Pentru al doilea an consecutiv, corul și band-ul „Harmonia Christi” au susținut un nou turneu în zona Moldovei între 30 Aprilie și 4 Mai. Zilele au fost pline de activități: 3 concerte, 3 Sfinte Liturghii, 2 Sfinte Adorații, pe lângă care s-a adăugat vizita la Casa „Buna Vestire“, ieșirea la Salina din Târgu Ocna și o scurtă plimbare prin Brașov.
Cu multă energie și dor de cele trăite cu un an în urmă, echipa a pornit la drum în data de 30 Aprilie și după un drum lung de 10 ore și-a început turneul cum nu se putea mai frumos, cu animarea Sfintei Liturghii la care au mulțumit pentru drumul parcurs și au cerut binecuvântare pentru zilele ce aveau să urmeze. Liturghia de seară a început la ora 19:00, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Paul” din Onești, unde au fost primiți cu căldură de către Parohul Gheorghe Cojocaru, un om plin de viață, care le-a oferit pilda de a nu-și pierde niciodată pasiunea, pentru că doar ea poate ține oamenii tineri.
După o noapte odihnitoare petrecută în Slănic Moldova unde copacii păreau mai verzi ca oricând și aerul nemaipomenit de curat, în data de 1 Mai, corul și band-ul a concertat la foișor, în aer liber, pentru turiștii și localnicii aflați în parcul central al orașului Slănic Moldova. Pentru acest concert s-au reunit cu soprana Maria Mile, cea alături de care și-au susținut turneul cu un an în urmă. Împreună, au oferit spectatorilor o după-amiază muzicală, cu piese din repertoriul festivalului de la Medjugorje, dar și piese din repertoriul muzicii clasice. Tot aici, corul și band-ul au pus la vânzare CD-ul pe care nu de mult au reușit să îl înregistreze, care cuprinde toată munca ultimilor 5 ani, împreună cu mesajul iubirii lui Dumnezeu pentru noi toți. CD-ul este intitulat „În iubire să trăim“ și reprezintă invitația bunului Dumnezeu de a ne iubi unii pe alții, așa cum El ne-a iubit pe noi mai întâi de toate.
Echipa și-a continuat misiunea de răspândire a mesajului de iubire în data de 2 Mai în Onești, mai întâi la Casa „Buna Vestire“, iar mai apoi la Sanctuarul Fraților Capucini dedicat Fericitului Ieremia Valahul unde a avut loc o seară medjugorjană. Vizita la familia din Casa „Buna Vestire“ a fost unul din cele mai așteptate momente ale întregului turneu. Familia formată din Surorile lui Isus Răscumpărătorul și minunații copii de diferite vârste a rămas atât de bine întipărită în inimile coriștilor și instrumentiștilor încât revederea cu ei a fost o mare bucurie.
”Pe noi ne-a marcat ziua în care am fost la Surori, când am întâlnit acei copii care trec prin greutăți mari. Acest lucru ne-a făcut să realizăm și să fim recunoscători pentru viața frumoasă pe care o avem, dar și să îl putem vedea pe Dumnezeu prezent în mijlocul acelor copii.”
Copiii i-au primit cu atâta grijă și bucurie încât cu greu s-au despărțit de ei. După un prânz festiv, după răsfățul cu tiramisu și emoționantul moment al împărțiții trandafirilor din hârtie creponată realizați de copiii, revederea a luat sfârșit și misiunea a continuat mai departe. Pelerini veniți de aproape și de departe, s-au adunat în Sanctuarul Fraților Capucini și s-au unit în rugăciune în seara zilei de 2 Mai. Au ascultat împreună mărturia soților Marius și Henrietta Stein, care au împărtășit despre rolul sătucului Medjugorje în viața lor de familie și schimbările în spre mai bine care au fost aduse în viețile lor. Credincioșii au continuat comuniunea cu Sfântul Rozariu, au participat la Sfânta Liturghie și la Adorație, toate aceste momente fiind conduse muzical de corul și band-ul „Harmonia Christi“. Întreaga seară a fost un dar de la Dumnezeu pentru toți cei prezenți și cuvintele de mulțumire pe care credincioșii le-au oferit coriștilor și instrumentiștilor a fost o binecuvântare. Încercând să unim cuvintele auzite, subliniem idee centrală pe care mai multe persoane au rostit-o: ați adus Medjugorje la noi.
„O persoană ne-a mărturisit că după timpul petrecut cu noi va lua în calcul participarea la Liturghiile catolice pe viitor, iar o altă persoană a spus că după ce ne-a ascultat, s-a simțit încurajată să se înscrie la Festivalul tinerilor de la Medjugorje chiar în acea seară.”
