19.05.2024
11:00 - 13:00
Duminică 19 mai 2024 se sărbătoreşte Coborârea Duhului Sfânt – Sfintele Rusalii. Cu această ocazie în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timişoara începând cu ora 11.00 va avea loc o Sf. Liturghie solemnă pontificală în cadrul căruia Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, va administra Sfântul Sacrament al Mirului tinerilor pregătiţi pentru aceasta, sosiţi din mai multe parohii ale oraşului. Conform tradiţiei, la Solemnitatea Sfintelor Rusalii episcopii catolici celebrează acest moment, ei administrând personal Sacramentul Mirului în catedralele episcopale proprii, urmând ca în timpul anului acest sacrament să fie oferit tinerilor de către episcopul diecezan sau împuternicitul acestuia în comunităţile parohiale proprii. Spre deosebire de Biserica Ortodoxă, în Biserica Romano-Catolică Sacramentul Mirului nu se administrează imediat la botez ci ulterior, conform disciplinei sacramentale vârsta minimă pentru primirea Sfântului Mir fiind de 12 ani. Vineri, 17 mai a.c. începând cu ora 18.00 Păstorul Diecezei de Timișoara se va întâlni cu candidații la miruire. În lunea Sf. Rusalii, 20 mai a.c. în Domul Sf. Gheorghe Sf. Liturghii vor fi celebrate conform programului duminical. În această zi în Ordinariatul Episcopal nu este program cu publicul.