01.05.2026 - 02.05.2026
00:00


În zilele de 1 și 2 mai 2026 Excelența Sa Msgr. Edgar Peña Parra, Arhiepiscop titular de Telepte, Nunţiu Apostolic în Italia și în Republica San Marino, va efectua o vizită în Dieceza de Timişoara.

În prima zi a vizitei, vineri, 1 mai 2026 Msgr. Edgar Peña Parra va celebra la ora 18.30 Sf. Liturghie în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara, împreună cu E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara. La această Sfântă Liturghie vor participa și cei 31 de studenți la Teologie, care se pregătesc pentru slujirea sacerdotală la Departamentul de Teologie Romano-Catolică Pastorală din Alba Iulia a Facultății de Teologie Romano-Catolică din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care au sosit în Dieceza de Timișoara însoțiți de superiorii lor, (rector, vicerector, spiritual și prefect). După Sf. Liturghie înaltul oaspete se va întâlni la Ordinariatul Episcopal cu grupul de seminariști și profesori din Alba Iulia.

În data de 2 mai a.c., înainte de masă Msgr. Edgar Peña Parra, Arhiepiscop titular împreună cu Episcopul Diecezan va efectua o vizită la Mitropolia Banatului a Bisericii Ortodoxe Române, unde se vor întâlni cu ÎPS Ioan Selejan, arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului.

După o scurtă vizită a orașului Timișoara, Nunţiu Apostolic în Italia și în Republica San Marino se va deplasa, însoțit de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, la sanctuarul marian de la Radna, unde se vor ruga împreună în bazilica Maria Radna și vor vizita complexul mănăstiresc.

În după-amiaza aceleiași zile, înaltul oaspete va porni către Dieceza de Oradea.

Pe tot parcursul vizitei, Nunţiul Apostolic în Italia și în Republica San Marino va fi însoţit de Msgr. Zoltán Toman, preot al Diecezei de Timișoara aflat în serviciul Sf. Scaun, la Roma.