03.06.2023
00:00


Asociația Germanilor din Cărpiniș (HOG), jud. Timiș, care trăiesc azi în Germania și Parohia Romano-Catolică Jimbolia/Cărpiniș organizează sâmbătă, 3 iunie a.c. o întâlnire comunitară la Cărpiniș – ca parte a vizitei membrilor asociației la Timișoara, cu ocazia Zilelor Culturale ale Germanilor din Banat. Participanții se vor deplasa de la Timișoara la Cărpiniș la ora 9 dimineața. Va urma o vizită și o întâlnire a oaspeților cu credincioșii din Cărpiniș în casa parohială. La ora 12.00, părintele Daniel Pozsonyi va celebra Sfânta Liturghie în biserică pentru toți cei prezenți, celebrare urmată de o vizită la cimitir și de rugăciuni pentru cei decedați.