17.08.2022 - 21.08.2022
00:00


 

În Eibenthal, va avea loc, pentru a unsprezecea oară, cel mai mare eveniment din acest an: Festival Banat, care a devenit un fenomen. Această manifestare este cel mai mare eveniment cultural ceh din afara granițelor Cehiei, iar pentru al șaselea an transportul se face cu un tren special, care este unul dintre cele mai lungi decoruri care au călătorit pe căile ferate europene. În perioada 17-21 august a.c. satul Eibenthal va găzdui peste treizeci de trupe cehe, multe personalități cehe de prim rang (nu va lipsi un fost ministru de externe, călători celebri, scriitori, oameni de știință sau jurnaliști), câteva trupe de teatru iar anul acesta vor veni și două cântărețe de operă pentru a susține viața spirituală în biserica noastră. Pentru vizitatori sunt pregătite și diverse excursii în zonă (peștera Ponicova, chipu lui Decebal, Trescovăț sau vizite în celelalte sate cehe). Din 2012, festivalul a devenit cheia satului nostru, mereu s-a încercat să-l organizeze în așa fel încât să aibă cea mai mare influență posibilă asupra dezvoltării satului Eibenthal precum și asupra altor sate cehe din regiunea Banat. În zilele de 18 august (joi) și 19 august (vineri) de la ora 17.00 în biserica romano-catolică locală se va celebra o Sf. Liturghie, iar cadrul muzical va fi asigurat și de artistele Kristýna Kůstková és Adriana Žigmundová.