22.01.2023
Egész napos


Sf. Părinte Papa Francisc prin scrisoarea apostolică în formă de motu proprio „Aperuit illis“ a instituit Duminica Bibliei. „De aceea, stabilesc ca Duminica a III-a din timpul de peste an să fie dedicată celebrării, reflecției și divulgării Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, această Duminică a Bibliei se va situa într-un moment oportun din acea perioadă a anului, când suntem invitați să întărim legăturile cu evreii și să ne rugăm pentru unitatea creștinilor. Nu este vorba de o simplă coincidență temporală: a celebra Duminica Bibliei exprimă o valență ecumenică, pentru că Sfânta Scriptură arată celor care se pun în ascultare drumul care trebuie urmat pentru a ajunge la o unitate autentică și solidă.“ – se poate citi în scrisoarea apostolică. Astfel, în data de 22 ianuarie 2023 în bisericile din Dieceza de Timișoara în cadrul Sf. Liturghii se vor rosti omilii și meditații despre Sf. Scriptură.