19.11.2023
00:00
Continuând tradiţia anilor precedenţi, Federaţia „Caritas“ a Diecezei de Timişoara va organiza şi anul acesta în bisericile romano-catolice din Dieceza noastră colecta cu ocazia zilei „Sf. Elisabeta de Turingia“. Astfel, duminică, 19 noiembrie 2023, în cadrul Sfintelor Liturghii credincioşii pot sprijini, prin sumele donate, activitatea caritativă din Dieceza noastră, cu aceste sume putând veni în acest an în ajutorul celor aflați în nevoie. Motto-ul acestei acțiuni caritative este: „Nu-ți întoarce fața de la niciun sărac“ (Tob 4,7)
Episcopia Romano-Catolică de Timişoara adresează şi pe această cale mulţumiri sincere faţă de toţi donatorii, care prin sacrificiul lor exprimă adevărata solidaritate şi spiritul de întrajutorare faţă de cei aflaţi în nevoi şi în suferinţă.