21.02.2020 - 22.02.2020
Egész napos


În cadrul programului de pregătire a laicilor, elaborat de Episcopia Romano-Catolică de Timişoara, Mănăstirea Salvatoriană din Timişoara III Elisabetin va găzdui un curs de pregătire cu durata de trei ani pentru creștinii adulți, la care sunt așteptați acei laici din toată dieceza, care vor să-și întărească credința și să se dezvolte în slujirea creștină. Scopul organizatorilor este să îi ajute pe credincioși pentru ca, implicându-se în viața parohiei, prin spiritul lor misionar să contribuie la viața parohiei. Pregătirea cuprinde 4 weekend-uri pe an, începând cu vineri seara și terminând cu sâmbătă seara. Costul cursului, al cazării și al meselor este suportat de către Episcopie, iar costul transportului de către parohii. (Înscrierile se fac prin parohie). La Mănăstirea Salvatoriană din Timișoara III Elisabetin participanții trebuie să sosească vineri seara la ora 18:00. Cursul se va termina sâmbătă dupăamiaza la ora 17.00 cu o Sf. Liturghie. Înscrierile se fac până la 10 februarie 2020. După finalizarea cursului, la solicitarea parohului și a participanților, participanții pot să primească îndatoriri de preorator sau lector, iar bărbații pot primi conferirea ministerului acolitatului.

Programarea cursurilor de anul acesta:

21-22 februarie 2020; 24-25 aprilie 2020; 25-26 septembrie 2020; 13-14 noiembrie 2020

Astfel prima întâlnire va avea loc în data de 21 februarie 2020 la ora 18.00, iar prelegerea de deschidere ținută de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál episcop diecezan va începe la ora 19.00.