06.02.2021
17:00 - 19:00
În săptămâna cuprinsă între 7-14 februarie 2021 în comunitățile Diecezei de Timișoara va avea loc „Săptămâna Căsătoriei“, o săptămână dedicată promovării valorilor, priorității și sănătății familiei. În cadrul acestei săptămâni vor avea loc diferite întâlniri, discursuri și programe culturale organizate de către și pentru familii sau cupluri. Conform programului întocmit de către Biroul pentru Pastorația Familiilor și a Adulților din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, întâlnirile vor avea loc după cum urmează:
– Sâmbătă, 6 februarie 2021 între orele 17.00-19.00 va avea loc întâlnirea ONLINE a familiilor catolice de etnie maghiară, cu tema: De 1000 de ori DA precum Iosif și Maria.
– În Săptămâna Căsătoriei Biroul pentru Pastorația Familiilor și a Adulților a pregătit și o provocare pentru cuplurile participante, anume: să pornească împreună, soț și soție, într-o aventură în doi în cadrul căreia vor avea posibilitatea de a petrece mai mult timp de calitate unul cu celălalt prin parcurgerea a șapte “misiuni”, câte una în fiecare zi. Printre acestea se numără vizionarea unui film acasă împreună, vizitarea bisericii unde s-au cununat (dacă acesta nu este posibil, atunci orice biserică) și reînnoirea jurămintelor de căsătorie, alegerea unui pasaj din Biblie drept motto comun, cererea binecuvântării lui Dumnezeu asupra căsniciei de la episcop sau preotul locului etc.
– În cele două duminici a Săptămânii Căsătoriei, 7 și 14 februarie 2021 în mai multe biserici din Dieceza de Timișoara se vor celebra Sf. Liturghii pentru familii cu binecuvântarea celor prezenți.