26.07.2025
10:00 - 15:30


După o mai veche tradiţie, şi în acest an de sărbătoarea Sfinţilor Joachim şi Ana se va organiza pelerinajul credincioşilor timişoreni la Maria Radna. Sf. Liturghie se va celebra sâmbătă, 26 iulie a.c. la ora 11.00.

– În cadrul Anului Familia Amoris laetitia Papa Francisc de pie memorie a instituit Ziua Mondială a Bunicilor și Persoanelor Vârstnice, care are loc anual în a patra duminică a lunii iulie (în acest an 27 iulie), în preajma sărbătorii sfinților Ioachim și Ana. Rugămintea Sf. Părinte a fost ca în biserici să se celebreze o Sf. Liturghie pentru persoanele în vârstă, să se roage pentru ei, dacă este posibil, să se organizeze programe spirituale, iar cei care nu se mai pot deplasa, să fie vizitați în căminele lor. În Dieceza de Timișoara pelerinajul bunicilor și vârstnicilor va fi organizat sâmbătă, 26 iulie a.c., după următorul program:

Ora 9.30 – Sosire și posibilitate de spovadă

Ora 10.30 – Sfântă Liturghie

Ora 11.45 – Devoțiunea Calea Sf. Cruci

Ora 12.30 – Prânz (pentru cei care rămân și la programele de după-amiază)

Ora 13.30 – Impuls (în limba română în Bazilică, în limba maghiară în mănăstire, aula de la etalul II)

Ora 14.00 – Discuții în grupuri mici

Ora 15.00 – Adorație în biserică

Ora 15.30 – Plecare.