria parohiei și bisericii romano-catolice cu hramul sf. Ana din Deta. Broșura este realizată și tipărită separat în limbile maghiară, germană și română.
A doua zi, în data de 27 iulie a.c. la ora 19.00, tot în cadrul manifestărilor jubiliare, va avea loc în sala mare a parcului din localitate, în cadrul balului dedicat sărbătorii Sf. Ana, un spectacol susținut de Orchestra Folclorică „Tücsökraj“ (Greierașii) și de Ansamblul de Dansuri Populare „Sirülő“ din Sovata.
În data de duminică, 28 august, la ora 18.00, va avea loc în Biserica Romano-Catolică din Deta un concert festiv, jubiliar, dedicat tricentenarului comunității catolice locale, concert susținut de organistul Marcell Sámuel Tüzes din Budapesta. Din programm fac parte compoziții ale unor muzicieni precum Bach, Mendelssohn, Schubert, Koloss și mulți alții.
Manifestările de bucură de sprijinul Conferinței Episcopilor Catolici Americani precum și al Parohiei Romano-Catolice Deta.