08.09.2019
11:00 - 12:00
În biserica romano-catolică „Nașterea Preasfintei Fecioare Mariaˮ din Dognecea, filială a Parohiei Romano-Catolice din Clocotici duminică, 8 septembrie 2019 începând cu ora 11.00 va avea loc o Sfântă Liturghie cu prilejul hramului și aniversării a 278 de ani de la sfințirea lăcașului de cult. De mai mulți ani, părintele Ferenc Ebenspanger, preot pensionar, asigură pastorația acestei filiale din Banatul Montan care numără puțin peste o sută de suflete. Deja în după-amiaza zilei de 7 septembrie, de la ora 16.00 este programată să aibe loc o procesiune spre cimitir. La sediul Forumului Democrat German din localitate, va avea loc la ora 18.00 un program cultural susținut de ansamblul de dans, format din adulți, „Enzian” și Corul „Franz Stürmer“, ambele din Reșița.