În Postul Mare, să fim mai atenți să „spunem cuvinte care încurajează, care întăresc, care dau putere, care consolează, care stimulează, în loc de cuvinte care umilesc, care întristează, care supără, care disprețuiesc” (Enciclica Fratelli tutti [FT], 223). Uneori, pentru a da speranță, este suficient a fi „persoană gentilă, care pune deoparte preocupările sale și urgențele sale pentru a acorda atenție, pentru a dărui un zâmbet, pentru a spune un cuvânt de stimulare, pentru a face posibil un spațiu de ascultare în mijlocul atâtor indiferențe” (ibid., 224).
În reculegere și în rugăciunea tăcută, speranța ne este dăruită ca inspirație și lumină interioară, care luminează provocări și alegeri ale misiunii noastre: iată pentru ce este fundamental să ne reculegem pentru a ne ruga (cf. Mt 6,6) și a-l întâlni, în ascuns, pe Tatăl duioșiei.
A trăi un Post Mare cu speranță înseamnă a simți că suntem, în Isus Cristos, martori ai timpului nou, în care Dumnezeu „face noi toate lucrurile” (cf. Ap 21,1-6). Înseamnă a primi speranța lui Cristos care își dă viața pe cruce și pe care Dumnezeu îl învie a treia zi, „gata oricând să dăm răspuns oricui ne cere cont de speranța noastră” (1Pt 3,15). (Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru Postul Mare 2021, www.magisteriu.ro)
