09.02.2019
10:00 - 14:00
Sâmbătă, 9 februarie 2019 biserica Ordinului Piarist din Timișoara va găzdui pelerinajul și întâlnirea preoţilor şi persoanelor vieţii consacrate din Dieceza de Timişoara la care sunt aşteptaţi toţi preoţii care activează pe raza Diecezei noastre, precum şi călugării şi călugăriţele din diferitele mănăstiri şi comunităţi aflate pe teritoriul Banatului. Cu acest prilej va avea loc și întrunirea de primăvară a preoților din această Dieceză. Liturghia solemnă celebrată de către Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál episcop de Timişoara va începe la ora 10.00. După Sf. Liturghie programul întâlnirii va continua cu o prelegere, invitat fiind Pr. Dr. Kornél Fábry, secretar general al celui de-al 52-lea Congres Euharistic International organizat în anul 2020 la Budapesta. După prelegere cei prezenți sunt invitați să participe la reuniunea de primăvară – corona vernalis – care se va organiza separat pentru preoți și persoanele vieţii consacrate.