26.07.2024
10:00 - 16:00
– După o mai veche tradiţie, şi în acest an de sărbătoarea Sfinţilor Joachim şi Ana se organizează pelerinajul credincioşilor timişoreni la Maria-Radna. Sf. Liturghie se va celebra vineri, 26 iulie a.c. la ora 11.00.
– În cadrul Anului Familia Amoris laetitia Sf. Părinte Papa Francisc a instituit Ziua Mondială a Bunicilor și Persoanelor Vârstnice, care va avea loc anual în a patra duminică a lunii iulie (în acest an 28 iulie), în preajma sărbătorii Sf. Joachim și Ana. Rugămintea Sf. Părinte este ca în biserici să se celebreze o Sf. Liturghie pentru persoanele în vârstă, să se roage pentru ei, dacă este posibil, să se organizeze programe spirituale, iar cei care nu se mai pot deplasa, să fie vizitați în căminele lor. În Dieceza de Timișoara pelerinajul bunicilor și vârstnicilor va fi organizat vineri, 26 iulie a.c., după următorul program:
Ora 10.00 – Sosire si posibilitate pentru spovadă
Ora 11.00 – Sfânta Liturghie în Bazilică
Ora 12.15 – Devoțiunea Calea Sf. Cruci
Ora 13.00 – Prânz
Ora 13.30 – Impuls
Ora 14.00 – Activități în grupuri mici
Ora 15.10 – Adorație în Bazilică
Ora 15.30 – Pornire către casă.