După o seară încărcată spiritual, în dimineața de 3 Mai, tinerii s-au relaxat vizitând Salina de la Târgu Ocna, iar după-masă, alături de soprana Maria Miler au oferit un concert cu muzică creștină în Biserica Catolică din Slănic Moldova.
A urmat ultima zi din turneu care s-a dovedit a fi intensă și grozav de frumoasă! În data de 4 Mai corul și band-ul, împreună cu Maria Mile, s-au întors în frumoasa Biserică Catolică de piatră din Cireșoaia din fața căreia se vede un peisaj pitoresc fantastic. Acolo au susținut un concert pentru consătenii Mariei Mile, care au urmărit întregul colectiv cu sufletul la gură. Cei mai puternici susținători se aflau în primele bănci, de acolo de unde se vede cel mai bine întreaga acțiune. Acești susținători erau copiii din Parohie, printre care se ascundea și Părintele Paroh Nedelciu Claudiu. Cântecul care a atins cel mai mult și a cărui ecou poate că încă mai sună pe unde corul și band-ul au cântat, este „Cerul e în inima mea“. Publicul a acompaniat întreaga echipă la toate concertele, dar în Cireșoaia s-a întâmplat cel mai magic moment când susținătorii de care vă ziceam, copiii, au cântat singuri refrenul cântecului. A părut că timpul s-a oprit în loc și îngerii au coborât pe Pământ, atât de frumos a fost. După aplauze și îmbrățișări, corul și band-ul și-au luat rămas-bun de la Maria Mile și au pornit din nou la drum spre Roman. Turneul s-a încheiat în forță, cu animarea Sfintei Adorații, Sfintei Liturghii și cu un concert final, toate în Biserica „Inima Neprihănită a Mariei“ din Roman, unde Părintele Felix Roca este Paroh.
Dacă ar fi să ne uităm peste lista locurilor în care corul și band-ul au cântat pe parcursul turneului, peste piesele care s-au cântat și atmosfera care s-a creat, putem să găsim un numitor comun: Fecioara Maria. Casa „Buna Vestire“, Biserica „Sfânta Ana”, Biserica „Inima Neprihănită a Mariei“, piese din Medjugorje, mărturii despre Medjugorje, amintiri din Medjugorje, dor de Medjugorje. Este dovada că Fecioara Maria se roagă pentru noi, ne iubește, ne unește și ne susține.
Dacă ar fi să împărtășim câteva gânduri personale către cititori, putem spune că în acest turneu am redescoperit cât de esențială este conectarea – nu doar cu cei din jur, ci și cu Dumnezeu. Rugăciunea, Liturghia și momentele de Adorație ne-au reamintit valoarea profundă a liniștii interioare, a punctualității, a ordinii și a implicării personale.
Feedback-ul primit de la oamenii care ne-au așteptat cu nerăbdare, ne-a întărit convingerea că muzica noastră își împlinește menirea: oameni care ascultau albumul în mașină;
„Cel mai sincer feedback pe care l-am primit a fost după ultimul concert, când, în timp ce duceam aparatura spre autocar, am auzit dintr-o mașină în care erau oameni ce fuseseră în Biserică, cum răsuna albumul nostru dat la maxim. A fost genul acela de moment care îți încălzește sufletul și îți amintește de ce merită toată munca depusă.”
Copiii care ne priveau cu ochii mari, plini de admirație și care nu au ezitat să cânte împreună cu noi, suflete care s-au deschis spre Dumnezeu și care, prin armoniile noastre, au fost inspirate să caute mai mult, mai sus, mai profund. Am fost martorii unor emoții sincere – lacrimi, zâmbete, cuvinte calde – care ne-au motivat să mergem mai departe. Am primit mărturii emoționante de la localnici care ne-au mulțumit pentru că prin slujirea noastră, le-am fost punte către Dumnezeu. Ne-au spus că au reușit să-și deschidă sufletul și să trăiască mai conștient în iubire, regăsind sensul și liniștea interioară.
Pentru noi, acest turneu a fost mult mai mult decât o simplă serie de concerte. A fost un parcurs de apropiere: de Dumnezeu, de noi ca și familie, de oameni și de propriul nostru suflet.  Am cântat, am crescut și am învățat să fim mai mult decât un cor – o comunitate vie, în slujba iubirii divine. Concertele pe care noi le susținem în diferite locații din țară și nu numai, reprezintă exemplul viu al dăruirii și punerii în slujba aproapelui nostru.
Împreună învățăm să dăm glas vocației noastre de a fi mesageri vii ai Evangheliei și ai iubirii lui Dumnezeu, acolo unde este cea mai mare nevoie de lumină.

Bianca Timaru & Loredana Farcaș